A fost sau nu a fost rivoluţie?

Aseară au avut loc nişte manifestări atât de spontane că ne-au uimit pe toţi. Am văzut la televizor o tanti care a "trecut instantaneu" pe acolo şi avea la ea din întâmplare un steag şi o pancartă. Wow! Adică eu, de fiecare dată când mă plimb cu steagul şi cu pancarta la mine, nu dau niciodată peste vreo manifestare. Mă întreb de ce. La voi cum e când vă plimbaţi cu pancarte şi steaguri la voi? Aţi pescuit o revoluţie, o grevă, ceva? Aşa.. "instantaneu".

Mai, şi ce coincidenţă, în toate oraşele, manifestanţii "spontani" şi-au tipărit, tot instantaneu, aceeaşi poză pe pancarte. Uimitor, dar, evident, tot coincidenţă. Am mai văzut o tanti care îşi extrăgea din geacă steagul şi şi-l punea pe ea. Deci, clar, femeia avea pe post de captuşeală un steag, păi normal, că aşa fac şi eu. Şi voi, nu?

Băi şi cum scandau ăia aplaudând! Băi ce frumos! Mi-a adus aminte discursul lui băse din 22 de la ora 9 când aplaudacii aplaudau fix exact aşa, aşa cum îl aplaudau şi minerii pe Iliescu în 1990, cum îl aplauda toată lumea pe Ceauşescu... Băi ce coincidenţe! Merveioz! Nu?

Te doare mintea. În 22 noiembrie românii au votat 63% cu comuniştii. 32 cu băsescu, 31 cu geoană. Şi acum să ieşim în stradă să urlăm că jos comuniştii, jos PSD-ul. Păi de ce numai comuniştii de la PSD sunt naşpa? Ce, ăia dela PDL or fi mai breji? Sau încă mai are cineva impresia că PDL-ul musteşte de anti-comunişti? Hai mă, că nu ne-am născut ieri. Cu toate că aşa par unii. Păi şi de ce jos? Noi i-am pus sus. Dacă vrem să îi dîm jos, putem, dăm cu votul. Adică încă mai putem, după ce schimbă băselu constituţia nu ştiu dacă o să mai putem.

Eu nu înţeleg de ce băselu şi cu pedeleii sunt aşa de contra PSD. Păi cu PSD s-a aliat băse de câte ori în ultimii 5 ani? Şi de ce e anti Iliescu aşa brusc? Păi nu pe lângă Iliuţă s-a gudurat în 1990 când a preluat minerii de la Cozma şi i-a trimis pacheţel la Bucureşti? Şi nu cu PSD se va alia şi în continuare de câte ori interesele patriei - reprezentată de familia domnului preşedinte - o vor cere?

Şi chiar mai are cineva impresia ca votând cu băse va vota contra PSD? În condiţiile în care psd-ul e plin de gudurei care vor şi ei la ciolan. Şi care o să facă frumos pentru un pic de os, indiferent cine iese. Vă amintiţi aia cu "ciocu mic" ? Clasică! Hai mă, să lăsăm grădiniţa şi poveştile cu lupul cel rău. Că nu e băsescu zmeu şi nici făt frumos şi tot aia e valabil şi pentru geoană.

Păi, dacă punctul 8 din acea proclamaţie de la Timişoara care apărea mare pe pancarte s-ar fi materializat, aşa cum era normal după ce băsescu a condamnat comunismul, într-o lege care să interzică foştilor membrii PCR să deţină funcţii de conducere în stat... oare cum arătau alegerile de azi? A? Aha ha... chiar aş vrea să văd asta. Zău. M-aş simţi puţin răzbunată pentru 89, pentru 90 ... pentru multe.

Mie mi-e scârbă de politică, mi-e scârbă de foştii PCR-işti, indiferent de partidul în care se află acum. Mi-e scârbă că trebuie să votez cu geoană. Dar ceea ce e evident, şi la mintea cocoşului, este că eu, ca mic întreprinzător, nu am nici o şansă în România lui Băsescu. Deci cu toată scârba... nu pot decât să votez cu geoană. Măcar eu votez cu scârbă, nu cu drag ca lingăii lui băse. Cu toate că nu ştiu cât de mult contează şi asta.

Deci, a fost rivoluţie? A fost, da acu dooj de ani. Sper că nu degeaba.

de ce sunt eu copil destept

Eu sunt copil destept pentru ca am intuitie. Am mers pe intuitie cand l-am votat pe Antonescu si Antonescu a castigat. De fapt, marele castigator al turului 1 este Antonescu, oricum ai lua-o.

Cum spuneam inainte, Antonescu este singurul care a castigat un mare procent din Romania pe bune. Daca Basescu si Geoana se strofocau sa isi castige un numar cat mai mare din electorat, Antonescu castiga procent dupa procent pe langa electoratul PNL. Si daca Basescu si Geoana s-au multumit cu 4% si mai mult din electoratul lor ramasi nevotati, Antonescu castiga cu 4% in plus. Asta asa, la un calcul aritmetica grosolan inseamna 8% dintre romani care au fost castigati de omul Antonescu. Pe langa -4% Geoana si -6% Basescu.

Dupa primul tur cartile de pe masa erau pe fata: Basecu il gadila usurel dar cu aroganţă pe Antonescu, Geoană continua să îi dea cu prietenia lui PNL-ul, cu care de altfel i-a tot dat în timpul campaniei de ni se făcuse acru. Asul era în mâna lui Antonescu. Şi l-a jucat exact aşa cum bănuiam eu.

Băsescu e clar compromis, pe el nu îl mai susţin decât cei care l-au tot lins în fund şi care nici ei nu mai ştiu ce speră, dar speră şi latră în continuare pentru că nu au altă opţiune. Dacă nu le dă Băsescu os, nu le mai dă nimeni. Şi e foarte bine că o să moară Băsescu cu ei de gât cu tot, pentru că sunt din categoria oamenilor de care ne-am săturat şi ni s-a făcut lehamite de mult.

Geoană singur, însă, nu e deloc sigur că îl bate pe băse. Pentru că, aşa cum ziceam, multă lume s-a săturat şi de alde Iliescu şi alţii, şi eu încă nu am uitat cine e pe acolo şi ce treburi au cu Moscova. În plus, Geoană, să fim serioşi, nu prezintă credibilitate nici cât un pechinez beat.

Aşa că Geoană a făcut singurul lucru pe care îl putea face. I-a tot dat cu linsul lui Antonescu. Şi Antonescu a prins păsărica din zbor. S-a văzut cu ochiul liber că Antonescu se pregătea să îl strângă bine de coaie pe Geoană şi nu avea de gând să de înnapoi nici un pas. Însă, aşa cum s-a văzut din atmosfera negocierilor, nici măcar nu a fost nevoie să îl strângă pentru că Geoană nu are coaie nici măcar cât acelaşi pechinez beat. Adică exact aşa cum am presupus eu, că sunt copil deştept.

Geoană acum joacă virgulă cartea Antonescu. Antonescu a negociat cu UDMR, Antonescu a negociat cu PSD, Antonescu a stabilit prim ministrul şi cadrul în care va funcţiona noul guvern, Antonescu e pe afişe, Antonescu vorbeşte despre alianţă, Antonescu dp declaraţii, Antonescu face şi drege, Geoană e de acord.

Carte blanche pentru Ionahis. Wow! Asta ştiţi ce înseamnă? Înseamnă că de fapt, omul care decide, omul cu puterea, va fi Iohannis, nu Geoană preşedinte. Şi lui Geoană îi prinde atât de bine rolul de faţadă că probabil mai un pic şi îi propunea el lui Antonescu să îl scutească de responsabilitatea unor decizii în sensul acesta.

Practic omul cu cea mai mare putere în acest moment este Antonescu. Şi Antonescu nici măcar nu îl susţine el personal pe Geoană. Pe Geoană îl susţine PNL-ul. Şi asta e o chestie pe care Antonescu o spune acum foarte clar, dar nu insistă pe ea. În schimb o să îl auzim cu siguranţă, în alte ocazii, dacă o să fie cazul, spunând-o foarte răspicat. Şi Antonescu nici măcar n-a cerut să fie el prim ministru. Joacă la marea artă. Şi joacă pentru noi.

În momentul de faţă, oricât de mult îşi vine să verşi la auzul FSN-ului, varianta Geoană prezintă, de departe cel mai scăzut risc ca preşedinte. Adică, cu Băsescu ne e clar, după ce ne-a futut economia, declară că România nu mai poate de bine, ceea ce este de un cretinism cras. Şi Boc vine şi el cu teorii la fel de imbecile cum că vai lupul cel rau, APIRC (alianţa pentru ieşirea României din criză) o să anuleze cota unică de impozitare şi vai ce o să ne facă, asta după ce el cu mânuţa lui a băgat forfetarul şi a făcut din 400.000 de mici întreprinzători care îşi făceau bani de o ciorbă 400.000 de şomeri a căror ciorbă o plăteşte acum statul. Pe mine mă lasă mască cum pot să fie atât de senini când debitează inepţiile astea. Adică, mă, cât de tâmpit tre să fii să te mai facă ăştia din vorbe când faptele nu numai că vorbesc dar urlă.

Evident, este foarte posibil ca Geoană, sau cine o fi la celălalt capăt al sforilor, să facă v-o porcărioară şi să încerce să îl bypasseze pe Iohannis, dar eu mă cam îndoiesc că o să o facă. Stilul cu scandalul e a lui Băsescu, ăştialaţi merg pe chestii mai subversive. Şi la cât de transparent e Antonescu, greu de tot să îl faci. Ba a mai demonstrat şi că are cu ce şi că îl şi ţine. Dar nu exclud opţiunea. Totuşi, parcă acum îmi vine a risca. Dar, până în 6 decembrie mai este. Om trăi şi om vedea.

