De cand ma stiu, eu nu am fost normala. Am avut mereu sentimentul ca nu apartin acestei lumi. Ca ceea ce fac eu, e gresit. ca oamenii normali nu se comporta ca mine. Mi s-a spus mereu ce este normal sa faci. insa eu m-am incapatanat mereu sa fiu eu insami. M-am resemnat destul de repede cu faptul ca nu pot fi la inaltimea asteptarilor societatii din care faceam parte. Ca nu apartin.
Mi s-a spus ceea ce trebuie sa fac. Mi s-a spus cum trebuie sa fiu. Iar intre randurile acestor spuse mi s-a "spus" ca nu pot. Nu mi s-a dat niciodata cu adevarat ocazia de a face ceva fara sa mi se "spuna" ca voi esua. Si am facut-o. Am esuat. Mi s-au pus in brate uneori probleme pe care am fost lasata singura sa le rezolv. Si am esuat.
Si am crezut.
I-am crezut ca voi esua. Candva, mai tarziu, am aflat ca trebuie sa esuezi. Si apoi sa incerci din nou. Sa cazi, sa te ridici si sa pornesti inainte, nu inapoi. Dar asta a fost mai tarziu. Candva cand eu credeam ca trebuie sa renunti, sa te resemnezi, ca oamenii normali nu o fac insa eu nu sunt unul din oamenii normali. Eu sunt parte din cei care nu pot.
Si am crezut.
Si acum cred ceea ce mi s-a "spus". Atunci, demult. Desi m-am incapatanat uneori si am reusit. Apoi mi s-a "spus" ca de fapt, reusitele mele nu sunt decat o iluzie, ca de fapt ceea ce am facut e lipsit de valoare.
Si am crezut.
Ma feresc sa incerc, sa risc sa esuez, pentru ca nu cred cu adevarat ca fac parte din cei care pot. Desi, uneori, planuiesc sa incerc. Si visez ca esuez, apoi am puterea sa ma ridic si sa pornesc inainte. Si ca esuez din nou. Si ca ma ridic, si ca pornesc inainte. Insa nici macar n-am curajul sa visez ca reusesc candva. visez doar ca ma ridic si pornesc inainte.
Exista unele momente in care am impresia ca nu m-am nascut defecta. Ca m-am nascut normala, ca restul oamenilor. Ca m-au stricat pe parcurs. Ca nu e normal sa trebuiasca sa te lupti de cand te nasti cu cei din jur. Ca nu e normal sa fii singur. Ca e ok sa fii ajutat de cineva. Ca e normal, ca sunt normala. Ca nu trebuie sa te simti vinovat atunci cand cineva incearca sa te ajute, ca nu trebuie sa ii dispretuiesti pe cei ce au nevoie de ajutor si, singuri, esueaza. Ca pur si simplu oamenii nu pot face totul singuri. Poate ca nu e normal sa incerc sa fac totul de una singura, poate nu trebuie sa ma simt vinovata ca nu pot.
Si daca e adevarat? Atunci... cat am pierdut! Cat am pierdut... si cat as putea sa am. Cat as putea... in scurtul timp care mi-a mai ramas, sa recuperez din mine? Cat as putea sa repar? Si cum? Sunt singura. Si daca e adevarat, atunci am nevoie sa nu mai fiu. Am nevoie de putin ajutor. Sau mai mult. Daca e adevarat, atunci e ok sa ai nevoie de ajutor si sa nu fii singur. Si nu stiu unde sa caut, nu stiu ce trebuie sa fac. Si daca e adevarat, atunci poate ca nu reusesc singura sa gasesc. Am perfectat arta de a fi singur. Am perfectat arta de a ma teme de ceilalti, de a ma lupta cu ei. Cum pizda ma-sii ma repar, la dracu? Sau, macar, cum fac sa nu mai cred ca pot? Cum fac sa ma resemnez ca ceea ce am devenit sunt eu cu adevarat si ca nu exista nimic mai mult? Cine sunt eu cu adevarat?
Monday, 7 October 2013
Monday, 26 August 2013
Thursday, 7 March 2013
SensiBlu, hai fuck you
Mi-e ciudă că poporul român încă nu s-a obișnuit să fie tratat cu respect. Astfel, orice companice care vinde ceva în România își permite să aibă o politică de "mai dă-i dracu" vizavi de clienți.
