Sunday 26 October 2014

Cui i-e frica de Monica Macovei? Mie.

De ce mi-e frică de Monica Mocovei

Punctul unu pe lista Monicăi este lupta anticorupție, pedepsirea vinovaților, confiscarea averilor. Sună bine, nu? Nu și pentru mine. Pentru că și eu sunt un "vinovat".

În lupta haiducească băsesciană - luăm de la bogați și dăm la săraci - eu mă aflu pe partea greșită a baricadei. Banii familiei mele se datorează, în mare parte, investițiilor imobiliare. După cum știm, cine se ocupă cu imobiliare e un hoț, un manipulant, un jegos care merită pedepsit, băgat la mititica, deposedat de averile "ilicite" și, în general, scuipat între felinare cu tot neamul lui. România este, în general, de părere că nu există om care să fi atins juma de milion de euroi pe cinstitelea. Are bani? E clar că face mânării.

Din fericire - sau din păcate, nici nu știu - maică-mea are un talent nativ de a învârtii bani, de a îi băga pe unde trebe și a îi înmulții mai mult decât permite opinia publică. Mă rog, ca un om care a mai și pierdut, a mai și câștigat și până la urmă a ajuns pe plus, te doare la fasole de opinia publică. Mai ales când știi că lucrezi ca o vită coișpe ore pe zi, strângi din dinți, strângi din buci, te lupți cu toate coțofenele din sectorul public, cu legea care dă din umeri când primești câte o țeapă - sau vrei să faci un lucru așa cum vezi că se face prin alte părți, și acolo e bine - și când știi că le-ai făcut fără să minți, fărăr să furi și aruncând cu purcoaie de bani către stat, notari și toți păduchii din sistem.

Însă pe opinia publică și pe haiducii electorali îi doare că ronțăi și tu la ciolanul care, simt ei, că ar trebui să fie al lor. Așa că au dat o lege. Prin 2008. Că cine vrea să facă investiții imobiliare, să plătească TVA. Până aici, nicio problemă, plătim și TVA. Da, dar nu putem. Ca legea s-a dat, numa că nu s-au dat și normativele. Adicătelea, cum ar veni, eu vreau să plătesc TVA dar nu pot pentru că nu se știe cui trebuie să i-l dau și prin ce procedură. Și a rămas așa. Până în 2010. Când s-au dat normativele și ANAFul a zis "pai daaa, dar legea e din 2008, așa că trebe să plătiți TVA din 1996 încoace."

Ceartă-te cu fiscul că legea nu se aplică retroactiv. Ba se aplică. Ba nu. Fă asociații, dă statul român în judecată, câștigă la Haga. "Bine na, nu tre să plătiți și secolul trecut. Dar tre să plătiți din 2008. Și pentru că n-ați plătit la timp, vă luăm și penalități." "Păi n-am putut să plătesc, că nu erau normative." "Asta nu e problema noastră. Noi vă confiscăm tot ce aveți și vă trecem pe lista de datornici și dacă nu vă place să ne... dați în judecată." "Păi da, dar eu nici măcar nu sunt dator, că din 2008 n-am tranzacționat decât extravilan și pe ăla nu se aplică TVA." "Dom'le, noi nu știm din astea, e teren, se aplică TVA. Nu vă place, dați-ne în judecată." "Păi aia durează ani de zile, eu unde locuiesc? Mă mut sub pod?" "Asta nu e problema noastră."

 Așa că mama, care între timp a și pierdut ce a avut, se judecă cu fiscul, care n-a mai avut ce-i confisca și îi confiscă numai câte 50 de lei din pensia de 550. Și probabil ar trebui să îi fie și rușine că nu e la închisoare.

Eu, când aud de lupta împotriva înavuțiților pe nedrept și confiscarea avererilor extinse, îmi imaginez numa cum vine anafu și îmi pune și mie sigiliu pe ușă și mă trimite să-i... dau în judecată, pe principiul milițianului care întâi te bate bine și pe urmă îți pune întrebări.

Și mi-e așa un drag de Madam Macovei, care o arde haiducește, populist și băsescian în campanie, și ce frumos zice ea acolo că e pentru egalitate și secularism, dar să fie cu morală creștină, fără poponari și avorturi... și stau în banca mea, împreună cu restul vinovaților fără vină și nici măcar nu mi-e rușine că exist și că am casa mea și nu merg cu tramvaiul. Și mi-e frică. Mi-e frică de Monica Macovei, pentru că dacă ajunge la frâie, o să fiu obligată să-mi fie și rușine.