La R

Citesc acum cartea lui Peter Sianni Davies despre Revoluţia din decembrie 1989 din Romania. Excelentă carte, recomand şi etc-uri. Nu mă lansez în comentarii literare că nu mă pricep.

Ceea ce m-am trezit întrebându-mă azi dimineaţă, în tramvai, după ce am terminat partea de câţi au participat, de unde şi ce au făcut ăia care n-au participat, a fost, uitându-mă la oamenii de pe stradă, "ăsta ce o fi făcut la revoluţie?".

Inevitabil, am ajuns la întrebarea personală: eu ce aş fi făcut? Şi aici este o bubă. Pentru că sincer, habar n-am. Mama era în Timişoara la Revoluţie. În afară de a vizualiza evenimentele, n-a simţit vreo nevoie de a participa la ele. Tata, cu mine, era la Felix, în cantonament. După discursul lui Ceuşescu, a doua zi, în faţa hotelului se strânseseră oameni care se uitau la televizor şi strigau chestii. Tata m-a luat de mână şi ne-am băgat şi noi să trigăm chestii. Bine, mai mult el, că eu nu prea compilam. Aveam 9 ani. Îmi place să cred că ar fi făcut la fel şi dacă era la Timişoara. Însă n-o să ştiu niciodată cu siguranţă.

Dar eu, eu ce aş fi făcut? Îmi place să cred că aş fi făcut ca tata. Dar n-o să ştiu niciodată cu siguranţă. Şi această incertitudine doare.

Liberte, egalite, fraternite

E ok să fi liber. Deşi majoritatea oamenilor preferă să nu fie. Deşi e a dracu' de mişto să fi liber, e şi al dracu de greu. Da merita. Zic io. Da e mai simplu sa fii oaie. Ştiu, că şi eu sunt. Din comoditate.

Problema e că nu ezistă egalitate. Adica ezistă premiza, da al mai tare e mai egal decat al mai slab. Legea lu jungla. Între oi e alfel. Unii e mai cu moţ. Adica, de ezemplu, handicapaţii nu e egali cu noi, lor li se dau chestii în plus. Pai da, zice unii, normal că li se dă, că au chestii în minus de la natură, şi ca să fie egali le mai dăm noi în plus, să compenseze. După legea lu jungla, daca nu se descurcau, mureau. Aşa, ar trebui să le dăm în plus şi la ăia proşti, ca n-au de la natură. Oricum ai lua-o, nu e egalite. Nici la jungla, nici la turma.

Ce pizda măsii e fraternite?