De exemplu, SensiBlu.
De obicei nu mă folosesc de ei, pentru că de fiecare dată mă întreabă dacă am fututul ăla de card, ceea ce mă calcă pe nervi. Din întâmplare, mi-a picat mai comod luna asta să cumpăr de la ei. Acu trei zile mă duc la farmacie, doborâtă de o infecție scârboasă la gât și cer Strepsils - "Forte" zic eu, dar nu sunt sigură că așa se numește - și un paracetamol. Madama mă privește ca Baiazid pe Mircea în Scrisoarea III și mă întreabă: "Paracetamol simplu sau sinus?" "Simplu" dau eu cu presupusul. "Aveți card?" "N-am", futu-vă muma-n cur cu politica voastră tâmpită - partea a doua fiind spusă pentru mine, intern și zâmbind pe dinafară, că n-are femeia aia nicio vină, că doar nu mă întreabă că vrea ea. În fine, îmi dă două cutii, le iau, le bag în geantă, plătesc și plec.
Ajung acasă, deschid paracetamolu - de la firma Solacium, să nu luați din alea că sunt de căcat, sunt numa 12 pastile înăuntru si costă dublu față de altele. Însă eu, așa febrilă cum eram, nu m-am mai uitat ce iau și cât costă - dau să deschid Strepsilsu și când mă uit, era Strepsils Intensiv. Adică din alea care știu exact că nu mă ajută. Mă uit pe ce luasem până atunci, era Strepsils Plus. Ei, Intensiv sau Forte, s-o fi gândit madama că aia vreau. Dar de ce nu m-a întrebat, în paștele mă-sii, că de paracetamol și card m-a întrebat.
A doua zi, mă duc înapoi. Tot zâmbind. Deh, se mai întâmplă, nici eu nu am cerut ce trebuie, nu e mare brânză. Îi explic madamei de acolo treaba și cer să îmi înlocuiască Strepsilsu ăla cu Strepsilsu ălălalt. Nicio problemă, nu? Doar că madama se uită la mine cu aceeași expresie ca a colegei precedente și mă anunță că nu se poate. Rămân mască. Cum adică nu se poate? Nu se poate, dom'le, că fiecare cutie are un cod unic. Mă uit la ea ca la extratereștrii, nu înțeleg ce treabă are codul cu ce voiam eu. Zic bine, atunci dă-mi un Strepsil de care îmi trebe, gândindu-mă că sun la firmă și rezolv problema. Iau Strepsilsu, plătesc cu 10 lei mai mult decât era ălălalt și reușesc să mă abțin s-o bag în aia mă-sii de proastă. Cum mă abțineam eu mai abitir ghici ce mă întreabă. "Aveți card?" Păi să n-o bagi în pizda mă-sii? Și totuși n-am băgat-o. Am zis numa "Ha! Bine că asta știți să întrebați". La care madama se pune să îmi facă educație civică. Că ce, ea n-a întrebat, sau colega ei, eu de ce vorbesc urât cu ea. Și tot n-am băgat-o în pizda mă-sii! Deși îmi venea s-o bag cu maică-sa și cu tot neamul în tot ce îmi venea la gură. Dar sunt om civilizat. Deși sunt tratat de căcat, înțeleg că răspunsul nu este să faci spume la gură ci să rezolvi problema cu persoane mai în măsură decât o vânzătoare.
