Pentru prima oara în viaţă (mă rog, de când am trecut de pubertate) am participat la o nuntă. Din fericire am evitat bairamul de după şi participarea la trocul mai mult sau mai puţin tacit de banicare se face cu acestă ocazie. Însă am participat, mă rog, audiat, la ceremonia propriu-zisă.
Primul impact a fost cu baloanele şi fundele din boscheţi, plastic 100%. M-a apucat o stare de panică din primul moment pentru că prevedeam urmările şi perspectiva nu mă încânta deosebit, Totuşi, ca femeie, sunt un animal curios şi politicos, aşa că am rămas cu stoicism până la capăt.
Mireasa arăta ca orice mireasă românească, voaluri, rochiţa bufantă de prinţesă şi machiajul înfiorător de păpuşă barbie, machiajul acela clasic folosit şi la manechinele româneşti care dă impresia unei păpuşi barbie contrafăcute, mult prea colorată, pudrată, cu aspect anormal, bărbie pătrăţită şi aspect de cauciuc. Buclele clasice predominau frezele tuturor participantelor, evident.
Ceea ce nu ştiam şi am aflat abia atunci a fost obiceiul miresei de a se poza în lenjerie înainte de a se îmbrăca cu rochia. Şi ca să nu îi dezamăgesc pe cei care categorisesc asta drept "obsesiile tale" mi s-au parut deranjanţi ciorapii cu chilot. Da, ca obsesie proprie, consider că în momentele astea e musai ciorapi cu jartieră.
Apariţia mirelui a declanşat prima parte din bâlci. Alai cu muzicanţi, ăia pe care îi vezi doar la nunţi şi înmormântări (aceeaşi) cerutul stupid şi inutil, teatrul cu strigături (foarte amuzantă strigătura ăn care strigătorul îi ura miresei să i-o fută pe mă-sa, nu chiar cu cuvintele astea, dar destul de clar mesajul).
A doua parte din bîlci, turul oraşului cu alaiul de maşini cu claxoane, pentru a se asigura nuntaşii că sunt înjuraţi de o parte cât mai mare a cetăţenilor.
Apoi cununia civilă. Iar alai, bine organizat, cu locurile fiecăruia bine stabilite în ordine importanţei în moment. La loc de cinste poyacii şi filmătorii cu tricourile de firmă cu nume ridicol de cartier/sat de vaişamărişti. Aş prefera să nu pozeze/filmeze nimeni un eveniment dacă apar în costumaţia total lipsită de respect faţă de eveniment. Dar cică aşa e în tenis, şi eu iar am psihoze personale.
Parte aceasta a fost, de fapt, ce amai decentă din puntul de vedere al oficialului, discursului si cadrului. Asta în grupul restrâns al celor implicaţi direct şi al celor interesaţi, pentru că restul erau ocupaţi să bârfească evenimentul în timp ce se desfăşura.
Apoi a urmat ceea ce aş denumi hailaitu penibilului zilei: ceremonia religioasă. S-a desfăşurat în ritul ortodox decii ceea ce se putea întâmpla mai rău s-a întâmplat. Lăsând la o parte pozaci şi filmăreţii care aproape că se băgau în altar ca să prindă imaginea din unghi favorabil, ceremonia a fost de un kitsch care numai într-o biserică ortodoxp de orăşel mic, cu popă ortodox cu frustrări şi psihoze care le întrec pe ale mele şi 0 bun simţ, politeţe şi prezenţă de moment.
Avea inside info dinainte cum că mireasa îşi dorea un alt popă, unul mai puţin frustrat însă nu a reuşit să îl obţină pentru că frustratul era un fel de şef de biserică şio a insistat să ceremonieze în persoană, aceeaşi persoană pe care nu şi-ar fi dorit-o nimeni acolo, eternul motiv al frustrării preoţeşti.
Din discurs am rămas cu câteva momente:
- popa se răsteşte la miri pentru că există cupluri gay care vor să se căsătorească şi face puţină campanie contra homosexualilor
- popa subliniază rolul unic al sexului în scopul reproducerii, înfierând sexul ca instinct animalic pentră ce, evident, pentru preoţii ortodocsi instincul animalic ţi reproducerea nu au nimic în comun
- popa se răsteşte la miri pentru a le sublinia faptul că impresia lor cum că ar fi fericiţi este una falsă şi a le sugera că înainte de fericire ar trebui să crape puţin
- popa face o alegorie între miri şi ceva împăraţi - nu am reuşit să aflu legătura dar cred că e ceva cu nişte împăraşţie evrei care se îmnulţiseră prin orice mijloce, inclusiv, incest, viol, sex cu sclavele şi alte delicii cu care ne tratează biblia - ţi le trânteşte nişte coroane de pleu penibile în cap celor două victime de care se râde mai mult sau mai puţin pe faţă, inclusiv victimele râd, iar copii de trenă se hlizesc uitându-se pe rând la fierătaniile kitchoase şi la participanţii de pe margine
- se citeşte slujba la care rezist eroic să nu adorm, se plimbă mirii, se pupă icoanele şi alte surse de virusuri şi bacterii şi se iese.
Rezist eroic să nu adorm, să nu îmi manifest vilent enervarea, să nu ies înainte de moment şi să nu bat jigodia cu pretenţii de părinte spiritual.
După care se fac obişnuitele poze cu maimuţa în boschet, pe pereţi, "la pomul ăla", pe motocicletă, cu naşii, cu domişoarele, cu băieţii, cu mama, cu vărul de la Piteşti, cu fetele (adică noi), cu tipul beat în roşu pe care nu îl cunoaşte nimeni, cu copii de trenă, cu câinele comunitar şi în general cu cine se nimereşte în zonă.
Îmi aprind o ţigare, zic mersi că s-a terminat. Dăinuie senzaţia de cauciuc, de fals, de pleu, de artificial. Dăinuie când mă gândesc la ce manifestări se supun doi oameni între care a fost iubire şi nu mai e de ajuns ce a rămas, şi care simt că e nevoie de ceva care să îi ţină împreună. o hârtie, un gest, orice. Ceva care să le certifice că nu stau degeaba cu omul de lângă ei, că nu fac degeaba plodul pe care îl vor face.
De ce nu e dragostea de ajuns? De ce e nevoie de cauciuc, de silicon, de troc, de pliculeţe, de restaurant, biserică şi de un certificat?