Aşa, şi despre fraudă, că mă plângeam. Culmea este că Geoană a ridicat primul problema care mă durea pe mine vizavi de fraudă: refacerea sistemului de vot ca să excludă frauda. Antonescu l-a secondat în aceeaşi seară şi a dat şi soluţia care de altfel era la mintea cocoşului, ai de care ziceam şi io cu calculatorul - şi implicit centralizarea online în timp real.


E amuzant cum, în seara de după alegeri îmi plângeau prietenii de milă că nu a ieşit Antonescu - de parcă viaţa mea depindea de alegerea lui Antonescu - şi eu le spuneam ce, aţi înnebunit, Antonescu a câştigat. N-au prea înţeles ei ce voiam să spun. Poate înţeleg acum. Sunt copil deştept, mă. Şi frumos, şi modest...

I. Crin Antonescu a câştigat, România a pierdut II. Ce mă fac în turul doi? III. Despre frauda în alegeri

I. Crin Antonescu a câştigat, România a pierdut

De ce a câştigat Crin? În primul rând, Crin se bătea cu geoană, nu cu Băsescu. Adică, dacă era clar că intră Băsescu în turul doi, ăştia doi se băteau pentru locul din finală de lângă băse.

Bun. Geoană nu există. Aia e clar. Dacă ar veni de exemplu Iliuţă, odiosul Iliuţă, l-ar lua pe Geoană, i-ar desface o supapă, după care Geoană s-ar desumfla ca o gonflabilă (o comparaţie de altfel foarte corectă) şi Iliuţă l-ar pune în geantă şi ar pleca cu el, eu personal nu m-aş mira absolut deloc. Mi s-ar părea natural.

Bun, deci geoană (nu mai are rost să îl scriu cu literă mare) nu există. Există PSD. Care e un partid ce reprezintă 35% din electoral, e bine înfipt în schema politică, are un electorat disciplinat şi care dă lăbuţa şi face aport ca la carte. Ei, PSD-ul nu a votat cu el însuşi, PSD a întrunit 30%. Ceea ce mie mi se pare no coment. În schimb, PNL, partidul care îl susţine pe Crin Antonescu, reprezintă 17%. Ei bine, Crin Antonescu a avut 22%. Asta aproximativ. Asta înseamnă că Antonescu a ieşit "pe bune".

Corelat cu prezenţa la vot, înseamnă că oamenii au începu să se deştepte, la dooj' de ani de la revoluţie. Înseamnă că au început să se dezmorţească şi să înţeleagă cum că votul lor contează. Şi asta e marea victorie a lui Crin Antonescu. Din păcate nu a fost suficient pentru România. România a pierdut. Crin Antonescu, însă, a câştigat. A pierdut lupta dar a cauzat destule pagube adversarului ca să creeze premisele câştigării războiului.

Nu m-a dezamăgit. Nici cu reacţia sa, care arată doar că e uman, care arată că e viu, că îşi permite să greşească pe faţă. Ceea ce aşteptam de la el. Pentru că şi decepţia mea a fost cruntă. Şi a lui trebuie să fi fost la fel, ba chiar mai mare. Pentru că eu am crezut în Antonescu şi Antonescu a câştigat. Antonescu în schimb a crezut în România, şi România l-a dezamăgit. Ceea ce nu e uşor de înghiţit. Şi să nu uit de momentul când a plecat de la pupitru şi a mers să îşi aprindă o ţigară. Atunci am ştiut că nu am greşit când am crezut în el.


II. Ce mă fac în turul doi?

Asta e busola mea politică. Pentru că am nevoie să ştiu dacă votez în turul doi şi cu cine.

În mod normal m-aş fi gândit că întrebarea este votez sau nu cu geoana. Gândindu-mă mai pro-fund, am gasit şi argumente pro Basescu. Nu mă aşteptam. Deci, o postare pe post de busolă politică a mea personală.

Argumentele pro-Băsescu sunt de fapt cele contra geoană. Cum geoana nici nu există, contra PSD. Care încă înseamna FSN. cel putin atâta timp cât e Iliescu acolo pe post de honoris cauza. (Asta aşa, ca să îmi amintesc de Elenea Ceauşescu) În plus, dacă nu votez cu FSN, e ca şi cum aş vota cu Băsescu. Pentru că o să fie mai puţini oameni la vot (nu că eu aş fi ăia, ci în cazul în care şi restul simpatizanţilor lui Antonescu merg pe aceeaşi logică), şi oricum vor fi mai puţini, pentru că mulţi din oamenii decenţi nu mai votează în turul doi din lipsă de cine.

Acum, la finalul zilei de 22 noiembrie, când nu cunosc poziţia PNL şi nici cea a lui Crin Antonescu (din fericire pentru liniştea mea sufletească sunt două chestii diferite, ceea ce mă face să îl iubesc pe Crin şi mai mult) am următoarele argumente pro şi contra.

Pun ştampila pe PSD sau nu pun ştampila şi implicit votez cu Băsescu?

1. Cu Băsescu treaba e clară. Ştim exact ce o să se întâmple. O să fie mai rău. Aia e clar ca bună ziua. O să încerce să schimbe legea în aşa fel încât să nu mai conteze pe bune votul nostru şi să iasă el forever and ever cum avea ambiţia de altfel şi odiosul Iliuţă. 1 punct PSD

2. Nu ştiu cine trage sforile pe bune în PSD. Dacă le trage Iliuţă, e posibil să ne fie la fel de rău ca până acum. Ceea ce, în contextul actual, e bine. pentru că, cu Băsescu, e clar că o să fie mai rău. 1 punct PSD

3. Există posibilitatea ca în PSD să tragă sforile cineva care să aibă asemenea interese încît să facă, din greşeală, ceva bine şi pentru noi. Geoană (e început de propoziţie, că altfel...) a avut câteva puncte bune în discurs vineri la confruntare, a dat chiar impresia că ar avea o oarecare strategie (spre deosebire de Antonescu care mi-a dat impresia clară din avion că ar avea o carte în mânecă pe care intenţionează să o joace după alegeri - şi chiar dacă nimeni din analiştii politici n-a observat-o, nu mă face să cred că ea nu exită). Bun, eu nu mai bag botul de mult la promisiuni electorale şi n-aş da aici nici un punct. Totuşi, exista o posibilitate, deci ar fi un 0,5. Hai să fie 1 punct, să nu umblu cu jumătăţi de măsură. 1 punct PSD

4. Există marea posibilitate ca în PSD să tragă sforile cineva nasol. Caz în care, oricât de incredibil poate părea, poate să ne fie mai rău decât cu Băsescu. Şi să fie destul de bine înfipt, nu ca Băse, care a avut grijă că se certe cu cine nu trebuie ca prostul, bazându-se pe faptul că suntem idioţi şi manipulabili (şi la referendum am dovedit că nu e chiar fără bază presupunerea). Având în vedere vizita de "curtoazie" a lui geoană la Moscova, mie mi se ridică părul pe mâini. Având în vedere şi mineriadele din '90, nu m-aş risca. Nu m-aş risca deloc. 1 punct contra vot

5. Băsescu a accentuat criza din România. Rău de tot. Şi nu are de gând să se oprească. E periculos şi e periculos pe faţă. Dacă o continuă aşa, e posibil să ajungem la anticipate.
Deja guvernul Boc a fost dat jos. Şi n-ar fi primul referendum pentru a fi demis Băsescu. Ar însemna anticipate, ar însemna că nu mai trebuie să aşteptăm 5 ani pentru a-l revota pe Antonescu. Ceea ce ar însemna să ne fie mai rău până să ne fie mai bine. Nu mă încântă situaţia, dar rău oricum va fi, aşa că îmi place alternativa. Cu cât începem să reparăm răul făcut, cu atât mai bine. 1 punct contra vot

6. Dacă nu mă duc la vot şi nu se duc mulţi la vot, cei ca mine, cărora le e groază de amândouă alternativele, e posibil ca frauda electorală să conteze suficient. Şi atunci tot pe Crin mă bazez să facă ceva pentru ca alegerile să fie invalidate. Şi atunci iar am avea o criză. Pentru că Băsescu (e clar că el e cu frauda cea mai mare, că nu ar fi prima oară) ar pica, guvern nu avem, deci am fi... nici nu am cuvinte. Dar am avea, din nou, posibilitatea să votăm cu Antonescu şi să ieşim din căcat. 1 punct contra vot

7. Dacă declară Antonescu că PNL se situează clar în opoziţie, fără să se alieze cu vre-unul din candidaţi, atunci am avea democraţie în România, genul de democraţie pe care mi-l doresc. Şi cred că e opţiunea cu care Antonescu mi-ar demonstra că e puternic. Şi ar demonstra ţării. Şi atunci aş avea în el o încredere care mi-ar da puterea să rezist 5 ani la orice. Ar fi semnalul că în ţara asta au murit destui ca să se schimbe lucrurile, aşa cum aştept de atâta vreme. Şi nu doar eu. Şi atunci aş merge alături de el. Oriunde. Şi, evident că nu aş vota cu nimeni. Aş avea încrederea că nu trebuie să fac un compromis de genul hai să îl votez pe geoană ca să nu iasă Băsescu. 1 punct contra vot

Scor egal + un dacă. Pănă la urmă, depinde de ceea ce va face Antonescu. Ca şi până acum, doar pe el îl am. Nu PNL-ul, ci Antonescu. Voi vota în continuare cu el.


III. Frauda la alegeri

În primul rând, nu am nici cea mai vagă impresie că alegerile presidenţiale ar fi fost fraudate pe Băsescu exclusiv. Departe gândul. Poate că el a fost cel care a fraudat mai mult, că e mai pe sistem. În schimb, nu cred că s-a agitat pe cât putea să se agite. Pentru că lui îi era clar că iese în turul doi. Nimeni nu a avut nici cea mai vagă impresie că nu ar intra. Nu, alegerile presidenţiale au fost fraudate de PSD. Logic. Ei aveau miza mare. Să intre în turul doi.

