Nu înțeleg de simt atât de acut nevoia de a fi iertată pentru o vină pe care știu că nu o am.
Nu înțeleg de ce atât de adâncă prăpastia între ce simt și ce gândesc.
Nu înțeleg cum pot să exist în același timp în două părți ale unei lumi fără nicio cale de mijloc.
Nu înteleg de ce există locuri pe lume în care nu poți să urlii atunci când ai nevoie.
Nu înțeleg de ce te iubesc deși nu te vreau lângă mine.
De fiecare dată îmi spun omoară-mă sau vindecă-mă și de fiecare dată eșuez.
Singura mea dragoste adevărată e uitarea.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment