Friday, 9 July 2010

Nunta de cauciuc

Pentru prima oara în viaţă (mă rog, de când am trecut de pubertate) am participat la o nuntă. Din fericire am evitat bairamul de după şi participarea la trocul mai mult sau mai puţin tacit de banicare se face cu acestă ocazie. Însă am participat, mă rog, audiat, la ceremonia propriu-zisă.

Primul impact a fost cu baloanele şi fundele din boscheţi, plastic 100%. M-a apucat o stare de panică din primul moment pentru că prevedeam urmările şi perspectiva nu mă încânta deosebit, Totuşi, ca femeie, sunt un animal curios şi politicos, aşa că am rămas cu stoicism până la capăt.

Mireasa arăta ca orice mireasă românească, voaluri, rochiţa bufantă de prinţesă şi machiajul înfiorător de păpuşă barbie, machiajul acela clasic folosit şi la manechinele româneşti care dă impresia unei păpuşi barbie contrafăcute, mult prea colorată, pudrată, cu aspect anormal, bărbie pătrăţită şi aspect de cauciuc. Buclele clasice predominau frezele tuturor participantelor, evident.

Ceea ce nu ştiam şi am aflat abia atunci a fost obiceiul miresei de a se poza în lenjerie înainte de a se îmbrăca cu rochia. Şi ca să nu îi dezamăgesc pe cei care categorisesc asta drept "obsesiile tale" mi s-au parut deranjanţi ciorapii cu chilot. Da, ca obsesie proprie, consider că în momentele astea e musai ciorapi cu jartieră.

Apariţia mirelui a declanşat prima parte din bâlci. Alai cu muzicanţi, ăia pe care îi vezi doar la nunţi şi înmormântări (aceeaşi) cerutul stupid şi inutil, teatrul cu strigături (foarte amuzantă strigătura ăn care strigătorul îi ura miresei să i-o fută pe mă-sa, nu chiar cu cuvintele astea, dar destul de clar mesajul).

A doua parte din bîlci, turul oraşului cu alaiul de maşini cu claxoane, pentru a se asigura nuntaşii că sunt înjuraţi de o parte cât mai mare a cetăţenilor.

Apoi cununia civilă. Iar alai, bine organizat, cu locurile fiecăruia bine stabilite în ordine importanţei în moment. La loc de cinste poyacii şi filmătorii cu tricourile de firmă cu nume ridicol de cartier/sat de vaişamărişti. Aş prefera să nu pozeze/filmeze nimeni un eveniment dacă apar în costumaţia total lipsită de respect faţă de eveniment. Dar cică aşa e în tenis, şi eu iar am psihoze personale.

Parte aceasta a fost, de fapt, ce amai decentă din puntul de vedere al oficialului, discursului si cadrului. Asta în grupul restrâns al celor implicaţi direct şi al celor interesaţi, pentru că restul erau ocupaţi să bârfească evenimentul în timp ce se desfăşura.

Apoi a urmat ceea ce aş denumi hailaitu penibilului zilei: ceremonia religioasă. S-a desfăşurat în ritul ortodox decii ceea ce se putea întâmpla mai rău s-a întâmplat. Lăsând la o parte pozaci şi filmăreţii care aproape că se băgau în altar ca să prindă imaginea din unghi favorabil, ceremonia a fost de un kitsch care numai într-o biserică ortodoxp de orăşel mic, cu popă ortodox cu frustrări şi psihoze care le întrec pe ale mele şi 0 bun simţ, politeţe şi prezenţă de moment.

Avea inside info dinainte cum că mireasa îşi dorea un alt popă, unul mai puţin frustrat însă nu a reuşit să îl obţină pentru că frustratul era un fel de şef de biserică şio a insistat să ceremonieze în persoană, aceeaşi persoană pe care nu şi-ar fi dorit-o nimeni acolo, eternul motiv al frustrării preoţeşti.

Din discurs am rămas cu câteva momente:
- popa se răsteşte la miri pentru că există cupluri gay care vor să se căsătorească şi face puţină campanie contra homosexualilor
- popa subliniază rolul unic al sexului în scopul reproducerii, înfierând sexul ca instinct animalic pentră ce, evident, pentru preoţii ortodocsi instincul animalic ţi reproducerea nu au nimic în comun
- popa se răsteşte la miri pentru a le sublinia faptul că impresia lor cum că ar fi fericiţi este una falsă şi a le sugera că înainte de fericire ar trebui să crape puţin
- popa face o alegorie între miri şi ceva împăraţi - nu am reuşit să aflu legătura dar cred că e ceva cu nişte împăraşţie evrei care se îmnulţiseră prin orice mijloce, inclusiv, incest, viol, sex cu sclavele şi alte delicii cu care ne tratează biblia - ţi le trânteşte nişte coroane de pleu penibile în cap celor două victime de care se râde mai mult sau mai puţin pe faţă, inclusiv victimele râd, iar copii de trenă se hlizesc uitându-se pe rând la fierătaniile kitchoase şi la participanţii de pe margine
- se citeşte slujba la care rezist eroic să nu adorm, se plimbă mirii, se pupă icoanele şi alte surse de virusuri şi bacterii şi se iese.

Rezist eroic să nu adorm, să nu îmi manifest vilent enervarea, să nu ies înainte de moment şi să nu bat jigodia cu pretenţii de părinte spiritual.

După care se fac obişnuitele poze cu maimuţa în boschet, pe pereţi, "la pomul ăla", pe motocicletă, cu naşii, cu domişoarele, cu băieţii, cu mama, cu vărul de la Piteşti, cu fetele (adică noi), cu tipul beat în roşu pe care nu îl cunoaşte nimeni, cu copii de trenă, cu câinele comunitar şi în general cu cine se nimereşte în zonă.

Îmi aprind o ţigare, zic mersi că s-a terminat. Dăinuie senzaţia de cauciuc, de fals, de pleu, de artificial. Dăinuie când mă gândesc la ce manifestări se supun doi oameni între care a fost iubire şi nu mai e de ajuns ce a rămas, şi care simt că e nevoie de ceva care să îi ţină împreună. o hârtie, un gest, orice. Ceva care să le certifice că nu stau degeaba cu omul de lângă ei, că nu fac degeaba plodul pe care îl vor face.

De ce nu e dragostea de ajuns? De ce e nevoie de cauciuc, de silicon, de troc, de pliculeţe, de restaurant, biserică şi de un certificat?

1 comment:

backfromsilence said...

Popa e gay!!! inca unul prins...40%ramasi, glumesc, cred ca vorbea doar ca sa se simta important in speranta ca lumea il va crede.
Dupa asa nunta cred ca plodul va trebui sa astepte, ca doar mirii isi vor reprima iesirile animalice si cand vor decide sa aiba un plod isi vor consuma casnicia.
Dragut postul, like it:)