Murder, she wrote

Mi s-a adus acum ceva vreme (scurtă) că cică a murit Mădălina Manole.
- Cine?
- Mădălina Manole.
- A?
- Aia de canta "Fată dragă nu fi tristă" când erai tu în şcoala primară.
- A, şi?
- Şi nimic, s-a sinucis.
- A. Atât?
- Da.
- Nah bine. Să fie sănătoasă.

Cam atât a durat şi în următoarele 3 secunde şi uitasem. Dar n-a durat mult minunata uitare. Pentru că mai deschid televizorul accidenta şi mă loveşte câte o ştire pe nepregătite. Aşa am aflat eu mai multe amănunte despre sinuciderea respectivei decât aveam chef să aflu. Am afla că încă mai cânta, că cică lucra la un album. LOL

Am aflat că, deşi nu avea niciun succes, ceea ce nu e de mirare pentru că deşi avea o voce faină, nu era nici pe departe o cântăreaţă de excepţie, continua să aibă ambiţii de a îşi scoate faima de la naftalină şi a o purta ca nou.

Am aflat şi că se chinuia de nuş câtă vree să tragă un plod pentru că evident nu aflase că există adopţii sau voia un copil care să îi moştenească geniul, deşi... dar să nu mă repet, şi tocma ce îl făcuse.

Şi că după o zi obişnuită, în pragul aniversării de... cât făcea? 50 sau asa ceva de ani, s-a sculat din patuţul conjugal, s-a dus pâş pâş în bucatrie şi a băut juma de kil de otravă.

R U fucking me? Really?

Chiar crede cineva tâmpenia asta? Nu ştiu eu cine ştie câtă psihologie dar ăsta nu e profilul unui sinucigaş. Ambiţioşii nu se sinucid. Ăia merg înainte dupa sute şi mii de eşecuri. Îşi iau energie şi hrană din fiecare lucruşor care merge ok. Plus copilul. Un succes ca ăsta ar fi energizat-o pe o perioadă îndelungată, başca fiecare zi în care te scalzi în ochii lui şi râde la tine de se îmseninează toată viaţa ta plus a vecinilor. Şi frate, lucra la un album. Era gata, să se lanseze, să chestii. Nu te sinucizi în momente din astea.

Plus. JUma de kil de otravă de şobolani? JUMA DE KIL? Adică două pahare mari de lichid din ăla cu gust oribil care îţi arde gura şi după prima înghiţitură ai nişte durei de stomac de te tăvăleşti urlând şi eşti prea preocupat să îţi verşi maţele de greaţă ca să mai apuci să mai bei? R U shitting me?

N-o cunosc pe tanti asta, nu ştiu ce o fi fost în capul ei, dar e puţin posibil să fi fost debilă mental. E şi mai improbabil să fi scris pe telefon mesajul de adio. Pe ăla îl scrii pe foaie. Cu mâna. E o chestie psihologică. Cel mult pe calculator. Pe telefon e mult prea meschin ca să fie plauzibil, mult prea mic pentru acest om şi acest gest. Şi, serios, "vă pupic"? De la cineva atât de încărcat emoţional? Trebuie să fi complet aiurea să crezi că cineva care are curajul de a privi moartea în faţă (şi e nevoie de curaj cu nemiluita) nu va dori să transmită grandoarea acestui sentiment. orice sentiment ar fi. Chiar calm. Chiar seninătate. Asigurat e unul puternic. Pe care simţi nevoia să îl transmiţi, să îl comunic, să îl laşi în urmă.

Nu, tată. Eu zic că şansele de a fi părăsit pământul cu puţin ajutor exterior sunt pe la 95 la sută. Dacă astea sunt datele problemei şi madam Manole s-a sinucis, eu mă rad în cap şi mă fac popă. Însă pariez pe cartea drepturilor de autor pentru un album de muzică nici strălucită nici proastă, care o să aibă un succes, altfel de neînchipuit, după sinuciderea protagonistei.

Sau am văzut prea multe filme americane?


Mamă ce post de căcat! Who the fuck cares...