Bun. Ies din farmacie, înjur de toți dracii, mă calmez. Sun la SensiBlu. Iau ăia datele problemei, mă anunță că în 48 de ore primesc răspuns. Mă culc eu liniștită, după 48 de ore sună telefonu. "De la SensiBlu". "A, perfect, unde mă duc să îmi iau banii?" "A, păi nu." "Poftim?" "Păi nu vi-i dăm. Adică pe motive din astea nu vi-i dăm." Adică nu... adică asta e politica lor de firmă. Să nu. În România anului 2013, membră a Uniunii Europene, ei nu. Pentru 23 de lei. Mai dă-i dracu de clienți. Pentru 23 de lei. Și nici măcar nu voiam banii înapoi, voiam să schimb cutia aia pe una mai scumpă. Dar, nu. Un lanț de magazine, bănuiesc că internațional, se injosește pentru un rahat de 23 de lei. Aș putea să jur că numai anul ăsta ar fi câștigat 23 de lei din ce aș fi cumpărat eu de la ei. Și oricum nu îi pierdeau, pentru că ar fi vândut cutia aia altcuiva care ar fi plătit acei 23 de lei. Atunci de ce? Mă întreb eu așa, ca o ființă umană. De ce? Au pierdut un client, aș fi continuat să vin la ei, în ciuda porcăriei cu cardul. Așa, nu doar că n-o să mai vin eu, dar mă voi asigura că n-o să mai vină nici alții. O să le fac reclamație la protecția consumatorului. Poate au procedat legal, ei așa zic, habar n-am, e posibil. Ilogic, dar posibil.
Nu mă întreb de ce. Pentru că pot, de aia. Pentru că pot și consideră că suntem o țară de vite, de oameni care nu iau atitudine, pentru că în România te costă mai puțin să pierzi un client sau zece, sau 20 decât să pierzi 23 de lei pe care îi ai în mână. Poate că data viitoare vin cu ceva care costă 300 de lei si vreau banii înapoi. Ei, deja se schimbă treaba. 300 de lei n-o fi mult, dar dacă vin 10 oameni cu 300 de lei? Dacă vin 20 de oameni? Ești tâmpit, plătești. Caști ochii la casă, l-ai luat, treaba ta, ce contează că nu e ce ai nevoie, asta este, așa îți trebuie dacă ești prost, dacă ești vită. Marș acasă!
Later edit (just for fun):
Cumparat de la farmacie - alta - de 240 de lei.
15% (adica numa reducerea de card pe care eu n-o luam) = 36 lei
To be continued...
De exemplu, SensiBlu.
De obicei nu mă folosesc de ei, pentru că de fiecare dată mă întreabă dacă am fututul ăla de card, ceea ce mă calcă pe nervi. Din întâmplare, mi-a picat mai comod luna asta să cumpăr de la ei. Acu trei zile mă duc la farmacie, doborâtă de o infecție scârboasă la gât și cer Strepsils - "Forte" zic eu, dar nu sunt sigură că așa se numește - și un paracetamol. Madama mă privește ca Baiazid pe Mircea în Scrisoarea III și mă întreabă: "Paracetamol simplu sau sinus?" "Simplu" dau eu cu presupusul. "Aveți card?" "N-am", futu-vă muma-n cur cu politica voastră tâmpită - partea a doua fiind spusă pentru mine, intern și zâmbind pe dinafară, că n-are femeia aia nicio vină, că doar nu mă întreabă că vrea ea. În fine, îmi dă două cutii, le iau, le bag în geantă, plătesc și plec.
Ajung acasă, deschid paracetamolu - de la firma Solacium, să nu luați din alea că sunt de căcat, sunt numa 12 pastile înăuntru si costă dublu față de altele. Însă eu, așa febrilă cum eram, nu m-am mai uitat ce iau și cât costă - dau să deschid Strepsilsu și când mă uit, era Strepsils Intensiv. Adică din alea care știu exact că nu mă ajută. Mă uit pe ce luasem până atunci, era Strepsils Plus. Ei, Intensiv sau Forte, s-o fi gândit madama că aia vreau. Dar de ce nu m-a întrebat, în paștele mă-sii, că de paracetamol și card m-a întrebat.