Showing posts with label Horror. Show all posts

Friday, 9 July 2010
Sunday, 6 June 2010
Ma rog pentru mantuirea neamului
Se construieste Catedrala Mantuirii Neamului. Nu radeti, nu strambati din nas! Aceasta poate fi salvarea noastra. Sa va explic cum:
Se construieste catedrala, din mila domnului, intr-o luna, miraculos, cum vreti voi. Dupa aceasta mare minune, se aduna in catedrala sa o sfintesca si sa petreaca Inalt pre sfintitii si mult prea fericitii si toata mareata conducere BOR. Din respect pentru ei vine si conducerea Bisericii catolice (tot mareata da nu atat cat a BOR-ului). La eveniment sa fie invitati domnul presedinte, domnul prim ministru, guvernul, Elena Basescu, Marean Vanghelie, domnii europarlamentari Gigi Becali si Vadim Tudor, domnisoara europarlamentar Elena Basescu, Laszlo Tekes, Ion Iliescu si alti astfel de reprezentanti de seama ai constiintei noastre nationale.
Dupa care, tot printr-o minune, din mila domnului, se prabuseste catedrala cu toti astia inauntru. Si atunci, adevar va spun, ne vom mantui cu tot neamul.
Doamne, da-mi un semn, ceva! Ma rog pentru construirea si mantuirea neamului.
Da! Vreau Mall-ul Mantuirii Neamului. Da! Vreau inaugurare mare mareeeee. Ca am auzit ca intra 5000 de suflete in ea. Pliiina sa fie!
Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Pacat ca nu exista.

Wednesday, 24 February 2010
Pentru viaţă
Pro-life sau pro-choice?
Întrebarea invalidează răspunsul. Pentru că el nu poate fi decât amândouă sau nimic. Nu poţi să alegi viaţa în detrimentul alegerii pentru că ai ales deja. Şi nu poţi să alegi alegerea în detrimentul vieţii. Pentru că trăieşti.
Însă unii militează pentru viaţa fără alegeri. Sunt cei care invalidează dreptul nostru de a ucide. La naiba, şi eu îl invalidez. De tot. Nu avem dreptul de a ucide pe nimeni nicicând, în nici o circumstanţă. În numele nimănui. Toţi cei care au ucis vreodată să se ducă la dracu.
Problema e că deştepţii ăştia nu fac diferenţa între a ucide şi a nu da viaţă.
Am primit recent un link cu un spici a lu sora lu Iisus. Nu ştiai că Iisus a avut soră? Nici eu. Până acum. Dacă ar veni la voi o tanti pe stradă şi v-ar spune că e sora lu Isus, cum aţi reacţiona? Dar dacă tanti aia ar fi pe un podium cu un microfon în faţă? Ia link. Uite că ăştia o cred. Zău.
Dacă e să fac analiză pe text, mă enervez. Sau mă distrez? Ia să vedem.
1. (Aş fi putut să jur că nu mai e legal avortul după 4 luni.) Deci pe tanti asta maică-sa s-a notărât să o avorteze. "his plan for mz life wich was death" - total incorect. Nu poţi omorâ ceva ce nu are viaţă încă. Poţi doar să nu îi dai viaţă. Dar "moarte" e un cuvânt mare şi dă bine la spici.
2. "It is not at all politically corect to say the name of Jesus Christ in places like this" pentru că e jenant, pentru că eu poate nu cred în gizăsu tău şi poate că eu vreau un discurs fair cu argumente logice si nu mito-logice. Dar tu ai voie, pentru că pe tine a vrut să te avorteze maică-ta şi eşti cu un cap deasupra muritorilor de rând şi nu trebuie să ne respecţi.
3. "A fantastic vindication is that the abortionist had to sign mz birth certificate". Da, şi a fost desigur foarte trist pe tema asta. Pentru că ăia care fac avorturi nu sunt decât uneltele satanei care au normă de realizat la avortoni. Nu mai degrabă lui i s-a rupt de treaba asta? Probabil că i-a fost indiferent dar asta nu dă bine la spici şi atunci nu mai poţi să spui "uai ce dulce răzbunare" care de fapt e un fâs.
4. Clinica unde s-a nascut avortonul ăsta desgustător face parte dintr-un lanţ de clinici care sunt o afacere de succes şi creşte anual. Asta înseamnă răzbunare divină! (Nu vedeţi cum? Banul e ochiul dracului, deci sunt în drumul către iad. Să ne bucurăm, ha ha ha)
5. We are in a battle, a battle between life and death. Păi, nu ştiu cum să zic, dar noi toţi murim la un moment dat aşa că de unde bătălia asta? Că e cam clar cine câştigă. Şi nu după moarte avem viaţa veşnică and all that shit? Ce e aşa de rău în asta? De ce ar trebui să ne strofocăm pentru viaţă când the good stuff vine abia după aia?
6. "My extraordinary president Bush" pai cam asta zice totul despe cat de deşteaptă e fata asta.
7. "The silent holocaust didn't win over me". Ce îmi plac mie adepţii teoriei consiraţiei. Ce îmi plac mie oamenii ăştia care folosesc cuvinte mari să descrie toate căcaturile. Maică-ta a fpcut un avort. Silent holocaust? Get real.
8. "I wanna be hated." Da. Şi eu! Pentru că dacă pot să inspir sentimente puternice, asta îmi dă valoare. Iubirea sau ura. Nu contează. Ba cam contează.
9. "Or at the end of the day is it all about you?" Dar despre ce e all about?
10. "I've been hated since conception". Pai chestia cu avortul trebuia să îţi dea un indiciu...
11. "And loved by so manny more". Lucky you. Majoritatea nu au bafta asta.
12. "Loved by God. I am his girl" Ok, nu îţi trebuie studii în psihologie ca să vezi de fapt cum stă treaba cu copilul ăsta. Cred că după o terapie sănătoasă i-ar trece atitudinea de Ioana d'arc. Asta e consecinţa existenţei grupurilor de creştinatori care fac bine că le oferă copiilor ăştia puţină afecţiune dar uite în ce îi transformă, săracii.
13. "My father runs the world" Patologic. Trist. Sora lu Iisus? Penibil.
14. "The horrible argument that we should have abortion because the child might be disabled" Pai da, dar cum era sa fi tu disabled şi să fi hrănită cu linguriţa toată viaţa, să stai în scutece şi nici măcar să nu simţi când te pişi pe tine? Cum era teoria ta atunci? Cum ai fi gândit tu atunci? Băi ce faină e teoria la căldurică!
15. "What arrogance that the stronger should dominate the weaker" LOL. Adică ce vrei să spui? Că tre să îi punem pe ăia incapabili la putere? Ca fan a lu Bush îţi înţeleg argumentul dar fi serioasă acum. Dude. Întotdeauna cei puternici i-au dominat pe cei mai slabi, întotdeauna. E legea naturii. Şi god o fi cum o fi, but I wouldn't fuck with nature, nature always wins. Cat despre arogance... interesant argument venind din aprtea lui "God'd girl". Heh!
16. "Don't you realise that you cannot make your own heart beat?" Cineva să îi facă un update la informaţii. Putem.
