lumea in care traim

Atunci cand raţiunii i se cântă nani nani si adorme ca un copil ascultator ce e, se nasc dumnezei, conspiratii internationale, invazii extraterestre si o gramada de astfel de monştri, mai mult sau mai puţin sacri.

Încerc să înţeleg de ce atunci cand cineva, care crede cu pasiune în ceva, este pus în faţa întrebării "ce te face să crezi asta", rămâne perplex. Apoi arunca, cu superioritate, expresia, clasică: "trebuie să fi naiv să crezi că tu ai vreo putere" în diverse forme. Incapabili de a justifica ceea ce cred, recurg apoi la pasiune pentru a convinge.

Ca un om care s-a convertit la idei doar pentru a se deconverti de la ele, pot să înţeleg puterea de seducţie pe care o au ideile de acest gen, nevoia pe care o avem de a crede în ceva ineteresant. Ca un om care a învăţat să contemple realitatea, încercând să găsesca ceea ce voi numi, în cinstea Cătălinei, "lumina", pot să înţeleg puterea de a te autoiluziona.

În ochii mei, lumea e simplă în general. Şi complexă în aspectele ei particulare. E genul de lucru care îţi poate oferi tot ceea ce vrei şi ai puterea să obţi.

Voinţa şi puterea sunt însă lucruri care cer timp şi efort. Omul este o fiinţă extrem de pofticioasă, în general, şi îşi doreşte cam tot ce vede cu ochii. În acelaşi timp, este o fiinţă comodă şi laşă. Între aceste două părţi opuse, se dă o luptă pe care niciuna nu o câştigă, până la urmă.

Unii oameni decid, la un moment dat în viaţa lor, să îşi ia destinul în mână şi să investească timp şi efort pentru a obţine lucrurile pe care le doresc. Alţii, însă, preferă să practice sportul naţional al României: văitatul.

Sunt înconjurată de oameni care se vaită cu regularitate că lucrurile pe care şi le doresc nu le aparţin. aceeaşi oameni privesc în jur şi, observând că există unii oameni care obţin aceste lucruri, se simt frustraţi şi nedreptăţiţi. Aceşti oameni, de fapt, aleg să fie frustraţi şi nedreptăţiţi, săraci sau pur si simplu nemulţumiţi. Şi asta, din simplă comoditate, pentru că e mult mai comod să tânjeşti, decât să lucrezi.

Unul din oamenii care aleg conştient comoditatea versus bani, iubire sau putere, sunt eu. De aceea, m-am lăsat de văitat, de invidiat şi de aruncat matza în curtea vecinilor. Îmi asum alegerea, o susţin, o apăr, nici nu ma mandresc cu ea dar nici ruşine nu mi-e. În general, mi-e bine.

Ei bine, deci revenind la raţiune şi la nani-nani, viaţa mea în general nu e romantică de loc. Nu e o viaţă de erou de filme sau romane, nu e interesantă, palpitantă sau deosebită în vre-un fel. Pentru mine, nu e o problemă. Însă, pentru alţii, este. Pentru că viaţa majorităţii este la fel ca a mea, lipsită de mari evenimente, chestii interesante, vile, lucruri frumoase, dragoste epocală şi alte etc-uri împachetate frumos şi servite la televizor sau prin diverse canale, acestei majorităţi banale şi neinteresante.

Şi atunci viaţa mea banală şi neintersantă, plină de frustrări şi vase nespălate, devine o problemă. N-o mai vreau, vreau şi eu ce văd cu ochii la altu în farfurie. Da eu n-am. De ce n-am? Păi, dacă stau să analizez bine problema, n-am pentru că nu îmi mişc curul din fotoliu să fac ceva în privinţa asta. Păi asta nu e bine, pentru că atunci înseamnă că eu am o problemă. Înseamnă că eu port vina propriei ratări.

Clar, nasol. Şi atunci, intervine curtea vecinului în care pot arunca mâţa. Dumnezeu, ghinionul, extraterestii, masonii, indiferent ce carte alegi, e ok. Pentru că dacă pariezi pe una din cărţile astea, câştigi. Penztru că te-ai absolvit de responsabilitate. Tu nu mai ai puterea. Nu mai are sens să îţi mişti curul din fotoliu, pentru că oricum n-o să reuşeşti. Pentru că exită ceva acolo sus care îţi controlează ţie destinul.

Şi gata, te-ai scăpat de toate problemele. Poţi visa în continuare la caii tăi verzi pe pereţi sau pe oiunde, poţi să îi urăşti în continuare pe ăia răi şi să te consolezi că puterea aia supra o să încline într-o zi balanţa şi în favoarea ta. Curul tău poate să zacă liniştit în fotoliu, în acelaşi fotoliu în care dorm raţiunea şi conştiinţa ta. Poţi să te văicăreşti că uite curvele şi hoţii au bani şi tu n-ai că eşti cinstit. Şi că uite lume ace s-a înrăit, şi nimănui nu îi pasă decât de sine şi de cum să facă bani.

Între timp, unii pun mana şi îşi fac un rost, îşi fac o casă, călătoresc, citesc, se bucură de viaţă. Alţii pun mâna şi încearcă să mişte ceva, să măture o stradă, să planteze o floare, să facă un proiect pentru benzi de biciclete pe şosele, mă rog, ce îi doare pe ei.

Fiecare dintre noi trăieşte într-o altă lume. Unii trăiesc într-o lume urâtă, plină de conspiraţii şi orori, unii trăiesc într-un purgatoriu de unde se pot lansa catre rai. Unii trăiesc într-o lume pe care înceracă să o facă mai bună, şi reuşesc. Eu trăiesc într-o lume simplă, în general, şi complicată în aspectele sale particulare, în care fiecare om este ceea ce alege să fie şi destinul este în mâna fiecăruia.

I might be wrong, but I don't think so. (Adrian Monk)