A doua zi, mă duc înapoi. Tot zâmbind. Deh, se mai întâmplă, nici eu nu am cerut ce trebuie, nu e mare brânză. Îi explic madamei de acolo treaba și cer să îmi înlocuiască Strepsilsu ăla cu Strepsilsu ălălalt. Nicio problemă, nu? Doar că madama se uită la mine cu aceeași expresie ca a colegei precedente și mă anunță că nu se poate. Rămân mască. Cum adică nu se poate? Nu se poate, dom'le, că fiecare cutie are un cod unic. Mă uit la ea ca la extratereștrii, nu înțeleg ce treabă are codul cu ce voiam eu. Zic bine, atunci dă-mi un Strepsil de care îmi trebe, gândindu-mă că sun la firmă și rezolv problema. Iau Strepsilsu, plătesc cu 10 lei mai mult decât era ălălalt și reușesc să mă abțin s-o bag în aia mă-sii de proastă. Cum mă abțineam eu mai abitir ghici ce mă întreabă. "Aveți card?" Păi să n-o bagi în pizda mă-sii? Și totuși n-am băgat-o. Am zis numa "Ha! Bine că asta știți să întrebați". La care madama se pune să îmi facă educație civică. Că ce, ea n-a întrebat, sau colega ei, eu de ce vorbesc urât cu ea. Și tot n-am băgat-o în pizda mă-sii! Deși îmi venea s-o bag cu maică-sa și cu tot neamul în tot ce îmi venea la gură. Dar sunt om civilizat. Deși sunt tratat de căcat, înțeleg că răspunsul nu este să faci spume la gură ci să rezolvi problema cu persoane mai în măsură decât o vânzătoare.
Bun. Ies din farmacie, înjur de toți dracii, mă calmez. Sun la SensiBlu. Iau ăia datele problemei, mă anunță că în 48 de ore primesc răspuns. Mă culc eu liniștită, după 48 de ore sună telefonu. "De la SensiBlu". "A, perfect, unde mă duc să îmi iau banii?" "A, păi nu." "Poftim?" "Păi nu vi-i dăm. Adică pe motive din astea nu vi-i dăm." Adică nu... adică asta e politica lor de firmă. Să nu. În România anului 2013, membră a Uniunii Europene, ei nu. Pentru 23 de lei. Mai dă-i dracu de clienți. Pentru 23 de lei. Și nici măcar nu voiam banii înapoi, voiam să schimb cutia aia pe una mai scumpă. Dar, nu. Un lanț de magazine, bănuiesc că internațional, se injosește pentru un rahat de 23 de lei. Aș putea să jur că numai anul ăsta ar fi câștigat 23 de lei din ce aș fi cumpărat eu de la ei. Și oricum nu îi pierdeau, pentru că ar fi vândut cutia aia altcuiva care ar fi plătit acei 23 de lei. Atunci de ce? Mă întreb eu așa, ca o ființă umană. De ce? Au pierdut un client, aș fi continuat să vin la ei, în ciuda porcăriei cu cardul. Așa, nu doar că n-o să mai vin eu, dar mă voi asigura că n-o să mai vină nici alții. O să le fac reclamație la protecția consumatorului. Poate au procedat legal, ei așa zic, habar n-am, e posibil. Ilogic, dar posibil.
Nu mă întreb de ce. Pentru că pot, de aia. Pentru că pot și consideră că suntem o țară de vite, de oameni care nu iau atitudine, pentru că în România te costă mai puțin să pierzi un client sau zece, sau 20 decât să pierzi 23 de lei pe care îi ai în mână. Poate că data viitoare vin cu ceva care costă 300 de lei si vreau banii înapoi. Ei, deja se schimbă treaba. 300 de lei n-o fi mult, dar dacă vin 10 oameni cu 300 de lei? Dacă vin 20 de oameni? Ești tâmpit, plătești. Caști ochii la casă, l-ai luat, treaba ta, ce contează că nu e ce ai nevoie, asta este, așa îți trebuie dacă ești prost, dacă ești vită. Marș acasă!
Later edit (just for fun):
Cumparat de la farmacie - alta - de 240 de lei.
15% (adica numa reducerea de card pe care eu n-o luam) = 36 lei
To be continued...
Monday, 4 March 2013
Stupid strikes again.
Spicuiri din scarboseniile adunate de trackerele de pe blogul meu:
Calarasi arrived from google.ro on "delir: Din ciclul "Fut-vă-n gură"" by searching for fut sex ciclulul.
Hungary arrived from google.ro on "delir: tampenia e si contagioasa" by searching for poze.pedofilice.fetite.