17. "all the power you think you posees you don't, it is the mercy of god" A, păi atunci zi-i lu tac'tu să le ia puterea ăstora când vor să facă avorturi. A, nu merge aşa? Adică avem puterea de a lua propriile decizii şi de a le pune în practică? Păi şi atunci? Am I God?
18. "even when you hate him" Adică pe God. Who the fuck e atât de tâmpit să îl urască? Adică tre să crezi în el ca să îl urăşti. Şi dacă crezi în el, de ce l-ai urî? Is he that bad?
19. " a mild little limp... I am weaker than most of you" Zău? Eşti pe dracu. Eşti un drăcuşor care a reuşit să supravieţuiască unui avort, unei paralizii cerebrale şi multor căcaturi care te-au făcut a dracului de puternică. Cee a ce demonstrează şi faptul că ţii un discurs unor oi care bagă botul la porcăriile tale ideologice. Weaker? Ha! Câtă neruşinare.
20. "this is my sermean... I bleze through teh world as I do and ofer hope" Ma, nu era mândria una din păcatele capitale? Go to hell, do not pass go, do not collect 200 dolars.
21. I am a cristian. My mother is a verry broken woman. I was thinking “I don’t belong to you. You anger and rage and brokeness it is not mine to keep.” Not mine to fix. You are a problem, not mine. You are the one that gave me life. But you are not my responsibility. You gave me up, so now I give you up. But I am a cristian. I do not believe in saving anyone but those like me. I do not believe in turning the other cheek. But I am a christian.
And a hypocrit.
You know what, princess? You may be a christian, but you don’t seem to know the first thing about God.
22. " I am Christ's girl (wow... how gay and wrong is that?) I am a princess" Frate, razna!
23. "men, you are made for greatness" Unde e emoticonul ăla de la Yahoo care se căca pe el de râs?
24. " what sort of man you want to be: a man obsesed with your own glory or a man obsesed with the glory of god?" Wow, stai să mă gândesc ce e mai rău. Dar oamenii nu pot să fie decât obsedaţi? Nu pot să fie normali?
25. "if you think I am a foul" Nu, deloc. Eşti tu multe rele, dar proastă nu eşti.
Periculoasă tanti asta. Are charismă şi spune cele mai mari mârşăvii cu zâmbetul pe faţă. Ipocrită şi subversivă. Dezgustător. Trebuia să rămână un avorton. Da, emit judecata asta de valoare.
Nu mai cred în Dumnezeu. Am crezut până când El mi-a spus să n-o mai fac. Până când mi-a spus "ce aroganţă uriaşă pentru om să creadă că Dumnezeu are vre-un interes pentru el, ce frică uriaşă şi ce singurătate trebuie să simtă ca să creadă în existenţa mea". Aşa că m-am oprit din crezare. Şi îmi înfrunt singură viaţa, îmi asum responsabilitatea ei. Nu e uşor.
Să îmi ucid copilul? Nu aş putea niciodată. Să îl condamn la existenţă? Nu atâta timp cât există oameni pe lume care îi pot lua viaţa.
Viaţa înseamnă putere. Puterea de a deveni puternic, puterea de a alege, puterea de a deveni, puterea de a fi fericit. Puterea de a lupta.
Viaţa înseamnă a fi iubit, suficient de iubit încât să nu ai nevoie de un prieten imaginar să o facă. Viaţa înseamnă să poţi să fi fericit. Viaţa e mai mult decât să respiri, să mănânci, să nu îţi fie frig. Viaţa e mai mult decât o statistică. Viaţa e demnitate. E un loc.
Cei 42 de milioane de embrioni avortati in fiecare an. Cum ar arăta lumea acum dacă, doar în ultimii 5 ani, ei ar fi fost născuţi? Populaţia globului ar fi cu 3% mai mare. Ar exista 200 de milioane de copii în grija statului pentru că nu ar avea cine să îi adopte. (asta presupunând că pe restul de 10 milioane i-ar ţine mamele sau i-ar adopta cineva) În toată lumea, 2,5% din populaţie ar fi guri de hrănit, îmbrăcat, educat.
Dacă toţi militanţii pro-life ar zice da, avem cu ce să îi hrănim pe toţi, îmbrăcăm, spălăm şi educăm eu aş fi prima care aş fi de acord cu ei. Dacă ar propune să îl lăsăm pe God să aibă grijă de ei, aşa cum zic preoţii, să îi naştem şi să îi lăsăm prin păduri ca să îi hrănescă/îmbrace God, eu aş fi de acord.
Fapt este că facem prea mulţi copii. Ne suprasaturăm de oameni şi pe urmpă ne plângem că natura crează noi şi diverse moduri de a ne extermina.
Shit, people die! Yeah, because we keep fucking making them!
Sunt pro-life! Because I care about life! LIFE not survival! Mother fuckers...

Gianna Jessen from LMF CAM on Vimeo.

Friday, 20 March 2009
Dumnezeu o comite din nou
Printre lucrurile "de tristă amintire" de după 1989 se află, încă prospăt în conştiinţa mea revoltată, manualul de religie în care li se predica copiluţilor nişte enormităţi care dădeau fiori oricărui om normal, ateu sau mai ales religios: dacă nu eşti cuminte o să te calce maşina, dacă te urci în copaci dumnezeu îţi va lua scara de sub tine şi o să cazi şi multe altele la fel de cretine.
Acum, acelaşi dumnezeu cretin inventat de cine ştie ce minţi idioate, o face din nou:
http://www.gandul.info/actualitatea/un-manual-de-biologie-pentru-liceu-ii-invata-pe-elevi-ca-au-fost-creati-de-dumnezeu.html?3927;4044653
De ce nu e asta cusher? Întâi Poziţiile oficiale faţă de teoriile creaţioniste:
Ceea ce nu înseamnă nimic dacă luăm în considerare cretinătatea atâtor legi şi poziţii oficiale din lumea asta, care chiar dacă sunt create din cauza dorinţei de libertate a gândirii, tot izbutesc să fie cretine.
Însă intervine bunul simţ. Orice creştin care posedă aşa ceva va recunoaşte următoarele fapte simple:
- teoria darwinistă, evoluţionismul, nu este în contradicţie cu biblia creştină interpretată altfel decât mot-a-mot
- teoria darwinistă, la fel ca şi orice altă teorie ştiinţifică, are defectele sale, este supusă îmbunătăţirii şi poate fii oricând contestată şi invalidată de noi dovezi şi descoperiri ale ştiinţei
- evoluţionismul nu pretinde a fi perfect, evoluţionismul este doar cea mai corectă teorie ştiinţifică din punctul de vedere a cunoştiinţelor noastre şi a faptelor ştiinţifice dovedibile
- orice teorie care este bazată pe dovezi, altele decât cele ştiinţifice sau deducţii logice, nu este una ştiinţifică
- la începuturile umanităţii, tot ceea ce nu putea fi explicat era declarat de origine divină, inclusiv fenomene meteorologice, acum explicabile ştiinţific în totalitate, cum ar fi fulgerul. Astăzi nu mai există oameni, creştini sau nu, care să nu fie sau lipsiţi de cultură sau lipsiţi de inteligenţă, care să creadă că Jupiter stă undeva pe nişte norişori şi aruncă cu fulgere cand e el supărat.
- creaţionismul nu oferă explicaţii ştiinţifice ci mitologice, tinzând să pună pe seama unei fiinţe superioare tot ceea ce mintea umană nu a descoperit încă.
De ce este periculoasă teoria creaţionistă? Simplu. Pentru că rupe de ştiinţă cunoaşterea noastră. Ţineţi minte celebrul "crede şi nu cerceta"? Ori tocmai îndoiala şi curiozitatea duc la cunoaştere, la creşterea noastră ca oameni, la evoluţia noastră (ups!). Dumnezeu, dacă există, nu te vrea prost. Biserica, în schimb, da. Creaţionismul nu este decât o unealtă subversivă a bisericii, împopoţonată, ca şi restul mizeriilor pe care ni le bagă pe gât, cu aur şi sclipici. Creaţionismul înseamnă involuţie. Înseamnă transformarea oamenilor în fiinţe manipulabile. Şi aici avem o problemă. Mare. Pentru că istoria ne arată ce se întâmplă atunci când ne lăsăm conduţi orbeşte şi manipulaţi de extremişti (comunism, fascism).
Întotdeauna fanaticii religioşi au argumente închise şi care ajung la concluzii obtuze de genul: aşa vrea dumnezeu. Pe când un om de ştiinţă îţi va răspunde, atunci când nu cunoaşte răspunsul: nu se ştie, nu am descoperit încă. Acest "încă" e cheia libertăţii noastre, pe care nu trebuie să o pierdem niciodată.
Ştiinţa pleacă de la ceea ce există şi poate fi dovedit şi încearcă să formuleze concluzii, apoi se nasc teorii care să fie coerente cu aceste concluzii.
Creaţionismul pleacă de la o concluzie gata luată şi toate demersurile sale pseudoştiinţifice nu sunt îndreptate decât spre găsirea dovezilor care să le confirme ipoteza pe care o ridică în mod nejustificat la rangul de concluzie.
Cum doamne, dumnezeule! să poţi susţine o teorie pentru care lipsa dovezilor palpabile în sprijinul său să fie luate drept argumente în favoarea sa? E ca şi cum ai săpa în pământ şi ai concluziona, din lipsa cablurilor de internet, că dacii şi romanii aveau wireless.
Fraţilor, trezirea! Dacă ne lăsăm copii îndobitociţi şi la şcoală, nu numai de televizor, o să avem viitorul pe care îl merităm.
A altă interpretare, de bun simţ, spun eu:
Currently, I see in Germany, but also in the United States, a somewhat fierce debate raging between so-called "creationism" and evolutionism, presented as though they were mutually exclusive alternatives: those who believe in the Creator would not be able to conceive of evolution, and those who instead support evolution would have to exclude God. This antithesis is absurd because, on the one hand, there are so many scientific proofs in favour of evolution which appears to be a reality we can see and which enriches our knowledge of life and being as such. But on the other, the doctrine of evolution does not answer every query, especially the great philosophical question: where does everything come from? And how did everything start which ultimately led to man?
Sursa: Papa Benedict XVI
Si, pe lângă subiect, niste umor american ateist:
http://www.youtube.com/watch?v=rzXF7YUyU2c&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=kF3L359yKjs&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=7x5rl-LKKCE&feature=response_watch

- Creaţionismul este religie, nu ştiinţă, şi nu poate fi predat în sălile de clasă ale şcolilor publice, aşa cum a decis în 1987 Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii. [13]
- Decizia Consiliului Europei "Creaţionismul nu se va preda în şcoli ca disciplină ştiinţifică" Robert VERESS, Gandul, 06.10.2007 (întreg articolul aici). Parlamentarii Consiliului Europei au decis, cu 48 de voturi şi 25 împotrivă, să ceară statelor membre să se opună ferm predării în şcoli a teoriei creaţioniste ca disciplină ştiinţifică. Creaţionismul neagă evoluţia speciilor prin selecţia naturală şi nu poate fi pus pe picior de egalitate cu evoluţionismul, se arată în rezoluţia adoptată de joi (4 octombrie 2007), de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE)[14]
Ceea ce nu înseamnă nimic dacă luăm în considerare cretinătatea atâtor legi şi poziţii oficiale din lumea asta, care chiar dacă sunt create din cauza dorinţei de libertate a gândirii, tot izbutesc să fie cretine.
Însă intervine bunul simţ. Orice creştin care posedă aşa ceva va recunoaşte următoarele fapte simple:
- teoria darwinistă, evoluţionismul, nu este în contradicţie cu biblia creştină interpretată altfel decât mot-a-mot
- teoria darwinistă, la fel ca şi orice altă teorie ştiinţifică, are defectele sale, este supusă îmbunătăţirii şi poate fii oricând contestată şi invalidată de noi dovezi şi descoperiri ale ştiinţei
- evoluţionismul nu pretinde a fi perfect, evoluţionismul este doar cea mai corectă teorie ştiinţifică din punctul de vedere a cunoştiinţelor noastre şi a faptelor ştiinţifice dovedibile
- orice teorie care este bazată pe dovezi, altele decât cele ştiinţifice sau deducţii logice, nu este una ştiinţifică
- la începuturile umanităţii, tot ceea ce nu putea fi explicat era declarat de origine divină, inclusiv fenomene meteorologice, acum explicabile ştiinţific în totalitate, cum ar fi fulgerul. Astăzi nu mai există oameni, creştini sau nu, care să nu fie sau lipsiţi de cultură sau lipsiţi de inteligenţă, care să creadă că Jupiter stă undeva pe nişte norişori şi aruncă cu fulgere cand e el supărat.
- creaţionismul nu oferă explicaţii ştiinţifice ci mitologice, tinzând să pună pe seama unei fiinţe superioare tot ceea ce mintea umană nu a descoperit încă.
De ce este periculoasă teoria creaţionistă? Simplu. Pentru că rupe de ştiinţă cunoaşterea noastră. Ţineţi minte celebrul "crede şi nu cerceta"? Ori tocmai îndoiala şi curiozitatea duc la cunoaştere, la creşterea noastră ca oameni, la evoluţia noastră (ups!). Dumnezeu, dacă există, nu te vrea prost. Biserica, în schimb, da. Creaţionismul nu este decât o unealtă subversivă a bisericii, împopoţonată, ca şi restul mizeriilor pe care ni le bagă pe gât, cu aur şi sclipici. Creaţionismul înseamnă involuţie. Înseamnă transformarea oamenilor în fiinţe manipulabile. Şi aici avem o problemă. Mare. Pentru că istoria ne arată ce se întâmplă atunci când ne lăsăm conduţi orbeşte şi manipulaţi de extremişti (comunism, fascism).
