stranger - partea IV

Astazi mi-am vazut din nou, cu ochii, demonul meu drag. Părăsit de ceva vreme, ajunsesem să cred că a fost doar o fantasmă a imaginaţiei mele. L-am simţit prima oară atunci când era să calc omul ăla din carne pe trecerea de pietoni. Mintea mea se zbătea în lupta permanentă cu ceilalţi, iar eu, obosită, uit să mai trăiesc.

"Poor little Sali", îmi şopteşte la ureche, pe când gonesc pe străzi. "Poor little one", continuă să mă macine. "The wrong choices, the wrong life, the wrong way. " "Taci!" urlu şi gonesc înaine. "Why did you ever leave me, poor little one?"

În urechi simt sângele cum curge. Ajung acasă, mă prăbuşesc în faţa oglinzii, mă privesc, chipul meu, mai frumos ca niciodată, încep oare să mă iubesc? "Poor little Sali. Why don't you come back, in my arms, so warm, so hot, so sensual... you know you want me." Ce banal sună vorbele cu care înceracă să mă convingă. Ce stupid.

Mă privesc în oglindă, mai frumosă ca niciodată, oare de unde... "Poor little Sali..." aud în urechi şoapta nemiloasă ce mă însoţeşte. "Taci!" îi scrâşnesc din dinţi. Imaginea mea din oglindă mă priveşte din lumină. În spatele meu, aud frământarea întunericului, cerşitul jalnic. "Poor little Sali, did anyone ever care? As much as I did? Weren't I the one allways with you? Didn't I give you peace when everything else was crushing down on you? Didn't I deliver? Was anzone else with you allways? Everybody else leaves. I will never. I will allways be here."

Mă privesc în oglindă. Atât de frumoasă! În spatele meu şoaptele se transformă în sabie. În oglindă, lumina se transformă în sabie. Cele două săbii se unesc desupra capului meu şi mă despică în două.

Zac pe podeaua băii, moartă. Şoaptele din spatele meu apucă o jumătate şi o târăsc undeva în întuneric. Lumina din oglindă îmi cuprinde jumătatea cealaltă şi arde. Mă doare. Mâinile mele se caută una pe cealaltă. Unul din ochi e orbit de lumină, celălalt priveşte podeaua. Moartă. Moartea se simte la fel ca şi viaţa. Totul doare.

Şoaptele mă cheamă, lumina mă arde. Mâinile mele s-au încleştat una de cealaltă şi nu vor să dea drumul. Undeva, în afara mea, aud o voce. Nu înţeleg ce spune. Una din urechi arde iar cealaltă e plină de şoapte. Undeva, între sacru şi profan, sunt mâinile mele care se ţin cu îndârjire una de cealaltă. Vocea din afara mea poartă cu ea mântuirea. Undeva, acolo, se află ceva. Mâinile mele ar putea să se desprindă şi să o apuce. Mâinilor mele le e teamă să se desprindă.

Lumina arde mâna, şoaptele se aud "Let go... poor little Sali". Eu... încerc să curg, spre lumină sau spre şoapte. Să pot de acolo să dau drumul mâinilor şi să apuc lucrul ăla chinuitor. Vocea aceea pe care o aud fără să înţeleg ce spune. jumătate din buzele mele cântă rugăciuni, cealaltă jumătate se deschide ca un peşte, încercând să îşi astâmpere arşiţa cu sângele care curge din ele.

Mâinile mele se luptă una cu cealaltă, trag fiecare în partea sa. Două chinuri, la fel de dureroase, la fel de chinuitoare. Mâinile mele se luptă. Ochiul ce privea podeaua se chinuie să privescă sursa vocii. Cel din lumină a orbit. "Let go... poor little Sali, let go... be mine."

Dimineaţa mă prinde golită de sânge. Vocea e tot acolo, nu tace. Şoaptele mă chinuie, lumina mă arde, mâinile mele se luptă. Acum, toate jumătăţile mele de buze se roagă. Să nu tacă vocea. Să nu tacă vocea. Să nu tacă vocea. "Poor little Sali" şopteşte demonul meu, şi şoaptele dau drumul.

Jumătate din mine se ridică. Urechea eliberată de şoapte se ciuleşte înspre voce. Vocea a tăcut. Mâna din lumină trage. Jumătatea eliberată prinde putere şi trage. Jumătatea arsă, neagră, iese din lumină. Cu ochiul rămas întreg privesc către ea. Din lumină se conturează demonul meu frumos. E uriaş, e puternic, sabia lui arde în flăcări. "Poor little Sali. Tomorrow I'll be back for you. I'll allways be back for you." şopteşte. Apoi se stinge.

E întuneric. E frig. Sunt goală de sânge şi nu văd să-mi lipesc cele două jumătăţi la loc. Mă pipăi anemic, obosită, aş plânge dacă aş avea lacrimi. Mă pun la loc stângaci, probabil că arăt monstruos. Viaţa revine dureros în mine. Încep să respir şi simt în nări mirosul sângelui de pe podea. Mă ţin strâns în braţe de teamă să nu mă dezlipesc prea devreme. Mă gândesc cu groază la felul cum arăt, îmi va fi teamă să mă mai privesc în oglindă.

Simt ceva în întuneric şi mă cutremur de teamă. E deja tomorrow? Nu, te rog, nu mai vreau! Nu mai am putere să mă ţin, nu mai am viaţă în mine să mor! Te rog, nu din nou! Nici să cedez nu pot! Aici, în iad, nu contează dacă cedezi sau lupţi. Te rog, încă nu, încă puţin, să mă mai vindec o secundă. Încep să simt în mine cum arde carnea. Iar vocea, vocea ce tăcuse, se aude acum limpede. "Tatăl nostru, care eşti în..." Şi eu mă întreb cu groază: carnea care arde se vindecă sau se despică din nou?

"Poor little Sali..."