cine a-nfipt zambila-n branza?

Ieri am mers pe jos. N-am mai facut asta de mult. Am trecut prin centru si cu toate ca imi era mintea la cai verzi pe pereti ceva m-a furat facandu-ma sa ma opresc brusc din mers si din ganduri. Stateam asa prostita in drum cu un picior in aer intr-un pas lasat neterminat si incercam sa identific lucrul care m-a facut sa ma opresc.

Pana la urma mi-am dat seama ca trebuie sa pun jos piciorul, ca stateam aiurea si am zambit. Doamne, uneori sunt atat de zapacita. Am plecat mai departe, am realizat care era treaba si m-am intors innapoi. Da, trecusem pe langa standurile cu flori si mirosul zambilelor facuse ravagii in simturile mele. Zambilele erau florile mele preferate inainte sa descopar crinii.

Am descoperit a e 5 lei zambila si m-am posomorat. Scump, doamna, scump. 5 lei zambila, ce naiba ma? Pana la urma m-a aburit tanti aia la 3 fire mai nenorocite cu 10 lei si le-am luat. Mi le-a si impachetat frumos, cu frunze si chestii. Eu, fericita ca un copil, cu buchetul in brate, foile cu wt-ul de la Gothic1 si Academia Catavencu, in blugi, camasa si ochelari de soare, cu parul care adia usor intr-o briza de primavara, o zi calda, foarte calda. Din intamplare miroaseam a Tender Poison de la Dior dar mirosul discret al parfumului era acoperit de aroma zambilelor.

E destul de placut sa mergi pe strada in asemenea conditii. Uitasem cum e. Te intersectezi cu tot felul de necunoscuti pe trotuare, ei te privesc sau te evita, tu ii privesti pe sub scutul ochelarilor studiindu-le reactiile la aparitia ta.

De obicei sunt obisnuita sa ma priveasca barbatii "in ochi" cand merg pe strada, asta daca pornesc de la premiza ca ochii mei sunt la nivelul bustului. Ei, ieri ma priveau femeile. Toate, fara exceptie. Se uitau la buchetul ala nenorocit de zambile si li se scurgeau ochii dupa el. Stiti gestul ala tipic al femeilor cand musca din coltul buzei de jos, tradandu-si dorinta. Sau altul, la fel, isi umezesc buzele intr-un fel aparte. Sau pur si simplu privirea spunea tot.

Isi doreau buchetul meu de flori, sau nu neaparat, doar un buchet de flori, sau poate doar gestul de a li se oferi un buchet de flori, sau gestul de a li se oferi altceva, sau doar sa simta ca cineva se gandeste la ele sau ca ii pasa, sau poate chiar un pic de dragoste. O privire, un gest, o femeie. Si atatea semnificatii, atatea dedesubturi. Atatea dorinte nemarturisite, citite intr-o fractiune de secunda de cineva care trece pe langa ele din intamplare.

E interesant sa devii un fel de animalut de prada care trece pe langa ele si le simte, le miroase, le adulmeca, ele se tradeaza o fractiune de secunda, suficient ca sa le prinzi, sa le detii, sa le cunosti un mic secret. O secunda, devin niste prazi, vulnerabile si deschise, la picioarele tale. Si toate astea din cauza unui buchet de zambile. Ciudate fiinte sunt si femeile astea. Au nevoie de atat de putin ca sa fie fericite si totusi uneori nu iti ajunge o viata intreaga ca sa le multumesti. Si totusi cat de fericit trebuie sa fii sa fii iubit de o asemenea fiinta extraordinara. Iubit si iertat pentru ca esti barbat. Ma intreb daca barbatii isi dau seama cat de norocosi sunt ca pot fi iubiti de creaturile astea superbe care sunt femeile.

Ei, pana atunci traiesc fericirea continua de a ma scalda in parfum efemer de zambile si visez la o zi in care cineva imi va umple casa de buchete imense de crini, sa ma asez printre ei, sa imi umplu sufletul cu mirosul si frumusetea lor, si atatea flori sa moara pentru a ma face pe mine fericita cateva zile iar eu sa iubesc cineva-ul ala pentru ca m-a facut fericita si sa urasc cineva-ul ala pentru ca a ucis fara mila doar pentru o femeie. Femeile, dracu sa le inteleaga.