What the fuck is wrong with you people? Sexul si prostia sunt prinse impreuna intr-un cerc hermeneutic al carul ciclulul nu se sfarseste niciodata. pentru ca femeile sunt atat de speriate sa ramana singure cu ceasul lor biologic incat troznesc copii si cu cei mai scarbosi si libidinosi - sa nu mai vorbim de urati si prosti - barbati. sa va fut, tampitelor care alegeti sa transmiteti mai departe genele vostre de animale cretine fara sa va ganditi macar ce poate iesi din progeniturile voastre de rahat. Dedic aceasta melodie mamei gretosului care cauta fetite dezbracate la mine pe blog. Iar lui ii dedic o castrare chimica. Here is the IP:
Sper sa te sinucizi. Pentru ca e cel mai bun lucru pe care il poti face cu viata ta.
Calarasi arrived from google.ro on "delir: Din ciclul "Fut-vă-n gură"" by searching for fut sex ciclulul.
Hungary arrived from google.ro on "delir: tampenia e si contagioasa" by searching for poze.pedofilice.fetite.
What the fuck is wrong with you people? Sexul si prostia sunt prinse impreuna intr-un cerc hermeneutic al carul ciclulul nu se sfarseste niciodata. pentru ca femeile sunt atat de speriate sa ramana singure cu ceasul lor biologic incat troznesc copii si cu cei mai scarbosi si libidinosi - sa nu mai vorbim de urati si prosti - barbati. sa va fut, tampitelor care alegeti sa transmiteti mai departe genele vostre de animale cretine fara sa va ganditi macar ce poate iesi din progeniturile voastre de rahat. Dedic aceasta melodie mamei gretosului care cauta fetite dezbracate la mine pe blog. Iar lui ii dedic o castrare chimica. Here is the IP:
 | Sun 10 Feb 2013 08:32:29 | 84.1.102.82 -
Google.ro -> poze.pedofilice.fetite [#2] Entry -> delir: tampenia e si contagioasa | 1 | New |  | Win XP |  |
Sper sa te sinucizi. Pentru ca e cel mai bun lucru pe care il poti face cu viata ta.
My dear god
My dear god, I miss you still. God of the merchants and travelers and thieves. And literature and wit and oratory and whatnot... I miss you still. It's funny how you can just search online and find anyone, like I did tonight. Just looking at your picture on a stupid website for kids... brought back memories... of love and pain and you... the only "god" I ever loved. I wish so much I could have kept on loving. But I just miss you, that is all I am allowed. Shouting out my cowardice... for I have found you but said nothing. I wonder... if you will ever search for me. Or maybe you're just fine without, and never think of me, or miss me still... And that would be unbearable to know for sure. So here I am. If ever... you'll be looking for me, here I am... still thinking about you. Out of all, it's you... It's always you, my dear god, I'm missing still.
Thursday, 14 February 2013
Bătrânul pseudo poet
Unul din cei mai proeminenți clienți ai mei la editură este un moș poet. El nu este proeminent datorită vreunui talent deosebit la scris sau unei personalități puternice ci din cu totul alte motive. După ce le voi expune, probabil că se va înțelege de ce era nevoie de acest articol. Sau, mai exact, de ce aveam eu nevoie de această exorcizare.
Primul motiv pentru care sesizezi această persoană este salutul cordial cu care te întâmpină. Pentru că moșul X (o să vedeți imediat de unde vine acest X) este în permanență interesat să își facă prieteni. Prieteni care sunt, adică, cineva. Dacă ești un nimeni, ai noroc, pentru că își pierde interesul față de tine. Dacă ești întâmpinat cordial de moșul X atunci înseamnă că ori ești cineva, ori nu se știe dar e posibil să fii cineva, ori ești femeie. Pentru moș X este foarte interesat de femei. În ce fel, vom vedea.
Prima oară cînd am văzut acest personaj, mi-a venit în minte cuvântul "pedofil". Părea genul de chestie libidinoasă și unsuroasă care se prelinge în încăpere căutând din ochi victime inocente pe care să le pângărească într-un fel. Un vierme ambulant, scârbos, care îți dă un impuls instinctual să îl calci sub talpă.
Al doilea motiv pentru care sesizezi acest personaj, rupt parcă din filme horror, este duhoarea pe care o emană. O duhoare unică, pe care nu am mai simțit-o niciunde niciodată înainte și nici după. Ca intensitate, seamănă cu izul cadavrelor în putrefacție sau a peștilor morți - grea, apăsătoare și persistentă. Ca nuanță de miros, însă, este indescriptibilă. Ceva în genul unei zeme de ciorapi combinată cu brânză împuțită și otravă de șobolani combinate și intensificate de zece ori. O substanță X de natură necunoscută, un gaz... letal.