În schimb Băsescu a fraudat pe partea cu referendumul. Acolo a punctat cel mai tare. Pentru că pe el aia îl doare. Aşa cum au zis foarte bine la televizor, e un schepsis electoral, poporu vrea schimbare, eu le dau schimbarea lu poporu, deci voi poporu votati cu mine, logic. Şi după ce votaşi cu mine, pun io pe cine trebe în parlament ca sa ţineţi ciocu mic sau să ciripiţi degeaba.

Bon. Ceea ce mă enervează pe mine este că se dau o grămadă de rapoarte de catre MI la televizor şi chiar reporterii iau interviuri care dovedesc frauda, se deschid dosare penale, se arestează oameni. Dar nimeni nu spune cu cine votau ăia care fraudau? Înţeleg că ăia de la MI sunt politcially corect şi nu declară ce şi cum până când nu au acolo actele care să dovedească că pe bune e vorba de cutare candidat.

În schimb pe ăştia de la televiziuni ce drac îi opreşte? Ei de când sunt politically correct ca fac campanii anti-băsescu de fac spume la gură de nuş' când. Nu văd de ce ar avea vre-o greaţă să întrebe pe unu cu frauda: băi, cine te-a pus să votezi si pentru cine? Şi să ne zică în mă-sa şi nouă. Şi pe urmă n-au decât să ne dea discleimăr, să ne povestească că poate ăla minte, că poate nu e ăla, whatever. Dar să ne zică, frate, cine. Că ei ştiu. E clar că ştiu. De ce nu ne zic mah şi nouă. Adică şi aşa în treacăt. Să vină caricatura aia de om care se da om de presă, Ciutacu, să zică el băi că ăia erau aduşi de la cutare partid. Că şi aşa n-are nici o treabă cu deontologia, educaţia sau alte chestiuni de acest gen. De ce tace, mă, presa? Că doar au libertatea presei, e dreptul lor să o spună.

De ce dracu tac ăştia? Cu cine e presa? Să mă risc să spun că l-au prins pe geoană şi nu vor să îl facă de căcat ca să nu iasă cumva băse în turul doi? Pentru că e în logica mea de până acum. Băse a lucrat ca până acum, în schimb psd-ul trebuia musai să intre in turul doi şi s-au dat peste cap în cele mai de hal haluri. Nuş. Dar mă enervează.

Şi stau să mă gândesc, dacă eroarea la poluri e de până la 5%... între antonescu si geoană sunt cam 10 procente... 5% de la Geoană, 5% de la Antonescu... 5% de la Băsescu, şi uite aşa mai stau şi mai pot spera într-o minune, sau într-o diferenţă care să spună că frauda a contat. Poate... poate nu am pierdut, nu cu adevărat.

Şi iarăşi nu înţeleg de ce nu ridică nimeni problema sistemului de vot. Liste de hârtie, liste adiţionale, ce dracu, suntem în 2009. Chiar nu se gândeşte nimeni că trebuie să existe un sistem centralizat în reţea? Asta, pe lângă hârtii. Că tre să semneze omu, scripta manent data volant. Se verifică listele ca să se anuleze voturile duble? Dacă da, când? Când se centralizează informaţia, când se dau rezuletatele reale? MI-ul n-a scos un cuvinţel despre dosarele deschise după verificarea listelor. Când fac baza de date centralizată ca să verifice cine a votat de două ori? Şi de ce nu pot face asta în timpul scrutinului? Să fie clar. Băi, vine Gheorghe, îl cauţi pe calculator, dacă îl găseşti că a mai votat pac chemi poliţistul, mi-l umflă, zero fraudă.

Că doar nu mi-a dat numai mie prin cap chestia asta. Nu oi fi eu geniul administrativ al României. Dar la televizor, toata lumea urlă fraudă fraudă, nimeni însă nu pune problema de ce nu avem un sistem de vot informatizat. Laptopuri avem, internet mobil avem, avem internet şi în fundul satului şi dacă baş chiar nu este, atunci e mult mai simplu să se coreleze rezultatele de pe listele pe hârtie, neinformatizate, în situaţiile de excepţie.

Nimeni nu spune băi, ăla fraudează. De ce? Şi când spune Antonescu că sunt cumpărate televiziunile se urlă că paranoia. Păi mă apucă şi pe mine paranoia în condiţiile astea. De ce nu pune nimeni problemele astea? Măcar pentru turul doi, că că zicem că nu s-a gândit nimeni la asta până acum. E simplu, dacă se vrea. Cine nu vrea? De ce? Şi de ce tace presa?

"Tu sa nu zici despre mine ca cogito, da? Cogito e ma-ta!"

Nu ştiu dacă să mă amuze sau să mă enerveze reacţiile la articolul meu precedent. Dintr-o fantastică coincidenţă, persoanele cunoscute de mine a căror inteligenţă nu ridica nici o îndoială şi al căror bun simţ, integritate şi decenţă nu pot fi decât recunoscute chiar şi celor mai chiţibuşari dintre noi (printre care şi eu) m-au felicitat pentru coerenţă, simplitate, sinceritate şi mi-au confirmat faptul că nu bat câmpii.

În schimb am primit reacţii, de la persoane educate de altfel, care mi-a demonstrat că oamenii din România sunt paraleli cu realitatea. Voi lăsa la o parte pe cei care, din motive care mie îmi scapă, îl simpatizează pe Băsescu, pe cei care din motive care nu îmi scapa din nefericire simpatizează cu FSN-ul, şi pe cei care din motive de limitare intelectuală sau alt gen de convingeri doresc să voteze cu unul din ceilalţi candidaţi.

Mă voi limita la ceilalţi. Deci, românul visează, rupt de realitate, la utopii pe care nici măcar nu le pot exprima coerent. Acum ceva vreme, scriam un articol despre necesitatea unui conducător cu coaie. Şi nu doar eu îl visam. Astăzi îmi văd visul cu ochii. Şi nu doar atât. În schimb, unii nu reuşesc să îl vadă.

Românul doreşte un Crin Antonescu preşedinte, dar nu sunt în stare să îl identifice în persoana domnului Antonescu. Iar acum nu mă refer la românul imbecilizat care îşi vinde votul pe o găleată şi un kil de zahăr. Vorbesc de românul care încă gândeşte, care are o educaţie, care are aspiraţii şi care nu e atât de mort de foame încât să se vândă.

Mi-e atât de cunoscută fraza "nu am cu cine vota" sau "toţi sunt la fel", "oricum iese cine vor ei", "cu oricine votez tot rău o să fie". Românul face politică la căldurică când realizează că singura lui salvare este o revoluţie şi dă-i şi luptă ca la paşopt, în timp ce mai înfulecă un grătar.

Pentru că românul din clasa de mijloc este în stare doar de o existenţă mediocră, ceea ce nu este necesar rău, ba chiar benefic şi de dorit. În schimb românul visează. La vile în primăverii, la iahturi, la cine ştie ce alţi draci, pe care, cu resursele sale limitate nu le poate obţine. Şi atunci molfăie lamentări inutile dând vina pe clasa politică. Care vină îi şi aparţine de altfel, de unde şi perversitatea situaţiei.

Românul visează la salvatorul său, cel care îl va face să îşi recapete demnitatea, să îi mărească salarul şi eventual să îi dea grătărelul la guriţă. Din păcate, acesta nu este rolul preşedintelui. Dacă te aştepţi să iasă vreodată un preşedinte care să te facă să trăieşti într-o ţară civilizată, să te facă bogat şi deştept şi frumos, cu regret trebuie să îţi spun că nu va exista niciodată. Tu trebuie să fii civilizat, tu trebuie să lupţi pentru bani pe care vrei să îi câştigi, tu trebuie să te educi, tu trebuie să ai grijă de propria persoană. Tot ceea ce îţi poate oferi un conducător este libertatea de a face toate astea şi cadrul social în care să te poţi dezvolta fără să âţi bage beţe în roate.

Un lucru simpatic şi trist pe care îl observ este că românii suferă după comunism. Românii îşi doresc, mai mult decât să aibă ei ceva, să moară capra vecinului. Adica, dacă eu nu sunt în stare să obţin, de ce să poată altul? Încă mai au fantezia aia cu "sărac şi cinstit". Încă mai consideră oamenii de afaceri un fel de duşmani ai poporului şi capitalismul o crimă socială. Se revoltă la gândul că ar putea cineva să se îmbogăţească pe spatele lor, evident nimeni din cei care au o vilă neputând-o obţine cinstit ci doar furând săracul popor. România, trezeşte-te. Nu există afaceri corecte. Nu există termenul în afaceri. În afaceri e negociere. În negociere nimeni nu e corect şi nimeni nu câştigă. Românii nu ştiu ce înseamnă să fii un om de afaceri, nu înţeleg mecanismele afecerilor şi nici nu sunt dispuşi să le înţeleagă, plasându-se by default, în tabăra adversă.

Românul e contra din fire. Românul visează fără să ştie la ce. Românul e incapabil să vadă ca răspunsul la problemele lor poate fi Crin Antonescu. Pentru că-uri:
- are un program coerent ţi puternic de a relansa economia
- are experienţă în politică
- cu toată această experienţă, nu s-a murdărit
- a demonstrat că nu e slab
- este un intelectual
- are un partid care îl poate susţine în ceea ce îşi propune să facă, şi deci şanse reale de a reuşi
- este de un bun simţ care mă şi enervează (mie în locul lui îmi sărea ţandăra şi mă ţigăneam de multe ori)

Şi totuşi, românul nu este în stare să îl identifice ca omul pe care îl visează de atâta amar de vreme. Ce dracu vreţi mai mult? Să intre pe cal cu sabia în parlament să decapiteze din ciurucuri? Să se deschidă cerul şi să coboare un îngeraş să îl arate cu degetul? De ce minune aveţi nevoie ca să îl puteţi vedea? Să facă ce? Ce ar putea face cineva, oricine, mai mult de atât? Ce ar putea face ca să îl vedeţi, ca să aveţi încredere în el măcar şi cât să-l votaţi? Ce?

Românul are obsesia drobului de sare. Dacă ne fură şi ăsta? E posibil. Dacă ne minte şi ăsta? E şi asta posibil. Dacă o să fie la fel de rău? Şi asta e posibil. Dacă ... şi uite aşa românul pierde înainte de a încerca măcar să lupte.

Hai să vă spun eu un dacă: dacă nu rişti, nu câştigi. Eu mă risc la Antonescu. Nu pentru că aş muri de încrederea în el. Nu pentru că aş avea impresia că o să mute munţii din loc, că n-o să facă compromisuri, că o să fie perfect. Ci pentru că e singura alternativă. E o şansă. Nu o certitudine. Dar acum, nu am nevoie de certitudini. Acum am nevoie măcar de o şansă. Acum am în cine spera. Şi merită să risc. Chiar dacă pierd. Pentru că fără Antonescu pierd sigur.

de ce eu, de ce tu, de ce el, de ce votez, de ce cu cine

Pentru cine are curiozitati, acum ma puteti si vedea. Live. Aici:


see me





.

Cuget ergo votez

Până acum un an eram apolitică şi mândră de asta. N-am votat şi apreciam ideea votului de protest, votul alb.

Anul acesta am descoperit cât de periculoasă este viziunea mea. Anul acesta am votat prima oară.

Am considerat, şi consider în continuare că avem o clasă politică coruptă, oribilă şi că nici unul din candidaţi nu merită cu adevărat votat.

Însă problema votului alb, votul de protest, este că nu oferă alternativă. Gândiţi-vă puţin: dacă, prin absurd, n-ar vota nimeni şi prezenţa la urne ar fi 0. Atunci ce? Ce s-ar întâmpla? Gândiţi-vă un minut ce s-ar putea întâmpla atunci înainte să citiţi mai departe.

Alternativele pe care le văd eu, propunerile pe care le-am văzut propagate pe internet sau în alte medii ar fi:

- prima alternativă ar fi haosul, şi vă asigur că ar fi un haos. După revoluţia din 89 a fost un haos relativ organizat, când foştii oameni politici cu gura mare şi-au făcut adepţi şi au reorganizat sistemul. Rezultatul? FSN-ul, 20 de ani de criză economică, mineriadele, noi la mila puterilor internaţionale, haos. După 40 de ani de comunism, comuniştii deghizaţi în oi şi-au făcut de cap într-o ţară needucată politic. Şi, din nefericire, încă îşi mai fac.

- o alternativă prezentată de o şleahtă de corporatişti imbecilizaţi ar fi alegerea altor oameni care să înlocuiască clasa politică. Am primit o prezentare care oferea ca alternativă, printre alţii, pe Cristian Tudor Popescu şi Şerban Huidu. Să fim serioşi, dacă ar fi vrut CTP să intre în politică, ce l-ar fi oprit să o facă până acum? În plus, chiar dacă vi se pare usor, nu e aşa uşor să faci politică. Politica nu este cea din viziunea lui Moromete, este ca un puzzle imens în care piesele îşi schimbă forma de la o zi la alta şi nu se potrivesc niciodată. Este nevoie de oameni care să înţeleagă mecanismele politice, să aibă înclinaţie către asta, să fie dispuşi să depună acest efort şi să le placă. Şi, oricât ai urî în teorie corupţia din politică, şi tu, cel care citeşti acum, eşti corupt şi coruptibil. Să arunce cineva acum prima piatră ar însemna să fie ipocrit sau imbecil. Dorinţa de mai mult este înscrisă în natura umană cu litere pe care nici un Dumnezeu nu le-ar putea şterge fără un potop mondial.

- în ultimul rând, s-ar putea schimba forma de organizare politică a ţării. Adică renunţarea la democraţie. Cu regret vă informez că, deşi democraţia este foarte departe de a fi un sistem politic perfect, este cea mai bună formă de organizare politică cunoscută oamenilor în prezent. Deşi urăsc sistemul politic actual, mă gândesc cu groază la alternative. Dictatură? Totalitarism? Monarhie? Atunci când puterea este doar în mâna unui singur om, lucrurile o vor lua cu siguranţă razna. Hitler, Ceauşescu ... n-am învăţat nimic? Poate Carol I să mai aducă o speranţă acestei viziuni. Dar eu nu mi-aş risca vitorul punându-l ireversibil în mâna niciunui singur om.

Sunt convinsă că vă mai puteţi gândi şi la alte alternative. Problema este: câte sunt viabile, câte sunt implementabile? Câte sunt mai bune decât democraţia?

În realitate, prezenţa la urne nu este niciodată 0 şi nici nu va fi. Pentru că există partide politice cu sute de mii de membri. Pentru că există babele influenţabile de la ţară care îşi vând votul promisiunii unor 10 lei în plus la pensie. Pentru că există oameni care vor cu tot dinadinsul diverse lucruri care li se promit: să devină România provincie ungurească, să fie alungaţi ţiganii din ţară, să fie omorâţi ungurii, să câştige Steaua campionatul mondial, să etc şi etc. Şi toţi aceştia votează!

Prezenţa la vot pentru alegerile de anul acesta pentru europarlamentari a fost de 27%. Rezultatul? Trei dintre cele mai triste şi groteşti caricaturi ale scenei politice ne vor reprezenta la Bruxelles. Ţi se face părul măciucă.

Toată lumea ştie cum au fost fraudate alegerile de către Băsescu, folosind voturile membrilor PDL pentru a-şi scoate fiica imbecilă europalamentar. Toţi am protestat după aceea. Însă prea târziu. Dacă încă 10% din alegători ar fi votat, acum Elena Băsescu ar fi stat acasă şi noi am fi avut un om politic adevărat în parlamentul european. Dacă ar fi votat încă 25% din electorat, extremiştii şi idioţii n-ar fi avut acum un Vadim şi un Becali să ne reprezinte ţara.

E vina ta. A celui care n-ai votat.

Pentru că tu alegi să nu votezi, jocurile politice se fac la nivel restrâns, dacă tu nu votezi, nu vom putea rupe cercul fesenist. Dacă tu nu votezi, noi nu avem şansa să devenim mai puţin corupţi. Lucrurile rele se întâmplă pentru că oamenii buni nu fac nimic. (cum zic americanii) Dacă noi alegem să nu votăm, vor vota membrii partidelor. Dacă noi alegem să nu votăm, vom fi la cheremul unei minorităţi care e departe de a ne reprezenta interesele. Dacă noi nu votăm, nu doar că lucrurile nu se vor schimba în bine dar se va schimba în rău. Chiar dacă lucrurile nu se schimbă, tot e mai bine decât să se schimbe în rău. Şi probabilitatea de a se schimba în rău este una foarte mare. Prea mare ca să îţi permişi să rişti.

Propunerea mea? Use google. Caută candidaţii la alegeri, caută-le platformele, citeşte-le, vezi care din ei te reprezintă mai bine.[*] Votează. Arată-le că îţi pasă de ceea ce se întâmplă în ţara ta. Nu te uita la televizor să vezi care din căţei latră mai tare. Citeşte platformele. Şi alege avizat. Lucrurile nu se vor schimba peste noapte. Trebuie timp. Şi avem nevoie de alternative. Avem nevoie să nu lăsăm să aleagă pentru noi Ebele, Vadimii şi Becalii României. Avem nevoie să alegem NOI.

Să nu te aştepţi de la candidatul tău să facă minuni. Să nu te aştepti să fie perfect. Viaţa e mai mult decât ne spun basmele. Credeţi că Ileana Cosânzeana nu se beşea? Vă asigur că o făcea. Vă asigur că avea păr pe picioare şi îi puţea gura când se trezea de dimineaţă. Vă asigur eu că nimeni nu e perfect. Oricât de mult ne-ar place să credem asta.

Trebuie să votăm. Nu ca să scăpăm de corupţie, nu avem scăpare, ci ca LOR să nu le mai fie atât de uşor. Ca nouă să ne fie cu adevărat mai bine. Ca să îi obligăm să ne dea ceva cu adevărat. Ca să îi obligăm să ne câştige voturile. Ca să fie cu adevărat democraţie în România.

Ai dreptul la alegere. Fă-o. Altfel vom pierde. Şi vor câştiga EI. Şi eu nu mai vreau.

---

[*] Pentru cei mai confuzi: puteţi face un tabelaş pe o foaie de hârtie cu toţi candidaţii. Când citiţi o platformă, unde vedeţi ceva cu care sunteţi de acord faceţi o bulină, unde e ceva cu care nu sunteţi de acord faceţi un x. Sugerez de asemenea şi varianta mai restrânsă www.busolapolitica.ro .

Iisus te iubeste. Sau nu.

Mă delectam astăzi cu o serie de bloguri ateiste. Mă delectez cu ele aşa cum mă delectez şi cu cele creştine. Şi după toată distracţia stau şi eu şi mă întreb ca omul: ce pula mea vă doare pe voi?

Da, ok, sunt o grămadă de oi imbecile care înghesuie bisericile şi îngraşă porcii. So what? Da, ok, din banii noştrii se construiesc şi se fac şi ne îndobitocesc copii şi adevărul e că suntem imbecili. Din banii mei se fac multe chestii care pe mine nu mă interesează. Se sponsorizează conferinţe pe tema Noica. Who the fuck cares about Noica? Cu siguranţă nu eu. Se sponsorizează concerte de a lu' DJ Project. Who the fuck is DJ Project? Habar n-am. Şi tot pe banii mei se sponsorizează teatru şi opera română. Cine pula mea merge la teatru şi la opera? Eu.