Întotdeauna fanaticii religioşi au argumente închise şi care ajung la concluzii obtuze de genul: aşa vrea dumnezeu. Pe când un om de ştiinţă îţi va răspunde, atunci când nu cunoaşte răspunsul: nu se ştie, nu am descoperit încă. Acest "încă" e cheia libertăţii noastre, pe care nu trebuie să o pierdem niciodată.
Ştiinţa pleacă de la ceea ce există şi poate fi dovedit şi încearcă să formuleze concluzii, apoi se nasc teorii care să fie coerente cu aceste concluzii.
Creaţionismul pleacă de la o concluzie gata luată şi toate demersurile sale pseudoştiinţifice nu sunt îndreptate decât spre găsirea dovezilor care să le confirme ipoteza pe care o ridică în mod nejustificat la rangul de concluzie.
Cum doamne, dumnezeule! să poţi susţine o teorie pentru care lipsa dovezilor palpabile în sprijinul său să fie luate drept argumente în favoarea sa? E ca şi cum ai săpa în pământ şi ai concluziona, din lipsa cablurilor de internet, că dacii şi romanii aveau wireless.
Fraţilor, trezirea! Dacă ne lăsăm copii îndobitociţi şi la şcoală, nu numai de televizor, o să avem viitorul pe care îl merităm.
A altă interpretare, de bun simţ, spun eu:
Currently, I see in Germany, but also in the United States, a somewhat fierce debate raging between so-called "creationism" and evolutionism, presented as though they were mutually exclusive alternatives: those who believe in the Creator would not be able to conceive of evolution, and those who instead support evolution would have to exclude God. This antithesis is absurd because, on the one hand, there are so many scientific proofs in favour of evolution which appears to be a reality we can see and which enriches our knowledge of life and being as such. But on the other, the doctrine of evolution does not answer every query, especially the great philosophical question: where does everything come from? And how did everything start which ultimately led to man?
Sursa: Papa Benedict XVI
Si, pe lângă subiect, niste umor american ateist:
http://www.youtube.com/watch?v=rzXF7YUyU2c&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=kF3L359yKjs&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=7x5rl-LKKCE&feature=response_watch
Thursday, 3 May 2007
pentru liceeni, cu dedicatie [arh]
Anamneza, bat-o vina. Mi-am amintit ceva ce ma apasa de mult. Mi-am amintit intr-un moment inoportun, cand ma balaceam in apa din cada si mirosea frumos a piersici de la spuma. Cand mi-era lumea draga. In alea 5 minute cand mi-era lumea mie draga.
Nu mai am nervi sa scriu. Ar mai fi. Multe. Ilogice, absurde, incredibile. Viata noastra de zi cu zi de atunci. Inainte .. cand era mai bine. Pe langa erau si multe bune pe care nu le-am scris. Am fost un copil fericit. Dar eu va rog doar atat, dragi liceeni, care ati avut rabdare cu mine, sa va ganditi daca v-ar fi aranjat configuratia de mai sus. Inchipuiti-va ca ar fi fost singurele minusuri si ca in rest totul ar fi fost perfect. Si spuneti-mi si mie.. o fi fost mai bine?
Ma balaceam deci in cada si ma bucuram de apa calda si de un moment de ralaxare cu un ziar in mana care se nimeri, sa-l bata vina, tocmai Academia Catavencu, un numar mai vechi din decembrie. Dau o pagina si ochii imi cad pe o fotografie cu doua personaje horror, al caror nume mi se pare si acum, dupa atata timp, greu sa-l spun cu voce tare sau sa-l scriu cu litere intregi. Va rog sa aveti rabdare cu mine. Deci era cuplul de trista amintire Ceausescu si Elena.
Chiar si acum imi tremura degetele pe taste la fel cum mi-au tremurat si acum cateva minute pe ziar. Si nu pentru ca as avea ceva sechele de pe atunci, nu mi s-a intamplat nimic deosebit. Ci pentru ca m-au coplesit brusc amintirile, frustrarile si realitatea incredibila dinainte de opjnoua.
Vazusem un reportaj la televizor acum ceva vreme, niste interviuri cu liceeni si elevi luati de pe strada, generatia de dupa '90. Intrebati despre revolutie si comunism, copii au repetat ce auzisera pe acasa: "Inainte era mai bine." Inainte... hai sa va explic, dragii mei liceeni, cum s-ar fi desfasurat viata voastra daca nu s-ar fi terminat acel inainte. Va spun din amintiri, din traite de mine, din povestite de ai mei.
Dimineata furtunoasa de luni din viata unui licean. Te trezesti, te speli si te imbraci. In uniforma. Pe umar iti sta numarul matricol la loc de cinste. Si pe palton la fel. Daca esti fata si e mijlocul iernii esti imbracata in fusta (Ma rog, sarafan) si in ciorapi pana la genunchi. De bumbac, albi. Nu ai voie ciorapi lungi sau pantaloni indiferent cat e de frig afara. Pe cap ai o cordeluta probabil cu doua pompoane si doua codite. Daca esti baiat ai parul tuns scurt, fara freza, fara gel, oricum gel nu se prea gaseste. Pe spate ai ghiozdan.
Pleci la scoala. Pe jos, cu tramvaiul sau cu bicicleta. Aia mai norocosi sunt adusi de tatic in Dacie. Aia norocosi sunt unul sau doi.
Ajungi la scoala, intri in clasa, nu chiulesti, ca oricum nu ai unde te duce. Incepi ora. Nu oricum. Esti pionier. Ai comandat de grupa si de detasament. Tu esti in detasamentul clasei tale. Impreuna cu ceilalti canti Trei culori cunosc pe lume invartindu-te in jurul bancilor. Comandantii cara steagurile ca la parada. Comandantii de grupa dau raportul comandantului de detasament. Acesta da raportul dirigintei:
"Tovarasa diriginta, raportez: detasamentul clasei a n'a X este gata pentru inceperea activitatii."
Acuma incepi ora. Peretii scolii sunt tristi si grii, pe ei atarna la loc de cinste poza presedintelui comunist, stema tarii, secera si ciocanul si/sau alte simboluri.
