Cum e cand ai pula mica dar lucrezi in relatii cu publicul.

So, dau un anunt ca angajez personal. Dau pe toate site-urile posibile, dintre care numa vo 3 au avut vreun efect. Printre alea care n-au avut efect e si unu mai obscur care incearca sa fie cu de toate, ca saorma la Bucuresti. Na, si ma suna o domnisoara ca nu vreau sa imi trimita pe mail nush ce oferta. Ba, cum sa nu, zic io, gandindu-ma ca imi dau ceva de incercat gratis si poate poate imi raspunde cineva si de pe la ei de pe site. Imi trimit mailu asta:

 

Bla bla bla 50 euro. Ma, zic, hai sa le fac un pustiu de bine sa le dau feedback.

 Si ma asteptam sa se astearna tacerea. Ei, nu, mailul meu a ajuns sub ochii lu' shefu' caruia i s-a umflat pipota ca o femeie, si aia din provincie, are tupeul sa ii critice lui saitu'. Daca i se umfla ca site-ul lui e de cacat si facea ceva pentru asta, poate ii era mai bine. Zic si eu. Daca, de exemplu, imi spunea sa incerc moca o luna ca sa ma conving ca site-ul lui nu e de cacat si o sa am aia 950% de clienti in plus (desi 950% din 0 e tot 0), era chiar ceva, chiar se numea strategie de marketing si cine stie, poate ma agata. 50 de euroi nici nu e mult. Daca imi arata o statistica cu vizualizarile, orice, whatever. 

Adica `fa, esti proasta, pe tine te intereseaza angajati si io iti ofer complet altceva. Ce nu ti-e clar?` Sincer in momentul ala nu mi-era clar de ce mi-a scris omul asta inapoi, recunoscand ca pe mine nu ma interesa oferta lui din momentul zero. Si pentru ca nici eu n-am alta treaba, ii raspund. 

Ok, si acum intram in zona crepusculara. Ma suna. Ca io i-am scris mailu ala? Da, zic, io. Da io cine sunt ca firma cu care m-am inscris e in lichidare si de unde sa stie el ca sunt call-center ca am zis ca vand textile. Adresa de mail si anuntul pentru angajat operator call-center neffind vre-un indiciu pentru dansul. Pe mine ma apuca rasul si zic `dom'le, serios, m-ati sunat sa va rastiti la mine, asta e strategia dumneavoastra de marketing?`. La care el incepe si tipa la mine ma-sa stie ce, ca intre timp eu radeam si ii spuneam ca e dement, ca suna ca prostul sa tipe la clienti.

Dupa care imi mai trimite un mail. Nu mai pun poza ca nu zicea decat ca ei nu ofera nimic conturilor fantoma. Ceea ce poate ar fi fost adevarat daca se obosea sa verifice cu ce firma m-am inscris INAINTE sa imi trimita primul mail. 

Domnu' Ionut, daca aveti pula atat de mica incat sa simtiti nevoia sa tipati la cliente la telefon ca sa va simtiti barbat 2 minute, poate ca nu ar trebui sa lucrati in relatii cu clientii. Acu, daca site-ul e de cacat, e de cacat, asta e, nu toata lumea este capabila sa se angajeze la o firma serioasa. Dar asta, ca sa citez din clasici, nu este problema mea.

O zi umana tuturor. Cat despre Bucuresti, mai da-va-n pula mea de olteni frustrati.

Cui i-e frica de Monica Macovei? Mie.

De ce mi-e frică de Monica Mocovei

Punctul unu pe lista Monicăi este lupta anticorupție, pedepsirea vinovaților, confiscarea averilor. Sună bine, nu? Nu și pentru mine. Pentru că și eu sunt un "vinovat".

În lupta haiducească băsesciană - luăm de la bogați și dăm la săraci - eu mă aflu pe partea greșită a baricadei. Banii familiei mele se datorează, în mare parte, investițiilor imobiliare. După cum știm, cine se ocupă cu imobiliare e un hoț, un manipulant, un jegos care merită pedepsit, băgat la mititica, deposedat de averile "ilicite" și, în general, scuipat între felinare cu tot neamul lui. România este, în general, de părere că nu există om care să fi atins juma de milion de euroi pe cinstitelea. Are bani? E clar că face mânării.