Măi taică. Una pe una, funcţioneză legea compensaţiei. Pe banii mei se cresc orfani. Mă doare la bască de ei. Jur. Banii mei plătesc salarii poliţiştilor şi vameşilor. Pe banii mei se fac drumuri. Mă, înţelegeţi care cum vine treaba? Pe banii mei se fac multe chestii care nu mă interesează pe mine dar te interesează pe tine. Şi din banii tăi se fac multe chestii carenu te interesează dar mă interesează pe mine. Legea compensaţiei. Io fac psihanaliză, tu studiezi moca fizica la facultate, ălălaltu merge moca la biserici.

Nu putem privatiza totul. Nu putem. Io nu pot să îmi permit să merg la teatru cu un preţ de bilet care să susţină instituţia. Şi vreau să merg, că îmi place. Nu pot să iau un copil acasă să îl cresc, dacă mă intersează soarta lui, înţelegi? Nu am resurse. De orice natură. Nu pot din banii mei să fac câte aş face dacă aş avea bani, timp, creier etc etc.

Nu spun că sistemul funcţionează perfect. Departe de asta. Dar funcţionează într-un echilibru. Io nu sunt destul de deştept ca să spun în ce parte trebe înclinată balanţa. De asta e democraţia. Băi, toţi suntem responsabili. Şi e logic, ce se întâmplă, se întâmplă pentru că aşa vrea majoritatea. Corupţia? Ăla care n-a păcătuit să arunce primul cu piatra! Care din voi n-a dat un pliculeţ, un bacşiş, o atenţie în toată viaţa lui? Cine n-a mituit sp scape de o amendă? Cine n-a pus o vorbă bună pentru careva sau n-a fost în postura de a se înlesni ceva? Ipocriţilor! Ciocu mic. Sistemul funcţionează pentru că majoritatea dintre noi suntem în sistem. Salariul mic nu este o justificare. Lipsa de timp nu e o justificare. Disperarea nu e o justificare. Corupţia există pentru că avem nevoie de ea. Toţi.

Deci dacă biserica este o putere în stat, este nu pentru că o susţin politicienii, ci pentru că o susţin majoritatea. Politicienii se folosesc de ea şi e logic să fie aşa. Nu e imoral, oameni buni. Păi gândeşte-te cum ar fi să vină unu în campanie electorală şi să spună pe faţă că îl doare la bască de interesele bisericii. Ar fi moartea carierei lui politice. Şi mi se pare normal, atâta timp cât oamenii au un interes, să dorească ca interesele lor să fie protejate. Păi credeţi că interesează pe politicieni direct toate chestiile care ne interesează pe noi? Pe acelaşi să îl intereseze şi fizica cuantică şi transhumanţa şi toţi dracii? Dar ăla nu e pus acolo pentru ce ăl interesează pe el, ci pentru ce ne interesează oe noi. Şi suntem peste dooj' de milioane şi avem a dracu' de multe interese. Şi ăia trebe musai să împace toate caprele şi toate verzele noastre. Într-un mandat. Păi nu e normal că o dau şi în bară?

Nu vă mai luaţi de credincioşi. Eu, de exemplu, nu ştiu să împart numere de 5 cifre la numere de 3 cifre. Nu ştiu, nu vreau să ştiu, folosesc calculatorul. Sunt proastă din cauza asta? Nu ştiu ce înseamnă fortuitus în engleză şi fac traduceri. Folosesc dicţionarul. Sunt proastă din cauza asta? Nu îi faceţi proşti. Pentru că ei au nevoie de credinţă. Au nevoie de popa ăla idiot din biserică să le spună cât fac 539514 împărţit la 392. Că le dă cu virgulă nici nu contează. Credeţi că oricine îşi poate găsi echilibrul emoţional şi pacea sufletească aşa, aiurea? Credeţi că oricine poate rezista gândului nimicului, instabilităţii, necunoaşterii? Câţi atei au credit pentru apartament, câţi au joburi cu salar fix? E acelaşi lucru. Nevoia de stabilitate, de un reper, de ceva de care să te agăţi pentru că nu toată lumea suportă incertitudinile, pentru că e mai uşor să mergi la magazin şi să găseşti salamul pe acelaşi raft. Cum dracu ar fi ca de fiecare dată când merg la magazin şi vreau doar pită şi salam să alerg ca disperata încercând să găsesc pe care raft sunt? E acelaşi lucru. Aceeaşi nevoie.

Credeţi că oricine poate trăi cu incertitudinea că ceea ce face e bine sau rău? Credeţi că toată lumea are resursele de a descoperi de unul singur ce trebuie şi ce nu trebuie să facă? Credeţi că toată lumea simte nevoia de a experimenta totul? Toţi ne ghidăm după un cod moral. Toţi avem nevoie de repere. E ok. Avem nevoie de ochelari ca să vedem bine, avem nevoie de umbrelă să nu ne plouă, avem nevoie de popi să ne spună: "băi, eşti de căcat, dar faci ceva bun cu viaţa ta măcar că ţi post vinerea. Băi, e bine că faci asta, nu te lăsa, Dumnezeu e sus şi et ajută dacă te rogi." Da, e ok, pentru că rugăciunea aia e un instrument, cum e calculatorul pentru mine, cum e umbrela. Şi nu contează dacă te ascultă careva sau nu, important e că te ajută ea în sine.

Dacă eşti ateu şi îi povesteşti pretenei ce căcat de şef ai, asta nu rezolvă nimic practic, dar te ajută dacă ea îţi aminteşte că lucrurile se pot schimba în bine, nu? E acelaşi mecanism. Acelaşi lucru. Prietena ta poate să nu te ajute cu nimic, poate să fie urâtă, proastă, de căcat, dar e acolo pentru tine în momentu ăla. Cum ar fi să ai o prietenă frumoasă, deşteaptă, minunată cu care poţi vorbi orice, care te înţelege, te iartă pentru toate prostiile şi te iubeşte oricât de căcat ai fi? Pentru tine poate contează că e imaginară sau nu, pentru creştin nu. Şi el câştigă. Pentru că el ajunge să creadă toate inepţiile şi e fericit aşa. Dacă ai avea prietena perfectă, ai vrea să vină prietenii tăi să îţi spună că e curvă? Şi dacă ţi-ar spune, şi tu ştii că eşti de căcat şi că eşti norocos s-o ai şi că dacă îi dai papucii rămâi singur sau în cel mai bun caz nu se mai uită la tine decât una la fel de căcat ca şi tine, atunci ai prefera să îi crezi sau pur şi simplu în creierul tău să nu existe varianta?

Dacă ai un prieten de căcat cu o prietenă cu care e fericit, nu îi spune că e curvă. Lasă-l să fie fericit. Oricât ai crede tu că i-ar fi mai bine fără, dacă i-e bine cu, lasă-l aşa. Oricum nu o să te creadă. La fel şi cu creştinii. Dacă le e bine, lasă-i.

Evident că eu nu mă ţin de propriile mele sfaturi. Pentru că nu sunt atee. Nici agnostică. Nici credincioasă. Şi acu' te întrebi: dar ce pula mea eşti? Nu cred în nici un dumnezeu. Nu sunt nici atee. Sincer, habar nu am dacă există sau nu. Nu am dovezi nici pro, nici contra. E ca şi cum aş întreba eu:
- Băi, tu crezi că există viaţă pe Marte?
- Nu ştiu. Nu cred.
- Atunci crezi că există viaţă pe Venus?
- Habar n-am.
- Nu eşti nici adept al vieţii pe Marte nici al vieţii pe Venus. Atunci, crezi că există extratereştrii?
- Habar n-am, pula mea, de unde să ştiu eu?
- Mă da tu ce crezi?
- O fi, dracu ştie...
- Păi tu dacă nu crezi nici că există, nici nu eşti convins că nu, ce pula mea eşti?
- Lipsit de informaţii. Şi indiferent.

faceti ca catedralele sa fie bine

Titlul e bine. Pentru că este în ton cu o grămadă de articole, şi e-mailuri pe care le-am primit şi citit vizavi de nuş ce rahat de catedrala din Bucureşti (ceva cu un sfânt, n-am reţinut care din aia 30.000 de sfinţi existenţi era).

Deci faza e aşa: "băi, hai să salvăm catedrala". Bun, întrebarea firească pe care o pune tot omul este: "de la ce?". Răspunsul este cel caracteristic bisericoşilor: "e o clădire frumoasă, e patrimoniu, trebuie să ne pastrăm valorile naţionale, tradiţiile" şi restul de rahaturi lacrimogene. Bine, taică, răspunz eu, nu contest valoarea clădirii, dar de la ce să o salvăm? "Hoţii, nenorociţii, porcii de la firma aia, mafia imobiliară vor să construiască un bloc lângă ea." Aşa, mă gândesc eu, şi ce? Se dărâmă catedrala de la bloc sau care e treaba pana la urmă, de la ce o salvăm, de la blocuri? Că din alea sunt, bine mersi pe lângă toate catedralele. Răspuns: tăcere.

