Monday, 25 June 2007

pisu

Citesc o aiureala de blog. Zambesc uneori cand realizez lucruri despre efmeia aia si despre mine.

Pisica mea e in calduri. Se comporta admirabil de bine.

Ma ridic de la calculator cautand ceva pe langa capul scarii. Vad pisica, sta singura si sufera in tacere sau poate doarme, pe ultima treapta de sus. Ieri era pe treapta de jos unde batea soarele, statea sa se incalzeasca. O vad si o mangai cu piciorul pe cap, ma aplec, o mangai cu mana, o alint, ea se rasfata, mianua, toarce, se uita la mine si ma priveste plecand. Intorcandu-ma la calculator.

Ma gandesc ce bine ar fi fost sa fiu si eu un animalut de casa, sa-mi fie de ajuns atat, sa vina la mine cateva minute, rupandu-se dintre taste si monitor, sa ma mangaie pe cap. Uneori cand stateam pe treapta mea singura ascultand zgomotul rapid al tastelor imi doream sa vina macar asa, sa ma mangaie pe cap. Dar n-a venit. Aproape niciodata. Nu sunt o pisica sa am nevoie de atata atentie.

Ma uitam la un film aseara (sau azi dimineata?) cu o femeie, victima a sotului, a amantei, a celor carora le cerea ajutorul. Ma gandeam "o victima intotdeauna o victima, orice face da peste agresori" dupa acre zambesc verde cand imi dau seama ca ma incadrez si eu in profil. Nu in cel al victimei agresate. Intr-un profil al omului ignorat. Intotdeauna dau peste oameni care se uita ciudat la mine cand le spun ca ma simt rau atunci cand ma ignora. Care tind sa imi ignore prezenta atunci cand nu au nevoie de ea si sa-mi ignore toate apelurile la atentie.

Cateodata ma apuca panica atunci cand ma gandesc ca pot exista pe lume multi oameni atat de infioratori de singuri ca mine. Daca nu as stii ca ei exista m-as gandi ca e o stare trecatoare, ca e ceva vindecabil. Pe cand singuratatea este incurabila. Este o stare de fapt a existentei mele. Este o alegere pe care am facut-o demult cand nu stiam ca. Oricati oameni ar fi in jurul meu ma simt mereu singura, ciudat de singura. Deja ma intreb daca a fost vina lui sau era pur si simplu o stare apriorica si imuabila.

Azi m-a intrebat ce fac. Am scris "Rau. Sunt singura. Ma dori." apoi am sters si am scris "bine, nimic deosebit". Am zambit in sinea mea, verde, asa cum zambesc eu cand ma doare, si nu l-am mai deranjat. Pisu. Ma trezesc uneori spunand cuvintele pe care obisnuia sa le spuna si atunci totul se darama in jur. Si acuma ma simt ca ultimul om pentru ca pisicul meu sta singur pe ultima treapta a scarii si eu stau la calculator si scriu, inutil si stupid, in loc sa ma bucur de prezenta ei. Oare voi invata vreodata?

2 comments:

Post Scriptum said...
This comment has been removed by a blog administrator.
Post Scriptum said...
This comment has been removed by a blog administrator.