Din fericire - sau din păcate, nici nu știu - maică-mea are un talent nativ de a învârtii bani, de a îi băga pe unde trebe și a îi înmulții mai mult decât permite opinia publică. Mă rog, ca un om care a mai și pierdut, a mai și câștigat și până la urmă a ajuns pe plus, te doare la fasole de opinia publică. Mai ales când știi că lucrezi ca o vită coișpe ore pe zi, strângi din dinți, strângi din buci, te lupți cu toate coțofenele din sectorul public, cu legea care dă din umeri când primești câte o țeapă - sau vrei să faci un lucru așa cum vezi că se face prin alte părți, și acolo e bine - și când știi că le-ai făcut fără să minți, fărăr să furi și aruncând cu purcoaie de bani către stat, notari și toți păduchii din sistem.

Însă pe opinia publică și pe haiducii electorali îi doare că ronțăi și tu la ciolanul care, simt ei, că ar trebui să fie al lor. Așa că au dat o lege. Prin 2008. Că cine vrea să facă investiții imobiliare, să plătească TVA. Până aici, nicio problemă, plătim și TVA. Da, dar nu putem. Ca legea s-a dat, numa că nu s-au dat și normativele. Adicătelea, cum ar veni, eu vreau să plătesc TVA dar nu pot pentru că nu se știe cui trebuie să i-l dau și prin ce procedură. Și a rămas așa. Până în 2010. Când s-au dat normativele și ANAFul a zis "pai daaa, dar legea e din 2008, așa că trebe să plătiți TVA din 1996 încoace."

Ceartă-te cu fiscul că legea nu se aplică retroactiv. Ba se aplică. Ba nu. Fă asociații, dă statul român în judecată, câștigă la Haga. "Bine na, nu tre să plătiți și secolul trecut. Dar tre să plătiți din 2008. Și pentru că n-ați plătit la timp, vă luăm și penalități." "Păi n-am putut să plătesc, că nu erau normative." "Asta nu e problema noastră. Noi vă confiscăm tot ce aveți și vă trecem pe lista de datornici și dacă nu vă place să ne... dați în judecată." "Păi da, dar eu nici măcar nu sunt dator, că din 2008 n-am tranzacționat decât extravilan și pe ăla nu se aplică TVA." "Dom'le, noi nu știm din astea, e teren, se aplică TVA. Nu vă place, dați-ne în judecată." "Păi aia durează ani de zile, eu unde locuiesc? Mă mut sub pod?" "Asta nu e problema noastră."

 Așa că mama, care între timp a și pierdut ce a avut, se judecă cu fiscul, care n-a mai avut ce-i confisca și îi confiscă numai câte 50 de lei din pensia de 550. Și probabil ar trebui să îi fie și rușine că nu e la închisoare.

Eu, când aud de lupta împotriva înavuțiților pe nedrept și confiscarea avererilor extinse, îmi imaginez numa cum vine anafu și îmi pune și mie sigiliu pe ușă și mă trimite să-i... dau în judecată, pe principiul milițianului care întâi te bate bine și pe urmă îți pune întrebări.

Și mi-e așa un drag de Madam Macovei, care o arde haiducește, populist și băsescian în campanie, și ce frumos zice ea acolo că e pentru egalitate și secularism, dar să fie cu morală creștină, fără poponari și avorturi... și stau în banca mea, împreună cu restul vinovaților fără vină și nici măcar nu mi-e rușine că exist și că am casa mea și nu merg cu tramvaiul. Și mi-e frică. Mi-e frică de Monica Macovei, pentru că dacă ajunge la frâie, o să fiu obligată să-mi fie și rușine.