Fraţilor, zău, sunt şi eu ca omu' curiosm, am căutat pe net, am citit, am încercat să înţeleg de la ce mama dracului vrea lumea asta să salveze catedrala? Să nu înţelegeţi greşit, nu zic că nu au de la ce, nici nu mă preocupă, dacă ar fi după mine le-aş da eu cu mâna mea foc la toate, dar nu sunt contra, nu sunt nici pro. Doar vreau să ştiu. De la ce vrea, mă, lumea să salveze catedrala aia? Ziceţi-mi şi mie.

another e-mail from hell

Fraţilor, schimbaţi-vă mentalitatea până când mai aveţi timp. Iar am primit un mail de care va povestesc imediat, dar mai întâi poza:





Oare ce text ar putea însoţi o astfel de imagine? Să vedem:

Sindromul Dorel se raspandeste mai repede ca gripa noua! Vedem aici cum mai multi muncitori care pun umarul la ridicarea pasajului Basarab reusesc o performanta greu de atins: sa sape un sant pe sub o masina si sa o blocheze. Teoretic, soseaua Nicolae Titulescu din capitala este inchisa. In realitate, insa, multi soferi care stau in zona circula, chiar daca lucrarile la pasajul Basarab, cel care si-asa se suprapune cu retelele de utilitati, sunt in plina desfasurare. Cam pe aceste coordonate s-a bazat si nefericitul care si-a parcat masina ieri dimineata, pe curat. Peste numai patru ore a gasit-o in acelasi loc. I-a fost imposibil sa o urneasca, insa. O echipa de Dorei l-a "executat" cu cateva miscari iscusite de cazma. "Mai scoate masina daca poti!" si-au zis, pesemne, baietii, razandu-si in barba. Acum, nu stim cat regulamentar a parcat omul. Da' nici asa sa te trezesti cu masina pe post de copertina la transee parca nu-ti arde! Fotografia ii apartine utlizatorului www.stirileprotv.ro, Eugen Casandra. Tot de la el aflam ca soferul n-a reusit nici pana acum sa-si ia masina din zona

Păi da, primul lucru care ne trece prin minte este să îi plângem de milă săracului posesor de BMW care n-a făcut decât să îşi parcheze cu o nesimţire crasă automobilul acolo unde alţii munceau. Băi, deci pe bune, mi se rupe sufletul de mila ăluia. Dar ştii cum, de nu mai pot!

Eu vreau prin prezenta să zic "mulţam" ălora de i-au aranjat pe nesimţiţii din imagine. Bravos. Şi la mai multe. Că merită. Cât despre autorul textului: nene, dacă vrei să nu te trezeşti cu maşina copertină la tranşee N-O PARCA CA UN BOU! (cacofonia, deşi neintenţionată iniţial, merge la context). E adevărat că nimănui nu îi convine să se lucreze pe locul său de parcare, dar şi asta face parte din ale vieţii la oraş. Dacă nu din bun simţ, atunci măcar de frică să se respecte munca altuia. Că tot cu frica s-au civilizat şi alţii.

Domnu' cu bemveu, io vă zic aşa: dacă a ajuns o echipă de muncitori să vă înveţe cum e cu bunul simţ, e cazul să vă reevaluaţi oarece principii de viaţă. Cu "las'o bă mere şi aşa" nu facem ţara asta una în care să ne facă şi plăcere să trăim.

Şi dacă se gândeşte vre-unu acum că "în altă ţară n-o păţea" are dreptate. Pentru că în altă ţară nu s-ar fi parcat boul acolo. Din bun simţ, de frică sau de ruşine. Respectul faţă de tine începe cu respectul faţă de ceilalţi. Până nu pricepem asta, o să o tot păţim.

Apropos, pentru că văd că ăl cu bemveu nu şi l-a câştigat prin cine ştie ce inteligenţă, dau şi io o sugestie: meri la nenea muncitorii, cere-ţi scuze că ai fost un bou şi o să îţi pună o platformă metalică să poţi să ieşi (asta dacă nu faci tu rost de una). Şi zi mersi că ai scăpat numa cu atât. Şi data viitoare poate o să fi mai civilizat. Poate...

hai ba... da-o incolo

Deci, fratilor,

pe mine nu ma freacă dorinta celebritatii blogului meu. Dar daca ma uit cien pica pe aici parca mi-ar veni să îl şterg.

pe lângă imbecilii abonaţi, care caută "cum să face aidi de mes", "cum se fut babele", "poze cu baiatii fotomodeli", "dedicati pentru diriga", "mie cald (eu Tarzan)" si alte etc-uri mentionate si anterior,

săptămâna asta am avut parte de nişte deranjamente la mansardă mai puţin obişnuite:

- corina chiriac in chiloti
- unu face sex cu o girafa

fratilor, cu regrete, dar no fucking comment... dă-o în pizda măsii!



Apropos, care mă cauţi mă, după nume? Am ajuns vedetă şi nu ştiam eu? Hai, că unu ratacit, care a citit-o pe aia cu sexu şi i-o plăcut şi încă nu s-o prins că am băgat casetuţa cu follow în dreapta, mai înţeleg. Dar văz că se facură mai mulţi. Nu că nu m-aş simţi bine vedetă, da mă roade curiozitatea. Aştia de sus, aşa bolnavi cum sunt, mă cam prind ce caută. Da ăia care dau dupa numele meu, ce or căuta, vere?

vinovatie vestica

Ca orice român din oraşul acesta mare, sunt foarte obisnuită cu un anumit stil de viaţă a străzii, tumultoasă, zgomotoasă, haotică, ăn care trebuie să te âii de reguli foarte stricte. Şi cum eu sunt adepta disciplinei, cel puţin la nivelul acesta, mi-a intrat în sânge.

Ei, ajungând în Bacău, m-am pierdut. N-am văzut în tot oraşul un singur semafor. Mă simţeam ca un copil care pierduse fusta mamei şi zău că îmi era şi teamă să traversez. Îi vedeam pe cei de acolo cum se aventurau de nebuni pe străzi şi mă lua cu frig.

Adevărul e că circulaţia e ca pe o alee, maşinile cuminţi. Nici pe departe nebunia din Bucureşti, de exemplu, unde oamenii tot aiurea traversează dar unde trebuie să fii curajos.

La fiecare colţ mă opream să respir şi aproape că închideam ochii aşteptând sunete de frâne, claxoane, accidente etc etc. Şi persista mereu un sentiment stupid de vinovăţie că nu treceam pe verde.

Trebuie să recunosc că mă simt mult mai uşurată de când m-am întors aici, unde există verdele iertător şi prietenos, unde traficul e ucigător şi unde nu pot să circul fără să înjur bine şi sănătos, cu sete, taximetriştii barbari, pietonii sinucigaşi, daciştii molâi, daciştii imberbi (chiar toate categoriile de vaişiamărişti îşi cumpără Dacie) şi copii de bani gata pe motociclete rupte din Star Trek pe care le conduc nebuneşte fără nici un echipament.

S-au dus vremurile bune când mai puteam să mă mut la ţară, în vreun sătuc liniştit. Nu că m-aş plictisi sau că mi-ar fi dor de agitaţie, dar cred că m-ar copleşi vina.

adevarul gol, golut si pe de-a moaca

Fratilor, astazi am avut parte de o revelatie. Amuzanta. Ma dau jos in gara din Bucuresti, imi aprind, bosumflata, tigara (ca sa devin nebosumflata de la primul fum tras cu sete in piept, multumesc cui a descoperit tutunul) si ma pornesc cu o lene studiata si deloc simulata, catre mac donalds unde sa stau sa rontai o saorma cumparata de la springtime.

Ca oricarui roman veritabil, imi atrage privirea cuvantul "gratis", amplasat mare si de mai multe ori pe un stand rosu. Ma uit sa vad de ce beneficiem gratis, platind pretul de trei ori, si vad "Adevarul gratis aici". Fantastic! Evident, sigla ziarului nu imi lasa loc de interpretari, cu atat mai putin poza cu el. Iar sub, o bulina care ma informeaza ca si cotidianul a devenit gratuit (tot ziarul, din pacate). Ca orice roman veritabil, neavand nevoie de niciuna din publicatiile respective, ma uit sa vaz daca mai sunt, eventual sa iau si eu unul (ca sa fac oare ce cu el?). In toneta, in locasul unde trebuiau sa stea ziarele gratuie (acum probabil ambalaj de branza si prune in Obor), o gramada duios de familiara de... gunoaie.

Iata, deci, dragi frati romani, ca, in Bucuresti, am descoperit Adevarul in cotidian: GUNOI.
Nimic mai sugestiv. Bucurati-va si voi de revelatia mea ca eu m-am bucurat 3 minute cu gura pana la urechi de incepusera babele sa se scuipe in san mai rau ca artezienele... deh, sunt din provincie, imi permit.

Inca odata: GUNOI. Da?

daca dragoste nu e...

E usor sa te indragostesti. Si usor sa iubesti un om. Atunci cand omul acela este ceva ce admiri, ceva ce înţelegi, când ai idei comune cu el şi aşa mai departe. Mai ales, este uşor să iubeşti un om şi să fi fericit doar cu atât, iar restul lumii să nu conteze.

E greu să iubeşti cu adevărat. E greu să iubeşti omul de lângă tine, atunci când descoperi că este ceva cu care nu ai putea fi de acord niciodată. E greu să te abţi să îl ierţi. Pentru că a ierta, înseamnă să judeci. E greu să te uiţi în ochii unui criminal şi să îl iubeşti. Atât de greu.

E greu să iubeşti pe toată lumea, pentru că asta înseamnă să suferi pentru fiecare în parte, pentru suferinţa lor. E mai uşor să te bucuri pentru bucuria lor şi e mult mai uşor să îţi găseşti bucurie în suferinţa lor, atunci când tu suferi pentru suferinţa ta.

Da, e uşor să iubeşti un om care te iubeşte la rândul său, să poţi să oferi liniştit că vei primi înapoi ceva care va compensa efortul tău. Şi e al naibii de greu să iubeşti fără să aştepţi nimic înnapoi. Pentru că e greu să găseşti ceva care să compenseze lipsa reciprocităţii.

Am citit undeva odată că fiecare om se naşte cu un orizont larg de posibilităţi. Cu trecerea timpului, acest orizont se îngustează. Şi continuă să se îngusteze până când devine un punct. Iar acela, este punctul său de vedere. Oh, oare cum poţi să nu judeci un om atunci când este în afara orizontului tău? Câtă dragoste trebuie să ai de dăruit ca ea să poată cuprinde un orizont de 360 de grade? Cât de mult trebuie să te abaţi de la drumul tău, ce duce înainte, ca să vezi ceea ce este în jurul tău?

Dragostea. Adevărata dragoste nu este cea care îţi oferă premisele fericirii. Adevărata dragoste este cea care te face să te opreşti, să asculţi, să îmbrăţişezi ceea ce depăşeşte concepţia ta despre bine şi drept şi frumos. Să suferi alături de suferinţa tuturor, şi să te bucuri cu adevărat pentru fericirea lor. Adevărata dragoste este să uiţi de tine ca să poţi fi alături de cineva atunci când acel cineva nu va fi alături de tine mai departe.

Nu e altruism. Altruismul e sacrificiu. Dragostea nu e. Pentru că dragostea e egoistă, e suficientă în sine. E suficient să o dăruieşti. Altruismul, generozitatea, înseamnă să renunţi la ceva. Dragostea în schimb nu e renunţare. Dragostea dăruită nu se pierde. Se înmulţeşte.

Să ai norocul conştiinţei că cineva te iubeşte în felul acesta, că îţi va ierta orice greşeală, că a fost alături de tine, şi pentru tine chiar şi atunci când nu l-ai văzut aproape, că nu te va părăsi niciodată, indiferent ce se va întâmpla, asta e o fericire la care am aspirat o viaţă întreagă. Şi atunci când am fost în stare să o pricep, să ştiu că am asta, nu am fost în stare să găsesc cuvinte să mulţumesc.

Asta am încercat să fiu toată viaţa. Şi uneori chiar îmi reuşeşte. Atunci când nu mă copleşeşte singurătatea, egoismul şi nefericirea. Asta încerc să nu mai uit niciodată. Pentru asta încerc să nu mă judec. Şi pentru singurătatea şi nefericirea şi egoismul meu încerc să mă iert şi eu. Şi, da, e mult mai uşor, atunci când sunt, la rândul meu, iertată.

So empty and yet so full, so complicated and yet so simple. So generous and yet so selfish. Sunt o furtună de contradicţii. Cum poţi să te ierţi pentru dorinţa unui toiag de care să te sprijini atunci când te doboară propria luptă?

Even though I walk through the valley of the shadow of death, I fear no evil, for You are with me; Your rod and Your staff, they comfort me.
How can you forgive yourself for being human? And for forgeting not to judge, and for forgeting to love them all?

stranger - partea IV

Astazi mi-am vazut din nou, cu ochii, demonul meu drag. Părăsit de ceva vreme, ajunsesem să cred că a fost doar o fantasmă a imaginaţiei mele. L-am simţit prima oară atunci când era să calc omul ăla din carne pe trecerea de pietoni. Mintea mea se zbătea în lupta permanentă cu ceilalţi, iar eu, obosită, uit să mai trăiesc.

"Poor little Sali", îmi şopteşte la ureche, pe când gonesc pe străzi. "Poor little one", continuă să mă macine. "The wrong choices, the wrong life, the wrong way. " "Taci!" urlu şi gonesc înaine. "Why did you ever leave me, poor little one?"

În urechi simt sângele cum curge. Ajung acasă, mă prăbuşesc în faţa oglinzii, mă privesc, chipul meu, mai frumos ca niciodată, încep oare să mă iubesc? "Poor little Sali. Why don't you come back, in my arms, so warm, so hot, so sensual... you know you want me." Ce banal sună vorbele cu care înceracă să mă convingă. Ce stupid.

Mă privesc în oglindă, mai frumosă ca niciodată, oare de unde... "Poor little Sali..." aud în urechi şoapta nemiloasă ce mă însoţeşte. "Taci!" îi scrâşnesc din dinţi. Imaginea mea din oglindă mă priveşte din lumină. În spatele meu, aud frământarea întunericului, cerşitul jalnic. "Poor little Sali, did anyone ever care? As much as I did? Weren't I the one allways with you? Didn't I give you peace when everything else was crushing down on you? Didn't I deliver? Was anzone else with you allways? Everybody else leaves. I will never. I will allways be here."

Mă privesc în oglindă. Atât de frumoasă! În spatele meu şoaptele se transformă în sabie. În oglindă, lumina se transformă în sabie. Cele două săbii se unesc desupra capului meu şi mă despică în două.

Zac pe podeaua băii, moartă. Şoaptele din spatele meu apucă o jumătate şi o târăsc undeva în întuneric. Lumina din oglindă îmi cuprinde jumătatea cealaltă şi arde. Mă doare. Mâinile mele se caută una pe cealaltă. Unul din ochi e orbit de lumină, celălalt priveşte podeaua. Moartă. Moartea se simte la fel ca şi viaţa. Totul doare.

Şoaptele mă cheamă, lumina mă arde. Mâinile mele s-au încleştat una de cealaltă şi nu vor să dea drumul. Undeva, în afara mea, aud o voce. Nu înţeleg ce spune. Una din urechi arde iar cealaltă e plină de şoapte. Undeva, între sacru şi profan, sunt mâinile mele care se ţin cu îndârjire una de cealaltă. Vocea din afara mea poartă cu ea mântuirea. Undeva, acolo, se află ceva. Mâinile mele ar putea să se desprindă şi să o apuce. Mâinilor mele le e teamă să se desprindă.

Lumina arde mâna, şoaptele se aud "Let go... poor little Sali". Eu... încerc să curg, spre lumină sau spre şoapte. Să pot de acolo să dau drumul mâinilor şi să apuc lucrul ăla chinuitor. Vocea aceea pe care o aud fără să înţeleg ce spune. jumătate din buzele mele cântă rugăciuni, cealaltă jumătate se deschide ca un peşte, încercând să îşi astâmpere arşiţa cu sângele care curge din ele.

Mâinile mele se luptă una cu cealaltă, trag fiecare în partea sa. Două chinuri, la fel de dureroase, la fel de chinuitoare. Mâinile mele se luptă. Ochiul ce privea podeaua se chinuie să privescă sursa vocii. Cel din lumină a orbit. "Let go... poor little Sali, let go... be mine."

Dimineaţa mă prinde golită de sânge. Vocea e tot acolo, nu tace. Şoaptele mă chinuie, lumina mă arde, mâinile mele se luptă. Acum, toate jumătăţile mele de buze se roagă. Să nu tacă vocea. Să nu tacă vocea. Să nu tacă vocea. "Poor little Sali" şopteşte demonul meu, şi şoaptele dau drumul.

Jumătate din mine se ridică. Urechea eliberată de şoapte se ciuleşte înspre voce. Vocea a tăcut. Mâna din lumină trage. Jumătatea eliberată prinde putere şi trage. Jumătatea arsă, neagră, iese din lumină. Cu ochiul rămas întreg privesc către ea. Din lumină se conturează demonul meu frumos. E uriaş, e puternic, sabia lui arde în flăcări. "Poor little Sali. Tomorrow I'll be back for you. I'll allways be back for you." şopteşte. Apoi se stinge.

E întuneric. E frig. Sunt goală de sânge şi nu văd să-mi lipesc cele două jumătăţi la loc. Mă pipăi anemic, obosită, aş plânge dacă aş avea lacrimi. Mă pun la loc stângaci, probabil că arăt monstruos. Viaţa revine dureros în mine. Încep să respir şi simt în nări mirosul sângelui de pe podea. Mă ţin strâns în braţe de teamă să nu mă dezlipesc prea devreme. Mă gândesc cu groază la felul cum arăt, îmi va fi teamă să mă mai privesc în oglindă.

Simt ceva în întuneric şi mă cutremur de teamă. E deja tomorrow? Nu, te rog, nu mai vreau! Nu mai am putere să mă ţin, nu mai am viaţă în mine să mor! Te rog, nu din nou! Nici să cedez nu pot! Aici, în iad, nu contează dacă cedezi sau lupţi. Te rog, încă nu, încă puţin, să mă mai vindec o secundă. Încep să simt în mine cum arde carnea. Iar vocea, vocea ce tăcuse, se aude acum limpede. "Tatăl nostru, care eşti în..." Şi eu mă întreb cu groază: carnea care arde se vindecă sau se despică din nou?

"Poor little Sali..."

basescuta strikes again

eba, eba, te iubim, că ca tine nu găsim

şi, din nou, prima pipiţă a ţării

Mă, mie îmi place cum o comite asta mică. Cică doamne fereşte, ea nu poate crede aşa ceva. L O L!Ori:
a) e proastă de bubuie, ori:
b) e coruptă ca ta-su şi la fel de parşivă saaaaaau:
c) ambele variante e corecte!

Fraţilor, prima oară în viaţa mea am votat, felicitaţi-mă. Am votat contra eba si contra lui Vadim, şi contra lui Becali. De Lazlo Tekes nu ştiam pe vremea aia, că votam şi contra lui.

Fraţilor, am avut o prezenţă la vot de 27 virgulă procente. Unde mama voastră aţi fost? Să mai aud pe unul că comentează vizavi de politicieni, de UE, de orice. Păi cum pula calului să iasă retardata, nebunul, ciobanul şi hitler ala micu câştigători ca să ne reprezinte pe noi in UE mă? V-aţi tâmpit de tot?

Daca era prezenţa 50 procente măcar şi se lingea handicapata aia pe bot de europarlamentare. Şi poate că s-ar fi lins şi alţii, barem de Becali sa ne fi scapat dracu. Că vadim şi cu tekes or fi ei neonazi, da barem leaga doo vorbe.

România! Trezeşte-te! Până nu e prea târziu. Măcar la prezidenţiale să facem ce trebuie.

love and marriage...

Lege la promulgare

Declaratie pe propria raspundere, inainte de casatorie

Viitorii soti vor trebui sa depuna o declaratie pe proprie raspundere din care sa rezulte ca nu cunosc niciun motiv de natura legala care sa impiedice incheierea casatoriei, daca presedintele Traian Basescu va promulga o lege pentru modificarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila.

Parlamentul a trimis la promulgare, presedintelui Traian Basescu, o lege pentru modificarea si completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila.

