Lucky - partea I, Exu'

Ma fratele meu, ziceau astia de ceasul rau pisica 13 si ca un ghinion nu vine niciodata singur. N-am crezut. Zau. Dar de acuma cred. Si o sa imi scuip in san si bat in lemn si dracu stie ce se mai face, ca daca o sa continui asa parca vad ca imi cade dracului si vre-un meteorit in cap ceea ce, avand in vedere evenimentele recente, ar fi de-a dreptul o binecuvantare, dar probabil ca nici ala nu m-ar omori si m-ar baga intr-o coma in care sa-l visez pe Becali. Gol. Brrrr…

Deci, a inceput acuma o luna jumate mai lent si in ultimele zile s-au precipitat evenimentele. Pleaca exu meu de la mine dupa ce a dat-o in bara lamaios si lamentabil la fel ca in ultimele 4 dati cand a incercat sa revina la mine. Nu, ca si eu l-am luat inapoi, e bun in pat, ce sa zic. Si il mai si iubesc telenovelic ca ultima tampita. Pleaca lasandu-mi un gust amar in gura si o speranta idioata si fara vre-o sansa, ca poate dracu stie, pana la urma s-o schimba ceva. Si s-a schimbat.

Mi-a pierit cheful de sex. Se mai invita lumea pe la mine, eu ma faceam ca ploua. Dupa doua saptamani dau un telefon javrei mizerabile si nenorocite (adic exu’). Imi raspunde, ma anunta ca urmeaza un week-end de rahat pentru el, inmormantare, neamuri, penibilitati, si ca n-o sa ma poata suna. Cu o strangere de inima ma gandesc ca s-a terminat definitiv, daca atunci cand ii e greu nu la mine se refugiaza e clar.

Nu ma suna. Marti il vad pe net. Nu imi vorbeste. Nici eu. Promisiunile lui, proiectele pe care trebuia sa le terminam impreuna stau neterminate in vazul lumii si ma dor de fiecare data cand le privesc. Trece o saptamana. Doare soarele care se incapataneaza sa rasara si fara el ca de atatea ori, ma dor pietrele si linistea. Zambesc doar pisicului, ganduri, rahaturi. Pizada masii. Ma hotarasc sa-l sun.

- Stiu ca s-a terminat, ca te-ai hotarat sa o lasi balta, dar vreau sa stiu si eu de ce. Se coieste ce se coieste, promite o discutie face to face, eu ii reamintesc ca nu am buton de stand-by ca si rahatul ala de calculator cu care petrece 18 ore pe zi. Imi promite un mail. Care nu vine bineinteles, oare cand a fost ultima oara cand s-a tinut de vre-o promisiune. Insist. Pana la urma ma lamureste: s-a hotarat omul sa munceasca. Adica sa stea pe calculator, sa faca bani, sa se strofoace ca sa aiba omu’ o baza materiala ca acu’ la cat are si face e un nimic si s-a cam saturat sa fie un nimic. Si nah, io i-as cam sta in gat ca n-are timp de asa ceva.

In prima faza raman perplexa. Imi trec fulgerator prin minte cuvintele lui de acum cateva luni „te iubesc” „sunt convins ca esti femeia vietii mele” „as renunta la tot pentru tine” „de data asta o sa fac orice numai sa te am innapoi si sa te fac fericita” etc etc. Oricum nu prea bagasem eu botul dar pe undeva incepusem sa-mi doresc sa vorbeasca serios de data asta. Apoi ma enervez, imi aduc aminte ca eu as avea cam totul si ca daca nu cu el atunci cu cine dracu sa impart casa, masina, bani ... cacaturi.

Nu ma pot abtine si ii spun: renunti la omul pentru care erai totul ca sa fii cu adevarat un nimic. Ai sa vii inapoi din nou, te cunosc. Dar de data aia n-o sa mai fiu acolo. Si de data asta (de cate ori am zis asta oare) chiar e game over. Ti s-a dus si ultima viata, aia de rezerva. Nu, frate, ca el s-a schimbat, ca io n-am de unde sa stiu ca n-am fost acolo da’ acuma el pe bune ca s-a schimbat si in bine si sa vezi cum rupe muntii. Adica cam cum ii rupea acu’ catva timp numa ca nu pe tema bani ci pe tema „te iubesc,fa”.

Dupa care inchei discutia si dau in depresie. Logic. Ii scriu rugandu-l ca data viitoare cand se razgandeste si are el revelatia ca de fapt numa io as merita sa lupte pentru mine, sa-si tina revelatiile pentru el. Merg pana la a-l atentiona ca daca nu are bunavointa sa si le tina pentru el, vorbesc eu cu niste baieti frumosi sa-i bage revelatiile in cur, si pe el in spital ca mie mi s-a acrit dracului, de 5 ani jumate, aceeasi eterna poveste.

va urma ...