The big box of candy

For me, life is like a huge box of candy. A lot of candy nicely wrapped in all kind of shiny colored paper. And I get to choose. But I never know what I am going to get. . Or how many do I get to choose. Maybe it is only one more. Some say the best ones are those you have to search for, in the back of the box and you have to throe some away to get there. But I am not sure.

Problem is, whenever I try a candy, it turns out to be a rum one. Starts all sweet and chocolaty on the outside and then it pops with a burst of liquid that burns my mouth, because I am a supertaster and can't enjoy alcohol. And then I get another one just quick to get read of the rum taste. And that one is a rum too. And it is not only not better but worse. 

Then I started being more careful with the candy. I stopped wanting to try. But sometimes you just have too. And every single one of them is a rum candy and then I start being really afraid that the whole box is full of rum candy and nothing else. I wanted to just throw away the box, it is exhausting to carry it around with me all the time. But I couldn't let go of the thought that maybe there is a milk or caramel or dark one inside. Maybe there is just one and it is worth trying a lot of rum candy and get your mouth burned.

People look at me and say "look at that girl with the big box of candy, isn't she lucky". They wouldn't understand because who doesn't like rum candy. They will never know that I will end up tasteless, with a big box of candy that I will never bite into, never having a taste of anything but the bitter after taste of the poor choices that I have made. And I will be bitter and dead inside. And everybody will shake their heads and say "she just let all that candy go to waste, she could never appreciate what she had, why, if I had a box of candy like that..."

Si daca

De cand ma stiu, eu nu am fost normala. Am avut mereu sentimentul ca nu apartin acestei lumi. Ca ceea ce fac eu, e gresit. ca oamenii normali nu se comporta ca mine. Mi s-a spus mereu ce este normal sa faci. insa eu m-am incapatanat mereu sa fiu eu insami. M-am resemnat destul de repede cu faptul ca nu pot fi la inaltimea asteptarilor societatii din care faceam parte. Ca nu apartin.

Mi s-a spus ceea ce trebuie sa fac. Mi s-a spus cum trebuie sa fiu. Iar intre randurile acestor spuse mi s-a "spus" ca nu pot. Nu mi s-a dat niciodata cu adevarat ocazia de a face ceva fara sa mi se "spuna" ca voi esua. Si am facut-o. Am esuat. Mi s-au pus in brate uneori probleme pe care am fost lasata singura sa le rezolv. Si am esuat.

Si am crezut.

I-am crezut ca voi esua. Candva, mai tarziu, am aflat ca trebuie sa esuezi. Si apoi sa incerci din nou. Sa cazi, sa te ridici si sa pornesti inainte, nu inapoi. Dar asta a fost mai tarziu. Candva cand eu credeam ca trebuie sa renunti, sa te resemnezi, ca oamenii normali nu o fac insa eu nu sunt unul din oamenii normali. Eu sunt parte din cei care nu pot.

Si am crezut.

Si acum cred ceea ce mi s-a "spus". Atunci, demult. Desi m-am incapatanat uneori si am reusit. Apoi mi s-a "spus" ca de fapt, reusitele mele nu sunt decat o iluzie, ca de fapt ceea ce am facut e lipsit de valoare.

Si am crezut.

Ma feresc sa incerc, sa risc sa esuez, pentru ca nu cred cu adevarat ca fac parte din cei care pot. Desi, uneori, planuiesc sa incerc. Si visez ca esuez, apoi am puterea sa ma ridic si sa pornesc inainte. Si ca esuez din nou. Si ca ma ridic, si ca pornesc inainte. Insa nici macar n-am curajul sa visez ca reusesc candva. visez doar ca ma ridic si pornesc inainte.

Exista unele momente in care am impresia ca nu m-am nascut defecta. Ca m-am nascut normala, ca restul oamenilor. Ca m-au stricat pe parcurs. Ca nu e normal sa trebuiasca sa te lupti de cand te nasti cu cei din jur. Ca nu e normal sa fii singur. Ca e ok sa fii ajutat de cineva. Ca e normal, ca sunt normala. Ca nu trebuie sa te simti vinovat atunci cand cineva incearca sa te ajute, ca nu trebuie sa ii dispretuiesti pe cei ce au nevoie de ajutor si, singuri, esueaza. Ca pur si simplu oamenii nu pot face totul singuri. Poate ca nu e normal sa incerc sa fac totul de una singura, poate nu trebuie sa ma simt vinovata ca nu pot.

