La rezistence

Am aflat si eu acum (că aşa aflu eu, cu întârziere, că nu sunt la curent) că cică între Mircea Badea (sunt fan) şi Şerban Huidu (sunt fan) se există un fel de hârjoneală. Adică fiecare zice despre sine că e cu cinci minute mai deştept decât celălalt şi se discută aprins despre cine are mai mulţi fani înrăiţi. În acest context, fanii înrăiţi se intrec în a aduce invective cât mai originale adversarului pe blogul idolului lor.

Partea amuzantă e că şi unul şi celălalt macane la emisiuni ce înseamnă adulaţia în românia şi cum acesta e un prerogativ al prostimii. Ceea ce e perfect adevărat, a zis-o Yung acum multă vreme, s-a verificat, perfect just. De fapt, din coerenţa şi stilul gramatical (dar mai ales din mesajul transmis) al adulatorilor, atât de o parte cât şi de cealaltă, se vede clar nivelul IQ-ului.

În România 5 milioane de oameni au votat cu Băsescu în 2009. Aceiaşi oameni au rămas muţi de uimire când a redevenit Boc prim ministru în 2010. Aceiaşi oameni şi probabil mulţi alţii se uită la Otv cu o frecvenţă aiuritoare. Tot aceiaşi tâmpiţi l-au votat pe Iliescu de 2 ori. De ce ai vrea, ca om cu pretenţii de intelectual, să îţi atragi adulaţia unei mase cât mai mari de prostime? Înţeleg că un om politic este obligat să îşi atragă admiraţia prostimii pentru că prostimea este majoritară şi votul nu este condiţionat de IQ. Dar ca intelectual...

De fapt, ce statut au oamenii de media din ziua de azi? Clar nu de intelectuali. Badea, oricât de simpatic este, clar nu intră în categoria oamenilor culţi. La fel şi Huidu. Să nu mai vorbim de Ciutacu, care mă uimeşte de fiecare dată când îl văd cu cât de incult este. În imaginaţia mea, în utopia din creierii mei, jurnaliştii sunt oameni de cultură. În realitate ei nu sunt. Unii sunt simpatici. Unii nu. Însă prostimea, reuşind să se identifice cu ei, îi găsesc simpatici deşi nu găsesc multe motive să îi respecte.

De fapt ceea ce îmi sugerează mie acest meci dintre cei doi, este o luptă de cocoşi. Un concurs de atras prostime în galerie. Ei căcat, cât de greu e să atragi prostime? Chiar merită să faci efort pentru aşa ceva? Înţeleg că aşa se face banul, prin plimbarea prostimii cu trăsurica pe alaiurile mediatice dar chiar atâta foame există în ăştia doi încât nu se mai pot ridica peste nivelul ăsta?

Nu ei ne povestesc cum arde ţara? Se mai piaptănă mult? Dacă ar lăsa amândoi pretenţiile de deştepţi şi n-ar mai povesti cât de prost e celălalt, pentru că amândoi au dreptate, poate ar face dracu o chestie pozitivă în loc să se zburlească unul la altul lăudându-se cu mărimea coaielor.

exista...

Există pe lumea asta lucruri care te fac să simţi că eşti. Există acele momente în care deschizi umbrela şi stai sub ea în mijlocul casei. Există momente în care regreţi că n-ai întins mâna ca să poţi să-l simţi pe celălalt. Doar ca apoi să te bucuri că n-ai făcut-o pentru că există lucruri la care nu vrei să renunţi. Cum ar fi dragostea. Acea dragoste care depăşeşte nivelul senzorial. Şi pe care vrei să o laşi acolo unde e, dintr-un crunt egoism. În definitiv, oare o atingere ar mai putea strica ceva ce n-a fost distrus de atingeri mult mai intime... totul e relativ. Eu nu mai sunt eu, el nu mai e el. Ce prostie îngrozitoare, să te îndrăgosteşti de ... sau nu e asta? În definitiv poţi să decizi definitiv cine ce iubeşte.. persoana reală sau imaginea de acum câţi ani de dinainte să îngropi toate lucrurile astea.

Există lucruri pe lumea asta care te fac să te simţi frumos. Să simţi că poţi cu adevărat să treci de toate lucrurile care contează pentru tine pentru că existp lucruri care contează mai mult. Şi care în definitiv sunt aceleaşi. Sau nu. Sau totul e o iluzie. Şi când lucrurile merg aşa cum voiai, de ce sentimentul de a te îngropa în braţele cuiva, de ce nevoia asta de a te duce în colţul tău ca să îţi aminteşti ca un tâmpit de nişte lucruri de care nici măcar nu erai sigur că se întâmplă. Apoi vechiile obsesii şi vechile frustrări. Să fii iubit pentru ceea ce eşti ca să îţi doreşti să fii iubit în alt fel pe care nu l-ai accepta niciodată, Căt de tâmpit poţi fi? Să ai ce îţi doreşti şi să nu te poţi desprinde de avatare tâmpite pentru că, să fim serioşi, le-ai puratat cândva masca şi nu din întâmplare...

Pentru că există mereu acea întrebare despre adevărul din spatele identităţii tale. Să fi pe Brokeback şi înapoi. Căcat. Să urlu, să strig... ce? Că iubesc sau că mi-e teamă? Sau că de fapt toate astea sunt tâmpenii şi că tu eşti un tâmpit care se lamentează doar pentru că şi-a amintit cum şi-a tăiat venele cândva şi de ce te-ai duce la pescuit şi ai pescui până ai tâmpi pentru că de fapt toate căcaturile nostalgice nu contează deşi sunt sursa dorinţei de pescui... si scrii chestii din astea pe blog pentru ca de fapt sentimentele tale îşi au originea în pizdă şi tu ai face orice să te minţi că nu e aşa.

Fuck you very much

De ceva vreme pe bloagul meu se trezesc sa "comenteze" diversi cu link-uri la site-urile lor de cacat care nu intereseaza pe nimeni. Includ aceste manifestari in categoria trolling. De astazi site-ul meu oficializeaza

ZERO TROLLS TOLERANCE POLICY

In categoria trollilor includ urmatoarele comentarii:
Comentarii care:
- nu au legatura cu subiectul
- contin in subiect, mesaj sau alte particule link-uri catre site-uri de vanzari, propagnada, publicitate si/sau cu continut ilegal, imoral, inestetic, violent, rasist, nazist etc. etc.; deci, in general, site-uri care cer ceva si nu doar ofera.
- contin exprimari care, din punct de vedere gramatical, insulta limba romana. (just because I care)

Să nu aud proteste. My pussy-blog - my fucking rules!