Friday 9 February 2007

Din ciclul Blogomania - The Avenger

Adica avengeru’, frate. Avengeru’ este denumit dupa romanul omonim Gigi Razbunatoru, var cu Ionel Marmelada, vecin cu Gigi Pumnal, trei boscheti mai la deal. Avengerul este o subspecie a speciei blogerilor.

Unii ar spune ca aceasta subspecie este una mai defavorizata, si ca se intersecteaza cu cea a frustratilor. Oarecum se suprapune. Dar, hai sa fim seriosi, orice bloger este dintr-o categorie defavorizata, un fel de amarat, de vai de soarta lui, ca alta treaba n-are decat sa toarne prostii pe net.

Unii specialisti (din capul meu plin cu maimutele) au lansat ipoteza ca avengeru este un om care la copilaria lui a fost cu probleme. Inca din scutece prietenii lui imaginari ii furau suzeta si faceau misto de scutecul lui (eu si acuma am certuri destul de serioase cu prietenul meu imaginar pe tema asta). Cu siguranta, afirma acestia, a avut probleme de integrare la gradinita cand nu resea nicicum sa-si gasesca un loc bun in groapa cu nisip si ajungea mereu pe la periferie unde se radea de putulica lui.

Pana aici se aseamana foarte mult cu subspecia frustratilor. Diferenta este evolutia ulterioara, care, spre deosebire de a frustratului, este una pozitiva, aceste sechele din copilarie ramanand totusi la nivelul subconstientului.

Comportamentul avengerului este unul maniaco-compulsiv in esenta. Cand i se intampla ceva frustrant accidental – ia luat unu locu’ in autobuz, s-a uitat f’o colega mai urat la el, a calcat intr-un rahat, vecinu’ a trecut de la un sistem audio cu boxe mai mari etc etc – avengerul se refugiaza pe blog unde isi varsa frustrarile. Spre deosebire de majoritatea frustratilor, majoritatea avengerilor reusesc sa fie haiosi, sa faca haz de necaz. La fel ca si frustratii, fac asta din razbunare.

Avengerii se simt oarecum razbunati in momentul in care scriu pe blog, pana la terminarea postului ei se descarca de aproape toata tensiunea negativa. Nu cauta constient sau evident sustinere, se autosustine in mare parte dar se simte multumit atunci cand se gaseste o gasca de aplaudaci. Si de obicei se gaseste una mai mica sau mai mare, in functie de stilul expunerii.

Avengerii, cu toate ca nu sunt fixati pe acest stil anume, tind sa devina ocupati si sa adopte acest stil in majoritatea posturilor „de la o vreme incoace”. Ei sunt totusi de apreciat pentru puseele de umor spontan sau studiat si mai ales pentru faptul ca isi streseaza mai putin cititoprii decat subspecia frustratilor.

Acestea fiind zise, va uram pofta buna si un an nou fericit.


Bibliografie:

Vladisto, de pe forumu’ lu pro baic.
Tanti psiholoaga de la clinica
Muza mea felina
Io
Restu’ care se stie

2 comments:

Suntcalm? said...

He he he. Faina explicatia cu prietenu' imaginar si rau. Specialistii aia au macaci ce danseaza pogo daca nu se gandesc si la ideea ca acele cateva randuri sunt o metoda foarte buna de defulare. Maica-mea mi-a spus sa-mi scriu nervii pe foaie, dupa care sa arunc foaia. Am incercat, a mers. Deci e o discutie-n doi a simtului cu intelectul, tu oricum esti in plus in acele momente. Eu nu pot spune ca-s avenger, ca pana sa ajung la taste, imi trec toti nervii, dar am pus si eu posturi nervoase. La unul singur n-am vrut raspunsuri (era plin de pula mea si daca-i pula mea-n zona, nu mai e loc de nimeni, ce pula mea), dar la restu' eram deschis la dialoguri.

salahhe said...

Alexandre, te simteai cu musca pe caciula? :) De pacatuit pacatuim toti ma. si vezi cum te exprimi vis-a-vis de prietenul meu imaginar ca am vorbit cu unu aseara de m-a povestit ca el vorbeste cu spiritele si cica asta al meu e un demon care se hraneste cu energia mea. Lesinabil... deci atentie la exprimari ca acusi pun demonu' pe voi sa va pape energia. Bugabuga ugu mugu! :P