In mod fatal, daca esti chiar rebel, in pauza te ascunzi sa fumezi o tigara. Te ascunzi bine pentru ca nu stii care din colegii tai o sa te toarne daca te vede. Scarbit, te hotarasti sa chiulesti. Numai de scarba, ca n-ai unde te duce. Te ascunzi in parc dar, fatalitate, esti vazut de cineva care isi noteaza numarul tau matricol, fericit. O sa te parasca si pentru el va fi bine. Tu, in schimb, vei avea probleme. Mari.
Se termina orele si te hotarasti sa iesi cu cativa colegi la o prajitura. Te duci la una din cele doua cofetarii existente. Ceri o prajitura si un cico. Cola nu exista. eventual pepsi, dar ala nu e pe toate drumurile. Ti se aduce o prajitura lesinata pe o farfurie murdara. Nu conteaza, oricum totul e murdar, si masa, si podeaua de beton. Cofetareasa te priveste plictisita, te uraste, isi face unghiile sub tejghea. Intr-un final isi aduce aminte de citro. Citro e cald, fara gust, intr-un pahar murdar de ruj. In doua nuante. Nu fumezi cu toate ca ai pachetul de Marasesti in buzunar, ascuns. Tigari straine nu exista. Numai de contrabanda. Nu bei alcool. Nu exista. Nu pentru tine, oricum.
Te duci acasa si te pui sa iti faci temele. Cat mai e soare afara. Te apuca seara invatand la istorie cum comunistii l-au batut pe Baiazid si mai era si Mircea pe acolo.(hai ca aici am exagerat. Un pic) Aprinzi becul dar peste juma de ora se ia curentul. Inveti mai departe la lumina lumanarii.
Pe la ora opt revine curentul si te aduni cu ai tai la televizzor. Un singur canal. Un singur film. Toata romania se uita la ala. Asa rating cum avea tevereu nu mai pupa azi nimeni. Nu te plictisesti, atat de rar vezi filme ca il urmaresti cu sufletul la gura. E un film rusesc. Super, filme straine. Te retragi sa asculti un disc la pic-up. Atentie ce asculti si la ce nivel de zgomot. Daca aud vecinii Margareta Paslaru de la tine din apartament o sa ai probleme. Foarte mari. Si taica-tau. Te suna un coleg. Nu poti vorbii mult la telefon ca e scump si legatura proasta. Si se asculta de la centrala. Si daca nu te asculta nimeni, te asculta vecinii ca la telefon trebuie sa urlii ca sa se auda.
Asta era telefonul fix. Mobil nu exista. Calculator nu exista. Daca esti norocos ai un vecin care are video. E trecut de 10 deci nu mai pui nici un disc. Te culci ca oricum trebuie sa te trezesti de dimineata.
A doua zi iti vine revista Cutezatorii la care ai abonament. Obligatoriu. Si duci si cartile la biblioteca. Citesti numai clasici si pe Paunescu. Restul sunt interzisi. Poti citi si contemporani daca ai chef sa iei cunostinta de toate calitatile cuplului prezidential. Sau poti sa citesti un ziar. Numai unul exista.
Te intalnesti cu prietenul/prietena. Va plimbati de manuta prin parc. Va pupati pe botic. Daca mergeti acasa jucati sah. Nu exista prezervative, nu exista anticonceptionale. Decat de contrabanda. Sunt scumpe si ilegale. Daca ti-ai pus-o ai pus-o. Avortul este ilegal. Astepti rabdator facultatea sa te poti casatori.
Treci cam asa prin saptamana. E iarna asa ca ai noroc, nu te cheama nimeni la porumb, la cules, la adunat cartofi, sfecla, struguri etc etc. E datoria ta de pionier sa culegi castraveti. Obligatoriu. Mai prin primavara o sa fi dus cu toata clasa la muls vaci. Trebuie sa stii sa mulgi vaca. Nu intreba de ce ca te aresteaza.
Sambata seara distractieeeeeeeeee. La caminul cultural. Aia e discoteca. Esti supravegheat strict, daca te rujezi esti curva, daca esti nebarbierit ti se face scritica aspru si esti trimis acasa. Dansezi anemic pe slagare de Stefan Hrusca. N-ai voie sa asculti muzica straina. Numai ruseasca. Oricum ruseste stii ca faci la scoala. Obligatoriu. Pe la 10 se termina discoteca. Ba, ce tarziu am stat azi. Mistooo.
Oricum duminica trebuie sa te trezesti la 6. Vin pui. Mergi sa o schimbi pe bunica, care sta la coada de la 4 si a prins loc intre primii o suta. Pe la 11 vin puii. Nu sunt pentru toti, dar esti in fata si prinzi o jumatate. Pe la ora doua ajungi la rand, iei o punga diafana si pleci. Mergi cu ai tai la cumparaturi. La alimentara s-a adus zahar, tre sa mearga toata familia ca e pe ratie. Ai voie un sfert de kil de persoana. Zaharul e adus in saci jegosi, din care ti se cantareste cu niste instrumente jegoase, nu te mai uiti. E "varsat".
Sa zicem ca e o zi buna, ete si ulei. Juma de litru de persoana. Pe luna. Stai la coada si iti iei ratia. Ti-ai adus sticla de acasa in care iti toarna cu palnia. In afara de astea doua alimente la alimentara nu exista altceva, doar gem. Vrei gem? Nu vrei. Vrei mustar? Nu este. Poate maine.
Intrii la paine, cumperi o paine si jumatate. Vanzatoarea se scarpina intre buci, pune mana pe paine si ti-o da. Nu comentezi. Intri la macelarie. Carne nu este. Este gem. Vrei gem? De ce nu vrei, ma gem? Esti contra? Ai ceva cu regimul? Cumperi gem. Saptamana viitoare aduc salam. De soia. Cool.
Cam atata cu magazinele. Nu exista butic, nu exista supermarket. Porti numai haine de firma. Marca unu iunie. Autohtona. Totul este autohton. Ajuns acasa, sa lesini de fericire. Pe masa bucatriei sunt doua portocale. Pe dulap sunt trei banane verzi puse la copt. Taica-tau e plin de vanatai si zgarieturi, s-o batut cu vecinii sa apuce portocale. E tare taica-tau. A apucat chiar doua, ba si trei banane. E sarbatoare.
Saturday, 24 March 2007
home at last
Craiova.
Plecam lamaios, intr-o formula altfel decat data trecuta. Trei oameni noi de la "ei" si doamne, toti trei ca vai-si-amar de capul lor. "Noi" aceeasi, acuma si mai uniti dupa primul turneu. prima bucurie: trenul rapid nu avea scaune de sageata. rasuflam usurati cu totii, ne vom putea odihni. Ne odihnim, mancam, cantam, chestii.
