crinii of the valey (peroratie absurd de bilingva)

Crini.

Un buchet urias si mincinos. Pentru ca nu i-am primit. I-am luat. Si florile ... cine crede ca florile au valoare daca nu le primesti de la cine trebe e un idiot. N-au. Sunt mincinoase. Si parfumul lor ... o iluzie. Insa pentru femei uneori iluziile au importanta mai mult decat realitatea.

Au murit. Ca orice flori moarte, s-au ofilit in vaza. Si am inceput sa le strang. Ca sa le adun in cosul mult prea mic pentru ele, un sicriu grosier - dar mortilor nu le mai pasa oricum, am inceput sa rup floare cu floare. Cum poate sa te doara atunci cand omori o floare moarta? Ce prostie.


Life has finaly started to make sense.
Inainte era totul alandala. No job, no man, no life. Datorii, cautari, disperari, orgolii, dezamagiri, tristeti, sperante moarte.

Pana la el. The perfect man. The one I never thought might be true. Si apoi un job. And life becomes perfect. To perfect. O perfectiune cu care nu stiam cum sa deal with it. Nu cred in viata. Nu cred in frumos, nu cred si n-am crezut niciodata ca lucrurile se "pot aranja". Sunt cea care lupta cu morile de vand stiind ca pierde si nici macar nu lupta cinstit. Pentru ca lupt cu disperare si deznadejde stiind finalul. De ce mai lupt oare? Dar asta e alta poveste.

Confuzie. Fericire? Nu. Iluzia fericirii. O asteptare, o speranta. Atat. Atat s-a cerut de la mine si atat mi s-a dat. Acuma stiu ca n-o sa ajunga niciodata. Stiu de mult. Prefer sa ignor asta insa si sa il astept in continuare. Si il voi astepta toata viata daca are sa-mi dea voie sa il astept. Iar el nu va veni niciodata.

Atunci cand astepti ceva ce nu stii daca si cum exista e o speranta de genul optimist. Atunci cand astepti un om pe care il cunosti, l-ai vazut, l-ai auzit, car e real si ireal de perfect ... stiind ca nu va veni niciodata ... asta e groaza. Groaza de singuratate, groaza de a pierde ceva ce nici macar n-ai indraznit sa visezi ca vei avea vre-odata, ca exista, groaza de a pierde ceva ce n-ai avut niciodata dar stii ac exista si ca iti da voie sa il astepti.

Si totusi ... nu va veni niciodata. Mereu departe, mereu o promisiune neimplinita. Yes! That makes sense. In a lie that never goes right, the best thing you can have is the hope. And death. Care vine inexorabil. Si ma voi bucura ca ma trezesc in fiecare zi. Si ma voi bucura pentru fiecare dimineata. Pentru fiecare zi. Pentru ca fiecare zi ma aduce mai aproape de moarte.

Mai am o singura floare de crin. Maine va muri si ea. Doar eu voi fi tot aici, sa-i adun cadavrul.