Si daca e adevarat? Atunci... cat am pierdut! Cat am pierdut... si cat as putea sa am. Cat as putea... in scurtul timp care mi-a mai ramas, sa recuperez din mine? Cat as putea sa repar? Si cum? Sunt singura. Si daca e adevarat, atunci am nevoie sa nu mai fiu. Am nevoie de putin ajutor. Sau mai mult. Daca e adevarat, atunci e ok sa ai nevoie de ajutor si sa nu fii singur. Si nu stiu unde sa caut, nu stiu ce trebuie sa fac. Si daca e adevarat, atunci poate ca nu reusesc singura sa gasesc. Am perfectat arta de a fi singur. Am perfectat arta de a ma teme de ceilalti, de a ma lupta cu ei. Cum pizda ma-sii ma repar, la dracu? Sau, macar, cum fac sa nu mai cred ca pot? Cum fac sa ma resemnez ca ceea ce am devenit sunt eu cu adevarat si ca nu exista nimic mai mult? Cine sunt eu cu adevarat?

Mă doare

Mă doare că n-am cui să spun că mă doare.

SensiBlu, hai fuck you

Mi-e ciudă că poporul român încă nu s-a obișnuit să fie tratat cu respect. Astfel, orice companice care vinde ceva în România își permite să aibă o politică de "mai dă-i dracu" vizavi de clienți.

De exemplu, SensiBlu.
De obicei nu mă folosesc de ei, pentru că de fiecare dată mă întreabă dacă am fututul ăla de card, ceea ce mă calcă pe nervi. Din întâmplare, mi-a picat mai comod luna asta să cumpăr de la ei. Acu trei zile mă duc la farmacie, doborâtă de o infecție scârboasă la gât și cer Strepsils - "Forte" zic eu, dar nu sunt sigură că așa se numește - și un paracetamol. Madama mă privește ca Baiazid pe Mircea în Scrisoarea III și mă întreabă: "Paracetamol simplu sau sinus?" "Simplu" dau eu cu presupusul. "Aveți card?" "N-am", futu-vă muma-n cur cu politica voastră tâmpită - partea a doua fiind spusă pentru mine, intern și zâmbind pe dinafară, că n-are femeia aia nicio vină, că doar nu mă întreabă că vrea ea. În fine, îmi dă două cutii, le iau, le bag în geantă, plătesc și plec.

Ajung acasă, deschid paracetamolu - de la firma Solacium, să nu luați din alea că sunt de căcat, sunt numa 12 pastile înăuntru si costă dublu față de altele. Însă eu, așa febrilă cum eram, nu m-am mai uitat ce iau și cât costă - dau să deschid Strepsilsu și când mă uit, era Strepsils Intensiv. Adică din alea care știu exact că nu mă ajută. Mă uit pe ce luasem până atunci, era Strepsils Plus. Ei, Intensiv sau Forte, s-o fi gândit madama că aia vreau. Dar de ce nu m-a întrebat, în paștele mă-sii, că de paracetamol și card m-a întrebat.

