Wednesday 31 August 2011

La R

Citesc acum cartea lui Peter Sianni Davies despre Revoluţia din decembrie 1989 din Romania. Excelentă carte, recomand şi etc-uri. Nu mă lansez în comentarii literare că nu mă pricep.

Ceea ce m-am trezit întrebându-mă azi dimineaţă, în tramvai, după ce am terminat partea de câţi au participat, de unde şi ce au făcut ăia care n-au participat, a fost, uitându-mă la oamenii de pe stradă, "ăsta ce o fi făcut la revoluţie?".

Inevitabil, am ajuns la întrebarea personală: eu ce aş fi făcut? Şi aici este o bubă. Pentru că sincer, habar n-am. Mama era în Timişoara la Revoluţie. În afară de a vizualiza evenimentele, n-a simţit vreo nevoie de a participa la ele. Tata, cu mine, era la Felix, în cantonament. După discursul lui Ceuşescu, a doua zi, în faţa hotelului se strânseseră oameni care se uitau la televizor şi strigau chestii. Tata m-a luat de mână şi ne-am băgat şi noi să trigăm chestii. Bine, mai mult el, că eu nu prea compilam. Aveam 9 ani. Îmi place să cred că ar fi făcut la fel şi dacă era la Timişoara. Însă n-o să ştiu niciodată cu siguranţă.

Dar eu, eu ce aş fi făcut? Îmi place să cred că aş fi făcut ca tata. Dar n-o să ştiu niciodată cu siguranţă. Şi această incertitudine doare.

No comments: