i love manele

I love manele. Asta e un anunt care mai nou apare prin Timisoara pe ziduri. Genul ala de inscriptie la care te uiti, constientizezi si te intrebi: what the fuck...?

Sambata asta am fost la un chef de manelisti. Am fost atrasa acolo de o perversitate mica si draga, care a omis sa imi spuna restul formatiei. M-am trezit singura intre lupi, ca in romane. La inceput era muzica mai de doamne ajuta, whisky (ce aveti frate cu bautura aia scarboasa), vin, gagici nu prea, niste minori, niste belituri, io cu asta amica, cu sora-sa si cu inca v-o doi ce aratam mai omeneste.

Nah, si, dupa ce s-o ingurgitat o cantitate suficienta de alcool, o pornita dezastru. La inceput mai timid, o manea. Dupe aia inca una, io deja ma gandeam la diverse metode de ucis manelisti. Pleaca sor-sa lu aia mica si ramanand decat io si cu ea la taraboi incep si io sa ma uit mai bine in jur. Cand ma uit io mai bine la fra-su, imi pica mie fisa: fatalitate, sunt la chef de manelisti.

O injur o tzara in gand pe aia mica, care dadea ca scarba din cur pe manele, ca ultima zdreanta, astia erau catarati pe ea. Io si cu ea ce eram mai pe faza ca aialalti o luasera razna. Fra-su incepe si povesteste aventuri de prin cluburi, cum ii cunoste el pe patronu' de la ... si pe patronu' de la ... si pe toate animatoarele de p'acol dupa nume si chiloti. Io eram pe jos de ras, le inflorea ala intr-un mod penibilo-transparent. Io eram o tzara luata de la gin, da eram pe faza.

Ma si cum le inflorea ala micu asa, povesteste el nush ce chestie, ca statea la nush ce masa, si ca a cerut o sticla de nush ce ma'sa si ca aia de servea pe acolo a holbat ochii si i-a zis "ma, da costa 150 de mii sticla", si cum isi baga el picioarele, ma, in suma asta, bai, si ce tare era el ca a comandat 5 sticle (x 15 lei = 75 lei toata treaba) si cum le picasera nush cui fetele ca a cheluit el atatia bani pe 5 sticle de nush ce. Ma frate, mi s-o facut o tzara mila de el, asa, ca pentru el, saracu', o sticla de nush ce la 150 de mii era scumpa ma, si 75 de lei era cheluiala mare, si atata mandrie ce avea si el ca o aruncat cu 75 de lei intr-o seara. Si, nah, ca il stie pe patronu' nush care si pe pipitele de nush unde.

Ma si se rupe ceva in mine cand imi dau seama cu cine stau io la masa, si cat de trista trebe sa fie viata aluia, si goala, si mi se face mila de ei cum nu pot pricepe mai mult de atat. Ma uitam la ei si eram si eu trista si goala si as fi vrut sa le explic ce si cum cu viata asta, ma. Oare cum s-ar fi simtit unul din ala, care se ghideaza dupa principiul "valoarea consta nu in ce stii ci pe cine stii", cum s-ar fi simtit, ma, sa stie cum e sa fii in biznis si sa ii stii pe toti si sa iti fie scarba sa ii stii pe unii, iar altii sa iti fie indiferenti, si damele de consumatie de doi lei de la birturile de manelisti sa te lase rece.

Mai, si nu stiu daca sa ma bucur ca sunt cum sunt sau sa imi doresc sa fiu o ignoranta. Viata mea n-ar fi oare mai usoara daca mi-ar ajunge sa atarn de cate unul cu lanturi, masina si celular ultimu' megapixel. Si sa fiu si io acolo, in miezu' lu problema, sa ma bucur cand ma invita cate unu la un restaurant mai rasarit, sa sug pula pe dooj' de mii si-un suc. Ar fi mult mai simpla viata mea, ma. Cred ca stiu prea multe, si am fost prea des in culise si, fir-ar al naibii, da' nu pot sa mai ascund de mine insumi faptul ca am creieri. Mama lor.

Nah, si cum intru io asa, vartej, pe net ca sa pove cum am fost io la chefu' de manelisti, mai dau cu brouseru' si pe alte pagini - ca la mine e secventiala treaba, e aranjata, pe etape. Merg din pajina in pajina. Intai acolo, pe urma de acol' am io shortcut catre acolo si tat ashe. Nah si dau io peste ceva ce poa' sa-mi strice mie ziua la o adica, da' in lumina ultimelor evenimente imi trozneste un zambet pe buze, de toata frumusetea.

Pai ma, si cum dracu' sa nu zambesti ma, cand ii vezi pe unii cum se agita ca furnicile pentru niste cacaturi fara importanta, ma, si le pasa, ma. Barfaaaaaa. Si nu numai. Mie de ce nu mi se pare ma ca sunt mai buna decat unu' decat daca il arat cu deshtu' si zic uite ma ce prost e ala. Si daca gasesc si cativa care sa fie de acord cu mine, inseamna ca sunt tare, ma. Genul asta de oameni, am observat eu, sunt aia carora li se sopteste la ureche ce sa spuna, ce sa gandeasca, cu cine sa voteze. Aia care tin cu x azi, dar, daca y urla mai tare maine, isi reevalueaza valorile.

Nu stiu de unde am luat-o pe asta, sunt convinsa ca nu e ideea mea, dar acuma mi-a venit brusc in minte, de parca ar fi fost. Planete ma. Astia sunt oamenii-planeta. Total lipsiti de stralucire si de lumina si de caldura, care graviteaza in jurul unei stele. Si care tin musai si neaparat sa luceasca si ei acolo, si singura modalitate de a o face e sa reflecte stralucirea stelei. Care, singuri, ar muri inghetati, care sunt condusi de legile gravitatiei. E mai greu sa fi o stea, chiar si una mica, si pentru fiecare stea exista multe planete. Tre' sa ai framantari mari de materie in interior ca sa fi o stea si sa arzi, sa te consumi singur. Ma, si eu, uneori, am asa o impresie ca statutul de planeta nu mi se prea potriveste. Dar nici cu ala de stea nu ma prea impac eu, nu-mi place sa semnalizez ca exist. Tre' sa mai studiez o tzara astronomie sa vaz ce mi se potriveste. O nebuloasa, o gaura neagra, ceva (gaura neagra, hihi, care te-ai gandit la prostii ma :P). Hai, ma, tre' sa fie acolo ceva si pentru mine. Da planeta, aia sigur nu sunt.