A doua zi, mă duc înapoi. Tot zâmbind. Deh, se mai întâmplă, nici eu nu am cerut ce trebuie, nu e mare brânză. Îi explic madamei de acolo treaba și cer să îmi înlocuiască Strepsilsu ăla cu Strepsilsu ălălalt. Nicio problemă, nu? Doar că madama se uită la mine cu aceeași expresie ca a colegei precedente și mă anunță că nu se poate. Rămân mască. Cum adică nu se poate? Nu se poate, dom'le, că fiecare cutie are un cod unic. Mă uit la ea ca la extratereștrii, nu înțeleg ce treabă are codul cu ce voiam eu. Zic bine, atunci dă-mi un Strepsil de care îmi trebe, gândindu-mă că sun la firmă și rezolv problema. Iau Strepsilsu, plătesc cu 10 lei mai mult decât era ălălalt și reușesc să mă abțin s-o bag în aia mă-sii de proastă. Cum mă abțineam eu mai abitir ghici ce mă întreabă. "Aveți card?" Păi să n-o bagi în pizda mă-sii? Și totuși n-am băgat-o. Am zis numa "Ha! Bine că asta știți să întrebați". La care madama se pune să îmi facă educație civică. Că ce, ea n-a întrebat, sau colega ei, eu de ce vorbesc urât cu ea. Și tot n-am băgat-o în pizda mă-sii! Deși îmi venea s-o bag cu maică-sa și cu tot neamul în tot ce îmi venea la gură. Dar sunt om civilizat. Deși sunt tratat de căcat, înțeleg că răspunsul nu este să faci spume la gură ci să rezolvi problema cu persoane mai în măsură decât o vânzătoare.

Bun. Ies din farmacie, înjur de toți dracii, mă calmez. Sun la SensiBlu. Iau ăia datele problemei, mă anunță că în 48 de ore primesc răspuns. Mă culc eu liniștită, după 48 de ore sună telefonu. "De la SensiBlu". "A, perfect, unde mă duc să îmi iau banii?" "A, păi nu." "Poftim?" "Păi nu vi-i dăm. Adică pe motive din astea nu vi-i dăm." Adică nu... adică asta e politica lor de firmă. Să nu. În România anului 2013, membră a Uniunii Europene, ei nu. Pentru 23 de lei. Mai dă-i dracu de clienți. Pentru 23 de lei. Și nici măcar nu voiam banii înapoi, voiam să schimb cutia aia pe una mai scumpă. Dar, nu. Un lanț de magazine, bănuiesc că internațional, se injosește pentru un rahat de 23 de lei. Aș putea să jur că numai anul ăsta ar fi câștigat 23 de lei din ce aș fi cumpărat eu de la ei. Și oricum nu îi pierdeau, pentru că ar fi vândut cutia aia altcuiva care ar fi plătit acei 23 de lei. Atunci de ce? Mă întreb eu așa, ca o ființă umană. De ce? Au pierdut un client, aș fi continuat să vin la ei, în ciuda porcăriei cu cardul. Așa, nu doar că n-o să mai vin eu, dar mă voi asigura că n-o să mai vină nici alții. O să le fac reclamație la protecția consumatorului. Poate au procedat legal, ei așa zic, habar n-am, e posibil. Ilogic, dar posibil.

Nu mă întreb de ce. Pentru că pot, de aia. Pentru că pot și consideră că suntem o țară de vite, de oameni care nu iau atitudine, pentru că în România te costă mai puțin să pierzi un client sau zece, sau 20 decât să pierzi 23 de lei pe care îi ai în mână. Poate că data viitoare vin cu ceva care costă 300 de lei si vreau banii înapoi. Ei, deja se schimbă treaba. 300 de lei n-o fi mult, dar dacă vin 10 oameni cu 300 de lei? Dacă vin 20 de oameni? Ești tâmpit, plătești. Caști ochii la casă, l-ai luat, treaba ta, ce contează că nu e ce ai nevoie, asta este, așa îți trebuie dacă ești prost, dacă ești vită. Marș acasă!



Later edit (just for fun):
Cumparat de la farmacie - alta - de 240 de lei. 
15% (adica numa reducerea de card pe care eu n-o luam) =  36 lei
To be continued...

Stupid strikes again.

Spicuiri din scarboseniile adunate de trackerele de pe blogul meu:


Calarasi arrived from google.ro on "delir: Din ciclul "Fut-vă-n gură"" by searching for fut sex ciclulul.

Hungary arrived from google.ro on "delir: tampenia e si contagioasa" by searching for poze.pedofilice.fetite. 