Al treilea motiv pentru care sesizezi acest personaj, dacă ești obligat să exiști - sau să subziști - în prezența lui, depinde foarte mult de cine ești. În cazul în care ești o femeie care corespunde standardelor de frumusețe din mass media, sesizezi cu scârbă și dezgust metode prăfuite, unsuroase și stângace de agățat.
În cazul în care nu ești harțuit cvazi-sexual de acest melc ambulant, îl sesizezi așa cum sesizezi o babă machiată strident: cu dezgust amestecat cu milă. Gângav și împiedicat, gândind mult mai încet decât restul încăperii, ca un personaj caragielean ce încearcă stângaci să își ascundă încetineala minții sub sunete guturale, indescifrabile, chinuite, sub care se simte incapacitatea de a procesa ceea ce i se întamplă.se mișcă încet, permanent depășit de situație. Bărbia și buzele încep să semene, ca la toți bătrânii uscați, a cioc care pare a croncănii atunci când deschide și închide gura într-un tic, repetat, asemenea unui pește pe uscat.
Dacă ai curiozitatea morbidă să îi citești "opera", poeziile sale se încadrează în două categorii: poezii despre cum ar fute o damă sau alta sau poezii de răzbunare despre damele care l-au refuzat. Cu nume, loc de muncă și/sau alte date de identificare.
Dacă, la fel ca mine, ai nefericirea de a trebui să lucrezi cu el, realizezi că poeziile de răzbunare sunt doar un aspect al personalității sale de hienă. Ca orice parazit, oscileaza între două atitudini: cea slugarnică, cu cei care îi pot oferi ceva și cea "impunătoare" cu cei aflați în poziții la fel de nefericite ca a mea. Întâmpinat cu exasperare și scărbă, recurge la negocieri, șantaj și amenințări puerile și ilare de a îi comunica superiorului tău că refuzi să îl servești.
Moș X este un parazit. El nu are servici, trăiește pe banii nineacăi, scrie poezii porno și se ocupă cu excrocherii mărunte cu cărți de poezii. Cu cele câteva sute de lei pe care îi obține după munca de un an, merge la mare, unde locuiește pe plajă și supraviețuiește cumva timp de o lună.
Este, într-un fel, un personaj trist, singur, într-o lume a sa, în care existența sa conteaza, în care are prieteni - în realitate, persoane a căror carieră depinde de relații sociale și care îl acceptă pe lângă ei, așa cum accepți un câine urât în curte pentru că, poate, cândva, va speria un hoț. Și este un personaj detestabil, pentru că nu are niciun impact pozitiv asupra nimănui, niciodată.
Moș X este un coșmar ambulant, pe care îl privești, sperând că, la bătrânețe, nu vei atinge aceste culmi ale penibilului. Singurul aspect pozitiv al existenței sale pe această lume este impactul pe care îl are asupra ta. Te face să te gândești la viața ta privilegiată, să apreciezi lucrurile pe care le ai, să fi mai fericit doar pentru că nu ești ca el și te impulsionează să faci în așa fel încât să nu riști niciodată să ajungi așa.
Primul motiv pentru care sesizezi această persoană este salutul cordial cu care te întâmpină. Pentru că moșul X (o să vedeți imediat de unde vine acest X) este în permanență interesat să își facă prieteni. Prieteni care sunt, adică, cineva. Dacă ești un nimeni, ai noroc, pentru că își pierde interesul față de tine. Dacă ești întâmpinat cordial de moșul X atunci înseamnă că ori ești cineva, ori nu se știe dar e posibil să fii cineva, ori ești femeie. Pentru moș X este foarte interesat de femei. În ce fel, vom vedea.
Prima oară cînd am văzut acest personaj, mi-a venit în minte cuvântul "pedofil". Părea genul de chestie libidinoasă și unsuroasă care se prelinge în încăpere căutând din ochi victime inocente pe care să le pângărească într-un fel. Un vierme ambulant, scârbos, care îți dă un impuls instinctual să îl calci sub talpă.