Ajunsi la Craiova, organizarea masii, ne inghesuim in taxiuri, eu iar ma uit urat, ni s-a promis microbuz. O bat pe asta, pe cuvant, data viitoare ramane fara noi. Ajungem in camin, internatul liceului de chimie. Mi se face rau. Responsabilul ne cazeaza in cele mai bune camere care aratau de parca eram la puscarie, mai putin gratiile. Ni se dau doua chei la 3 camere "se potrivesc la toate usile". Inghet. Ma gandesc la recuzita, la lap-top, in definitiv si la chiloti, he he, la parfumul Cristian Dior (acuma ma laud). Copii se organizeaza sa plece dupa mancare si lacate. Ni se ofera sa mancam la cantina. Cina era o mancare de cartofi cu gust de sosete si doua felii de salam de eca mai proasta calitate. toate in gamele de metal. Ne hotaram in grup sa nu mai mancam acolo. In veci!
Descoperim cu stupoare ca din 3 camere una singura avea priza, si aia era stricata. Lap-top, telefoane, camerele de filmat, aparatele cu acumulatori. Ma enervez. Ni se explica simplu ca iarna e frig ca naiba, nu prea dau caldura in calorifere si nu lasa copii cu prize ca baga resouri. Mama voastra de comunisti imputiti. Imi vine sa il iau de gat, raman socata, ma dezmeticesc doar sa vad ca a plecat. Ma gandesc la bietii copii. Ma duc la baie. Miroase a urina. E mizerabila. Nu te poti aseza pe veceu. Usa de la cabina nu se inchide, te pishi atarnata de veceul inalt ca naiba cu o mana spanzurata de usa ca sa stea inchisa. Ma cutremur. Nu sunt o fiinta sensibila si in general pot sa stau in orice conditii. Ma gandesc la copii aia, imi amintesc si de alte locurii pline de mizerie. Vin baietii din trupa si ne povestesc ca baia barbatilor e film horror. Mi se face scarba.
Inainte de somn vreu sa merg la dus. Descoperisem ca in sala de dusuri nu exista bec, deci faci dus pe intuneric, pe bajbaite. Descopar niste lacate pe usa. La dracu, e interzis sa faci dus dupa ora 9. Nu inteleg de ce, nici nu mai incerc. Trec in sala de chiuvete si ma spal acolo. La chiuveta. Cu sticla. Injur.
Ne pregatim sufleteste pentru primul spectacol. Merge bine. Culmea, copii sunt receptivi. Rasuflam usurati. Soferul e super, tipa locala e super. Oprim sa fumam in camp, nimeni nu ne streseaza, nu ne grabeste. Totul e lejer, doar eu ma stresez pe interior, anticipand toate relele din lume, m-a pus dracu' responsabil penste trupa.
Joi. Dupa spectacol ne intoarcem la Craiova si ne plimbam prin parc. Nu trebe ratat. Este. Cica e al doile-a parc ca marime din Europa. N-am verificat. Tipa locala lesinata de incantare de cat de frumos e parcu' lor. Ma, recunosc ca nu era urat. Un fel de Cismigiu imbunatatit pe alocuri, pe alte locuri stricat de unele tuseuri. Ca cimitirul, de exemplu. Amplasat total cretin in parc. Sau gradina zoologica cu animalele pe care le-am privit de departe cu lacrimi in ochi. N-am sa inteleg niciodata de ce trebuie unii oameni sa chinuie bietele aimale.
Ne regrupam si mergem la teatru. Medeea. Piesa superb construita, actorii joaca foarte bine. Suntem impresionati. Mergem in culise, schimbam impresii, aflam de festivale. De ale noastre. Cele doua mimoze de la "ei" dau sa lesine vazand pe unu. Cica seamana cu Robin Williams (who the fuck is Robin Williams?????), si batztaiau umede in jurul bietului om care in definitiv n-avea nici o vina ca seamana cu ala. Ma, tot respectul pentru teatrul din Craiova, daca si regizorul ar fi fost al lor le mai dadeam o bila alba.
O mai tineti minte pe Patricia? N-a venit la teatru. Singura ea, de la "noi". Bravos natiune, cu asta a pierdut orice urma de consideratie din partea mea. Si crizele pe care le-a facut dupa aia, cand ne-am intors toti incantati de teatru, vazandu-se pierduta din centrul atentiei, disperata sa-si reia locul, pierdut pe veci, fetita mea, n-a mai reusit sa revina. Am avut eu grija. :)
Mi-a fost teama sa ma duc la veceu. Peste tot mizerie crunta. Veceuri in curte, fara apa unde sa te speli, mirosul de urina care era peste tot, si in magazine, si in oameni, probabil si in suflete. Nu stiu ce am mancat dar stomacul meu se revolta constant, acid, gaze, dureri. Toate au trecut cand am ajuns acasa. Brusc, ca prin minune.
In ultima zi, in inchisoarea aia cu pretentie de internat, am reusit sa imi nenorocesc un deget. A durut atat de tare si atat de mult incat eram convinsa ca e rupt. In viteza maxima am luat un picior de masa metalic cu degetul mic de la piciorul stang. Cu doua ore inainte de spectacol. Cand am ajuns unde trebuia sa joc schiopatam si fiecare pas insemna un scrasnet din dinti de durere. Am jucat asa. Dupa spectacol, fiul soferului, un pusti dragut (mimozele iar gravitau umede) s-a uitat la mine si mi-a spus ceva de genul ca am mers de parca nu as mai avea probleme. Am zambit si i-am spus ca pe scena nu am voie sa simt alte dureri decat cele impuse de rol. Apoi m-am indepartat schiopatand si strambandu-ma de durere, o durere in sfarsit nedisimulata de nimic. He he, de aia impart eu lumea in oamenii de teatru si "ceilalti". Uneori, cand renunt la umilinta, sau cand ma enervez pe prostia umana,. Sau cand, ca acum, ma prinde un zambet de duiosie intalnind un naiv, sau mai degraba unul care nu stie cum e si ii vad respectul intiparit pe chip.
Aseara am ajuns acasa. In sfarsit. Primul lucru a fost sa ma asez pe veceu. Am simtit mirosul baii mele, ceva galben, de fructe, asta in afara de mirosul de mere verzi al odorizantului de toaleta. Dupa atatea zile de chin, de mizerie si mirosuri de urina si fecale, ma asezam intr-un loc unde mirosea a fructe, frumos, dulce. Apoi am supralicitat cu o baie in care am varsat mult mult spumant, tot de fructe. Ma imbatam cu mirosurile dulci, ma jucam cu spuma si ma bucuram de o mult dorita relaxare. E ciudat, nu-ti dai seama cat de mult ai pana nu iti ia cineva aceste lucruri. Lucruri pe care eu le consideram strictul necesar, minimum de confort. Unii traiesc de o viata fara ele. Eu am descoperit ca nu mai pot. Poate ca as putea, dar nu mai vreau. Chiar daca nu am neaparata nevoie de ele, le doresc, imi sunt dragi.
M-am spalat cu bretele, m-am frecat bine, am simtit ca trebuie sa scot toata mizeria adunata din mine. M-am asezat in pat, singurul lucru pe care l-as mai fi dorit ar fi fost asternuturile proaspete, chiar scrobite, care sa miroasa a curat si a detergent. Si totusi, chiar si plapuma care pastrase mirosul meu si a cui o mai fi dormit la mine ultima oara ma facea sa ma simt si sa ma bucur ca in sfarsit am ajuns acasa. Ah, era sa uit de cea mai importanta fiinta, pisica mea, care m-a certat ca am lipsit, mi-a spus cat de suparata a fost ea, ca au fost straini pe aici si iar am lasat-o singura cu ei si a trebuit sa se ascunda sub scara. Si pe urma ne-am impacat si dupa baie s-a pus pe mine torcand si am adormit asa cu ea in brate.

Monday, 5 March 2007
Nume de cod: Patricia
Eu nu pot intelege fata asta. Ca femeie nu ii pot spune, chiar daca la 20 de ani multe nu mai sunt fete.
Colega cu mine la teatru. Pregatindu-ne de un turneu si lucrand impreuna la proiect, Patricia a ramas la mine acasa, petrecand cateva zile ca intre fete. La inceput a fost dragut, pierdeam timpul cu barfe, tachinand barbatii si, in general, nefacand absolut nimic constructiv. Mai pe urma a inceput sa fie ciudat, tipa era in perioada lunii mai delicata si deja trecusera doua zile in care nu facuse un nenorocit de dus. Calculand din cate stiam eu, trecusera patru zile in care ea nu se spalase decat pe maini cand am hotarat ca nu mai pot. Imi venea mie sa ma spal, facusem deja 3 dusuri intr-o zi, poate simte si ea vre-o nevoie.
Pana la urma am trecut la ofensiva, propunandu-i o baie cu spuma, in care sa ne balacim impreuna. Reusesc sa o conving la baie, ne balacim o vreme, io in cada devenisem deja ca o pruna asteptand-o sa se hotarasca da' nu ma lasam. In sfarsit vine si ea si dupa 15 minute hotaram sa iesim. Gata, iesim, ne dam cu sapun. Adica io ma dau cu gel de dus si cu burete si ea stoarce asa, cam la vre-o doo deshte de spuma de pe burete si se da cu aia pe unde a apucat, pe burta si o tzara pe picioare si gata dushu. Io sa lesin cand am vazut-o. "Uite, aici sapun, aici gel de dus." Aia, nu, ca se da cu spuma. Fataaaaa! Freeky.
Nu mai insist, o las in treaba ei. In sfarsit soseste si turneul, gagica iar se nimereste sa atarne pe la mine cateva zile ca la ea era hotel si oricum nah, plecam impreuna la gara and shit. Ocazie cu care observ ca faza cu igiena nu a fost un accident, cum mai am si eu uneori cand stau doo zile fara dush si ma mai trezesc cu marar pe picioare ca dracu' s-a mai gandit la epilat in mijlocu' depresiei si daca tot nu ies din casa imi permit sa ma delas pentru o vreme. Numar trei zile de care stiam eu cand ea tot nu dush, nu nimic. Ii vine si proaspatul prieten/iubit s-o vaza/tina in brate si aia il asteapta nespalata de trei zile, io de jena fac un dus, primul pe ziua aia, facuseram si curatenie pin casa, si mancare, transpirasem dracului, nah, nu poti sa astepti omu' ca vaca in grajd.
Si de fapt faza care m-a enervat pe mine a fost ca pentru o deplasare de 3 zile si doo nopti si-a adus de acasa ca sa ia cu ea gel de dus, gel intim, sampon, balsam, ditai sticloaiele, nu sticlute de calatorie. Cand am vazut-o era sa ii spun "La dracu le iei cu tine, ca si asa te speli o data la saptamana si aia la ocazii speciale." Dar am tacut. Nu suntem prietene, sa tin musai sa ii spun o chestie atat de evidenta, de normala, ca bai, omul face dush zilnic ma, si de doo ori pe zi si de mai multe daca trebe si mai ales daca esti si in perioade mai sensibile, si mai ales daca stai la altu' in casa, macar de jena aluia.
Suntem intre prima si a doua zi de deplasare, flacoanele asteia sunt si acuma pe blatul meu de bucatarie. Dupa o plimbare pe coclauri, cand m-am descaltat mi-a cazut instant parul din nas. Am facut un dus foarte revigorant cu apa fierbinte, apoi rece, apoi calduta, numai bun sa ma bage in pat si sa ma imbie la somn. Ultima oara cand am vazut-o era deja in hainele de noapte si bineinteles nu avea nici cea mai mica intentie de a se imbaia cu toate ca a spus ceva de genul ca s-ar duce sa se spele pe picioare. Bine, ma, picioarele ca picioarele, da' intre ele? Sunt curioasa daca mocofanu' care e pe post de prieten sesizeaza poblema sau sunt pe aceeasi lungime de unda?
Azi, intr-o incercare disperata de a atrage atentia, era sa ne futa pranzul. Aia de ne servea era data cu un kil de parfum, nu era chiar rau, mirosea a ceva flori, da' era puternic si se simtea cand trecea pe langa masa noastra. Patricia mai mai sa verse in farfuria cu ciorba de scarba aleia cu parfumul, pfui ma, ii stricase pofta de mancare, ii tortura simtul olfactiv, in viata mea n-am mai vazut atatea mutre pe metru patrat, si am vazut ceva mutre la viata mea. Ba, inteleg sa fi putit aia a transpiratie, sa fi dat vre-un vant, atunci ar fi avut toate motivele sa se strambe in halu' ala. Da' atunci probabil n-ar fi fost asa de deranjant. Cel putin pentru ea. Pana la urma am luat-o la un misto cu strigaturi, aia era intre a se hahai si ea de poante si a intra in depresie spontana. Pana la urma am ras cu lacrimi, numa saracu' fraieru' ala a incasat-o, proaspatu' prieten/iubit, care dupa ce ca nu stia cum s-o caute p'asta si pe unde ca sa nu fie delicaciunea suparata, a mai fost gratulat si cu expresii de genul "dute'n mortii matii" "dispari de aici, sa nu te vad" si "sugi pula". Deh, era cam singurul dispus s-o incaseze si trebuia sa-si recupereze si ea onoarea mototolita.
Fratii mei, sorele mele. Spalati-va pentru o Romanie mai curata si parfumata. Nah, ca sa nu se mai carcoteasca ca scriu posturi aiurea, fara nici un sens. Postul asta il dedic tuturor nespalatilor si nespalatelor din jurul nostru si le urez un calduros "La multi clabuci intre buci!"

Subscribe to:
Posts (Atom)