What the fuck is wrong with you people? Sexul si prostia sunt prinse impreuna intr-un cerc hermeneutic al carul ciclulul nu se sfarseste niciodata. pentru ca femeile sunt atat de speriate sa ramana singure cu ceasul lor biologic incat troznesc copii si cu cei mai scarbosi si libidinosi - sa nu mai vorbim de urati si prosti - barbati. sa va fut, tampitelor care alegeti sa transmiteti mai departe genele vostre de animale cretine fara sa va ganditi macar ce poate iesi din progeniturile voastre de rahat. Dedic aceasta melodie mamei gretosului care cauta fetite dezbracate la mine pe blog. Iar lui ii dedic o castrare chimica. Here is the IP:

Sun 10 Feb 2013 08:32:29

84.1.102.82 -   Google.ro -> poze.pedofilice.fetite [#2]  Entry -> delir: tampenia e si contagioasa

1

New

Win XP

    Sper sa te sinucizi. Pentru ca e cel mai bun lucru pe care il poti face cu viata ta.

My dear god

My dear god, I miss you still. God of the merchants and travelers and thieves. And literature and wit and oratory and whatnot... I miss you still. It's funny how you can just search online and find anyone, like I did tonight. Just looking at your picture on a stupid website for kids... brought back memories... of love and pain and you... the only "god" I ever loved. I wish so much I could have kept on loving. But I just miss you, that is all I am allowed. Shouting out my cowardice... for I have found you but said nothing. I wonder... if you will ever search for me. Or maybe you're just fine without, and never think of me, or miss me still... And that would be unbearable to know for sure. So here I am. If ever... you'll be looking for me, here I am... still thinking about you. Out of all, it's you... It's always you, my dear god, I'm missing still.

Bătrânul pseudo poet

Unul din cei mai proeminenți clienți ai mei la editură este un moș poet. El nu este proeminent datorită vreunui talent deosebit la scris sau unei personalități puternice ci din cu totul alte motive. După ce le voi expune, probabil că se va înțelege de ce era nevoie de acest articol. Sau, mai exact, de ce aveam eu nevoie de această exorcizare.

Primul motiv pentru care sesizezi această persoană este salutul cordial cu care te întâmpină. Pentru că moșul X (o să vedeți imediat de unde vine acest X) este în permanență interesat să își facă prieteni. Prieteni care sunt, adică, cineva. Dacă ești un nimeni, ai noroc, pentru că își pierde interesul față de tine. Dacă ești întâmpinat cordial de moșul X atunci înseamnă că ori ești cineva, ori nu se știe dar e posibil să fii cineva, ori ești femeie. Pentru moș X este foarte interesat de femei. În ce fel, vom vedea.

Prima oară cînd am văzut acest personaj, mi-a venit în minte cuvântul "pedofil". Părea genul de chestie libidinoasă și unsuroasă care se prelinge în încăpere căutând din ochi victime inocente pe care să le pângărească într-un fel. Un vierme ambulant, scârbos, care îți dă un impuls instinctual să îl calci sub talpă.

Al doilea motiv pentru care sesizezi acest personaj, rupt parcă din filme horror, este duhoarea pe care o emană. O duhoare unică, pe care nu am mai simțit-o niciunde niciodată înainte și nici după. Ca intensitate, seamănă cu izul cadavrelor în putrefacție sau a peștilor morți - grea, apăsătoare și persistentă. Ca nuanță de miros, însă, este indescriptibilă. Ceva în genul unei zeme de ciorapi combinată cu brânză împuțită și otravă de șobolani combinate și intensificate de zece ori. O substanță X de natură necunoscută, un gaz... letal.

Al treilea motiv pentru care sesizezi acest personaj, dacă ești obligat să exiști - sau să subziști - în prezența lui, depinde foarte mult de cine ești. În cazul în care ești o femeie care corespunde standardelor de frumusețe din mass media, sesizezi cu scârbă și dezgust metode prăfuite, unsuroase și stângace de agățat.