Al doilea motiv pentru care sesizezi acest personaj, rupt parcă din filme horror, este duhoarea pe care o emană. O duhoare unică, pe care nu am mai simțit-o niciunde niciodată înainte și nici după. Ca intensitate, seamănă cu izul cadavrelor în putrefacție sau a peștilor morți - grea, apăsătoare și persistentă. Ca nuanță de miros, însă, este indescriptibilă. Ceva în genul unei zeme de ciorapi combinată cu brânză împuțită și otravă de șobolani combinate și intensificate de zece ori. O substanță X de natură necunoscută, un gaz... letal.
Al treilea motiv pentru care sesizezi acest personaj, dacă ești obligat să exiști - sau să subziști - în prezența lui, depinde foarte mult de cine ești. În cazul în care ești o femeie care corespunde standardelor de frumusețe din mass media, sesizezi cu scârbă și dezgust metode prăfuite, unsuroase și stângace de agățat.
În cazul în care nu ești harțuit cvazi-sexual de acest melc ambulant, îl sesizezi așa cum sesizezi o babă machiată strident: cu dezgust amestecat cu milă. Gângav și împiedicat, gândind mult mai încet decât restul încăperii, ca un personaj caragielean ce încearcă stângaci să își ascundă încetineala minții sub sunete guturale, indescifrabile, chinuite, sub care se simte incapacitatea de a procesa ceea ce i se întamplă.se mișcă încet, permanent depășit de situație. Bărbia și buzele încep să semene, ca la toți bătrânii uscați, a cioc care pare a croncănii atunci când deschide și închide gura într-un tic, repetat, asemenea unui pește pe uscat.
Dacă ai curiozitatea morbidă să îi citești "opera", poeziile sale se încadrează în două categorii: poezii despre cum ar fute o damă sau alta sau poezii de răzbunare despre damele care l-au refuzat. Cu nume, loc de muncă și/sau alte date de identificare.
Dacă, la fel ca mine, ai nefericirea de a trebui să lucrezi cu el, realizezi că poeziile de răzbunare sunt doar un aspect al personalității sale de hienă. Ca orice parazit, oscileaza între două atitudini: cea slugarnică, cu cei care îi pot oferi ceva și cea "impunătoare" cu cei aflați în poziții la fel de nefericite ca a mea. Întâmpinat cu exasperare și scărbă, recurge la negocieri, șantaj și amenințări puerile și ilare de a îi comunica superiorului tău că refuzi să îl servești.
Moș X este un parazit. El nu are servici, trăiește pe banii nineacăi, scrie poezii porno și se ocupă cu excrocherii mărunte cu cărți de poezii. Cu cele câteva sute de lei pe care îi obține după munca de un an, merge la mare, unde locuiește pe plajă și supraviețuiește cumva timp de o lună.
Este, într-un fel, un personaj trist, singur, într-o lume a sa, în care existența sa conteaza, în care are prieteni - în realitate, persoane a căror carieră depinde de relații sociale și care îl acceptă pe lângă ei, așa cum accepți un câine urât în curte pentru că, poate, cândva, va speria un hoț. Și este un personaj detestabil, pentru că nu are niciun impact pozitiv asupra nimănui, niciodată.
Moș X este un coșmar ambulant, pe care îl privești, sperând că, la bătrânețe, nu vei atinge aceste culmi ale penibilului. Singurul aspect pozitiv al existenței sale pe această lume este impactul pe care îl are asupra ta. Te face să te gândești la viața ta privilegiată, să apreciezi lucrurile pe care le ai, să fi mai fericit doar pentru că nu ești ca el și te impulsionează să faci în așa fel încât să nu riști niciodată să ajungi așa.
Wednesday, 9 January 2013
Despre mască
"Mască" nu este un obiect, este o stare. Mai exact, starea în care te afli atunci când auzi ceva. Nu un bărbat bătrân și urât care încearcă să te convingă cum că ar fi o idee bună să ți-o tragi în cur cu un bărbat însurat, ci reacția lui la expresia, lansată printre dinți, "'tu-ți paștele mătii de jegos":
"nu e frumos să înjuri de lucruri sfinte".
"nu e frumos să înjuri de lucruri sfinte".
Subscribe to:
Posts (Atom)