În cazul în care nu ești harțuit cvazi-sexual de acest melc ambulant, îl sesizezi așa cum sesizezi o babă machiată strident: cu dezgust amestecat cu milă. Gângav și împiedicat, gândind mult mai încet decât restul încăperii, ca un personaj caragielean ce încearcă stângaci să își ascundă încetineala minții sub sunete guturale, indescifrabile, chinuite, sub care se simte incapacitatea de a procesa ceea ce i se întamplă.se mișcă încet, permanent depășit de situație. Bărbia și buzele încep să semene, ca la toți bătrânii uscați, a cioc care pare a croncănii atunci când deschide și închide gura într-un tic, repetat, asemenea unui pește pe uscat. 

Dacă ai curiozitatea morbidă să îi citești "opera", poeziile sale se încadrează în două categorii: poezii despre cum ar fute o damă sau alta sau poezii de răzbunare despre damele care l-au refuzat. Cu nume, loc de muncă și/sau alte date de identificare.

Dacă, la fel ca mine, ai nefericirea de a trebui să lucrezi cu el, realizezi că poeziile de răzbunare sunt doar un aspect al personalității sale de hienă. Ca orice parazit, oscileaza între două atitudini: cea slugarnică, cu cei care îi pot oferi ceva și cea "impunătoare" cu cei aflați în poziții la fel de nefericite ca a mea. Întâmpinat cu exasperare și scărbă, recurge la negocieri, șantaj și amenințări puerile și ilare de a îi comunica superiorului tău că refuzi să îl servești.

Moș X este un parazit. El nu are servici, trăiește pe banii nineacăi, scrie poezii porno și se ocupă cu excrocherii mărunte cu cărți de poezii. Cu cele câteva sute de lei pe care îi obține după munca de un an, merge la mare, unde locuiește pe plajă și supraviețuiește cumva timp de o lună.

Este, într-un fel, un personaj trist, singur, într-o lume a sa, în care existența sa conteaza, în care are prieteni - în realitate, persoane a căror carieră depinde de relații sociale și care îl acceptă pe lângă ei, așa cum accepți un câine urât în curte pentru că, poate, cândva, va speria un hoț. Și este un personaj detestabil, pentru că nu are niciun impact pozitiv asupra nimănui, niciodată.

Moș X este un coșmar ambulant, pe care îl privești, sperând că, la bătrânețe, nu vei atinge aceste culmi ale penibilului. Singurul aspect pozitiv al existenței sale pe această lume este impactul pe care îl are asupra ta. Te face să te gândești la viața ta privilegiată, să apreciezi lucrurile pe care le ai, să fi mai fericit doar pentru că nu ești ca el și te impulsionează să faci în așa fel încât să nu riști niciodată să ajungi așa.

Despre mască

"Mască" nu este un obiect, este o stare. Mai exact, starea în care te afli atunci când auzi ceva. Nu un bărbat bătrân și urât care încearcă să te convingă cum că ar fi o idee bună să ți-o tragi în cur cu un bărbat însurat, ci reacția lui la expresia, lansată printre dinți, "'tu-ți paștele mătii de jegos":
"nu e frumos să înjuri de lucruri sfinte".

urari de sarbatori

Ca localizare, maica-mea sta intr-o suburbie. Asta, in termeni romanesti, se traduce prin un cartier unde locuiesc oameni care isi permit financiar un pic ai mult decat un apartament de doua camere semi in rate. Doenside-ul acestei pozitii geografice sunt vecinii. De aceea, de fiecare data cand vin aici, trebuie sa dau cu nasul de o cruce cu un cristos pe ea, inalat ade 3 metri, construita din bunatatea unui crestin care s-a gandit ca trebuie sa aiba si javrele locale un loc mai deosebit pe care sa se pise, decat vesnicele garduri.

Deci, ma aflu, traditional, in casa relativ parinteasca, cu scopul declarat fatis de a avea ce baga in gura - si deci in stomac - altceva decat pizza si semipreparate. Ca orice om civilizat, stateam belind ochii in tv asteptand sa adorm, cand trece o tura de idioti pe strada, cantand traditional de prost cine stie ce melodie traditional tampita, in alta limba. Ma gandesc, logic, ca vor sa dea unii vreo spargere prin cartier si astia sunt in recunoastere. Asa ca nu ma obosesc sa ies pana afara in frig sa le zic de religie si rude apropiate.

Avand un chef de somn la timpul trecut, ma ridic si ma duc in bucatarie sa fumez o tigara, sa mai afum starea asta de bagavash. Ma uit la cateva reclame la diverse mancaruri si la fel de diverse pastile de digestie si, cand sa ma linistesc, pe la jumatea tigarii, incepe tura doi. Vecinii maica-mii din spate, oameni cu mare respect de dumnezeu si zero respect pentru fiintele umane, au platit cat si-au permis ei de distractie de sarbatori: fanfara cimitirului. Dupa ce au cantat aia de mort o melodie, doua - o fi fost colinde, dar erau triste rau de tot, mai canta doua. Moment in care mie deja mi se facuse negru in fata ochilor. recte ies afara, le urez un traditional "sa ma fut in inmormantarea voastra la ora unu noaptea" si intru, racorita la propriu si la figurat, inapoi in casa.
Ceea ce va urez si voua.

about religion and aspirin

Religion is like the aspirin: the cure for every disease in the world. Doesn't really do anything but, if you swallow it whole, it's a hell of a placebo. If, however, you don't swallow it right away and start rolling it around in your mouth, it just leaves a bitter taste after you spit it in disgust.

Retro fashion

Getting old means understanding retro fashion:

everybody is wearing the clothes that the retarded kids were wearing when you were in high-school.

Man up, bitches...

singura mea dragoste adevărată

Nu înțeleg de simt atât de acut nevoia de a fi iertată pentru o vină pe care știu că nu o am.

Nu înțeleg de ce atât de adâncă prăpastia între ce simt și ce gândesc.

Nu înțeleg cum pot să exist în același timp în două părți ale unei lumi fără nicio cale de mijloc.

Nu înteleg de ce există locuri pe lume în care nu poți să urlii atunci când ai nevoie.

Nu înțeleg de ce te iubesc deși nu te vreau lângă mine.


De fiecare dată îmi spun omoară-mă sau vindecă-mă și de fiecare dată eșuez.
Singura mea dragoste adevărată e uitarea.

Contraceptives

Condoms

99,99 % efficient

Abstinence

.

99,99% efficient

Your choice.

Pe o stradă din America...

...nişte oameni se închină... 

... la Sfânta Pizdă.

Ei, asta chiar e ceva cu care pot empatiza.

Fructele iubesc Granini...

...aşa cum porcii iubesc sarmalele.

Idiots.

Din ciclul "Fut-vă-n gură"

De câte ori văd câte o absurditate bisericească, ma apucă râsul. Vine cât un preoțel sau o profesoară de "religie" incult în afara dogmei lui și începe să debiteze tâmpenii de genul "dacă faci sex înainte de căsătorie, mori" sau "te-ai lovit la genunchi pentru că nu ți-ai făcut rugăciunea de seară" și alte enormități de genul ăsta.

Când aud spălați pe creier cu explicații de genul "bebelușii au liberul arbitru să moară accidental și să ajungă în iad", mă îngrozesc pur și simplu.

Acum am în mână un astfel de șampon de spălat copii pe creieri, din care musai trebuie să vă împărtășesc și vouă. E scârbos, genul acela de lucru care îți întoarce toate mațele pe dos dar de la care nu îți poți lua ochii. (kinda like Two girls one cup)

A se citi textul.
 

Am văzut filmulețe cu același subiect din America. Am râs de ei și mă gândeam ce țară de idioți... dar să citesc în limba mea, în țara mea că Batman e diavolul, asta n-aș fi crezut-o niciodată.

Cât de găină poți să fii? Ce creier de nevertebrată poți să ai ca să debitezi așa ceva? În fucking mileniul 3! Fuck you! Mănâncă-ți singur căcatul acasă, nu mânji copii cu el.

Sursa:

în care se gasește câte o perlă creştinoidă la fiecare pagină.

Yeah...

Meanwhile, in the real world...