Legea modifica, printre altele, si prevederile referitoare la intocmirea actului de casatorie. Astfel, potrivit legii trimise la promulgare, ofiterul de stare civila va solicita viitorilor soti, in plus fata de documentele prevazute in prezent de legea nr. 119/1996 (declaratia de casatorie, actele de identitate, certificatele de nastere si certificatele medicale privind starea sanatatii), si o declaratie pe proprie raspundere ca nu cunosc niciun motiv de natura legala care sa impiedice incheierea casatoriei.

Legea de modificare a legii nr. 119/1996 armonizeaza legislatia in materia starii civile cu normele incidente reglementate in cuprinsul altor acte normative.

Totodata, legea reglementeaza conditiile tehnice necesare informatizarii starii civile, prin constituirea unor fluxuri de comunicatii intre autoritatile administratiei publice locale si cele centrale, care sa permita preluarea informatiilor specifice in Registrul national de evidenta a persoanelor.


Deci, da? Ati inteles? La mine e ceata. Ce?

depresie

E atât de greu să crezi în ceva. Când lumea e aşa cum este, când atâţia oameni suferă. De mii de ani omenirea trăieşte în suferinţă.

Unii mor de foame, alţii de sete, alţii de frig. Oameni mor din cauze din cele mai tâmpite. De la o muşcătură de ţânţar, de la o infectie, de la o gripă.

Toate astea, în afara mea, în afara vieţii mele comode, cu apa mea, cu mâncarea mea, cu aspirina mea.

Cu supravieţuirea mea.

În lumea mea, oamenii nu mor din cauzele astea. În lumea mea, oamenii mor de singurătate. În lumea mea, oamenii mor de epuizare, în birouri cu apă caldă şi rece, cu restaurante şi servici de livrare la domiciliu.

În lumea mea, oamenii mor singuri, uitaţi. Atâţia oameni mor singuri. Trăiesc singuri. Oameni pe care îi cunosc, oameni la care ţin, oameni care merită să fie iubiţi. Ataţia oameni trăiesc singuri, atâţia oameni mor singuri.

E atâta singurătate pe lume.

În lumea mea.

În lumea mea, oamenii nu mor de foame. În lumea mea oamenii se înfometează din frica de singurătate. Şi mor singuri. În lumea mea oamenii nu mor de sete. În lumea mea, oamenii beau otrăvuri ca să poată accepta singurătatea. Şi mor singuri.

În lumea mea, oamenii se găsesc unul pe celălalt, şi sunt fericiţi. În lumea mea fericirea e la fiecare colţ, e în celălalt.

În altă lume fericirea e un castron de orez, fericirea e o cană cu apă, fericirea e la fiecare colţ.

În lumea mea, fericirea e la fiecare pas, în lumea mea, fericirea există.

Eu nu sunt fericită.

Uneori, mă gândesc la lumea cealaltă, unde fericirea e o bucată de pâine, şi încerc să fiu ferictă pentru bucata mea de pâine. Dar nu pot. În lumea mea nu reulesc să găsesc speranţa. În lumea mea, fericirea e celălalt, care nu e lângă mine. În lumea mea, fericirea nu sunt eu. Nu înţeleg cum să găsesc fericirea. Fără celălalt.

În lumea mea, există oameni fericiţi pe jumătate, ca şi mine uneori.

În toată lumea există resemnare. În lume există suferinţă. În lume oamenii îndură. Ca şi mine. În lumea mea există droguri, există alcool, există litium. În lumea mea oamenii acceptă, fac compromisuri, îşi ucid sentimentele, încetează să spere, să viseze. În lume oamenii îndură.

Ce să cer? Puterea de a îndura? Resemnarea? Compromisul? Acceptarea?

Să îndrăznesc să visez? Să îndrăznesc să sper? Să îndrăznesc să cred?

În lumea mea oamenii mor de singurătate.

Oameni care fac totul aşa cum trebuie. Oameni care au dragoste în ei. Oameni care cred, şi îndură, şi sunt frumoşi, şi merită. Oamenii mor singuri.

În ce să cred? În ce să sper? La ce să visez?

În lumea mea există dragoste. Toată viaţa am crezut că nu şi pentru mine. Oare să îndrăznesc să cred? Oare am voie să sper?

Oare să incetez să mă revolt pentru lumea mea şi pentru lumea lor? Oare pot eu să aduc lumii ceva bun? Oare să cred că e de ajuns să dăruieşti şi să înduri să nu primeşti înnapoi nimic?

Între sacru şi profan, existenţa mea se zbate între dorinţă şi resemnare. Între pământ şi cer, fericirea mea unde este?

În lumea mea oamenii sunt fericiţi, în lumea mea, oamenii au speranţe. Trebuie să învăţ să trăiesc în această lume. Trebuie sa invat sa cred.

ghid practic: Cum sa-ti dai singur cu firma in cap

Ca orice român ramas în viaţă şi fără prea multe sechele dupa trecerea prin campanii publicitare ca "Zapp Online" şi "Zboară puiule, zboară", care încearcă parcă să ne convingă că virgulă copilul românesc este la limita cretinismului, mă şochez mai greu când văd genul acesta de imbecilităţi.

Totuşi, astăzi trebuie să adaug încă un nume pe lista companiilor care o dau grav cu mucii în fasole:
Editura Cartier.

Primesc recent un e-mail publicitar, compus cu ocazia zilei copilului. Citez:

de 1 iunie,

poate n-ar trebui sa le stricam ziua cu o carte,

dar daca-i musai, s-ar putea ca noutatile hot de la CARTIER sa le trezeasca interesul :)

Păi măi, imbecilii lu mama, adică noi suntem o naţiune de părinţi ai unor copii idioţi, cărora le "stricăm" ziua dăruindu-le o carte. O carte, cel mai frumos cadou pe care îl poţi oferi unui copil, o poartă către cunoştere, către frumos, către cultură, către inteligenţă, către dezvoltarea imaginaţiei. Cărţile de poveşti citite seara înainte de culcare, o metodă educativă de cel mai înal nivel, una din cele mai eficiente punţi între generaţii, prezentate de către o EDITURĂ ca ceva cu caracter punitiv, negativ?

Aşa se prezintă o ofertă de genul acesta? Într-o ţară în care Elena Băsescu, prima pipiţă a ţării, condidează pentru parlamentul european, într-o ţară în care copii de grădiniţă au celulare cu sonerii după manele, într-o ţară în care manualele de religie din şcoli învaţă copii că Dumnezeu te calcă cu maşina dacă nu faci frumos la biserică, într-o ţară în care părinţii îşi vând copii pentru organe, îi violează şi îi tratează după principiul "bătaia e ruptă din rai", aşa am ajuns să ne prezentăm cultura?

Cultura şi instituţiile culturale ajung să se complacă în imbecilizarea copiilor noştrii şi să cerşească să fie cumpăraţi. Editurile, sursele de cultură, ediucaţie şi frumos, ajung să se prostitueze ca cele mai josnice elemente. În loc să-şi asume rolul educativ, să explice părinţilor DE CE este bine şi chiar obligatoriu să dezvolţi în copilul tău setea de educaţie, de cultură, ce fac? Transmit un mesaj clar: Noi ştim că tu ai un copil idiot care înţelege cititul ca pe un chin şi că tu eşti un tâmpit şi nu eşti în stare să îi arăţi cât de minunat este, dar hai mă, bagă de aici o carte că poate, poate.

Eu, când eram copil, vânam cărţile ca pe aur, citeam cu orele, devastam bibliotecile. Bunică-mea, n-o fi fost ea a mai bună bunică din lume, dar numai pentru că mi-a trezit pofta de cărţi şi merită titlul acesta. Cele mai frumoase momente ale copilăriei mele au fost călătoriile în minunatele lumi ale basmelor şi cărţilor, inteligenţa mea creativă a avut loc şi mediu să se dezvolte prin ele. datorită lor am căpătat înţelegera unor lucruri care astăzi, copiilor imbecilizaţi de cartoon network le lipseşte, am putut să îmi dezvolt imaginaţia şi inteligenţa şi dragostea pentru frumos prin ele. Profunzimea unor sentimente şi trăiri din cărţi am căpătat-o.

Şi vine acum un imbecil de la o editură să mă anunţe pe mine că, pentru un copil, să îi dăruieşti o carte înseamnă o zi "stricată". Pai ştii ce îţi transmit eu, domnule Igor Mocanu de la Editura Cartier? Pune dracu mâna pe o carte! Şi lasă-te de PR. Şi să te rogi toată viaţa să poţi să percepi cu mintea ta îngustă ce înseamnă cu adevărat pentru un copil, o CARTE.

cartea

Viaţa mea e ca o carte. O carte pe care n-am ştiut să o scriu. Căreia nu îi cunoşteam finalul şi nu ştiam de unde s-o încep. Şi am aşteptat să vină cineva cu talent să o scrie în locul meu. Şi când am cunoscut în final pe cineva cu talent am înţeles că nu aveam de fapt nevoie decât de puţină inspiraţie. Şi acum, când am descoperit finalul pe care mi-l doream, voi scrie în fiecare zi câte o pagină din ea. Nu ştiu cum se va desfăşura povestea dar nu am nevoie decât să ştiu cum îmi doresc să se termine.

clasic in viata

Ce placere mai mare decat sa iti citesti manuscrisele si sa simti nevoia sa te citezi pe tine insuti.

"Uneori, felul in care oamenii renunta la responsabilitate atunci cand situatia ii depaseste nu duce decat la dezastre. Asteptand o mana divina care sa ii scoata din rahat, oamenii se afunda din ce in ce mai tare odata cu trecerea timpului, ajungand uneori afundati atat de adanc incat nici o mana nu i-ar mai putea scoate. Si avand in vedere ca providenta, divinul sau norocul nu sunt garantate nimanui ba mai sunt si foarte rare, oamenii se complac, traiesc si mor afundati in rahat, pierd lucruri la care tin cel mai mult. Si asta doar pentru ca se declara neputinciosi - sau chiar sunt neputinciosi - in fata unei situatii care ii depaseste."

De fapt, asta e un paragraf care va fi modificat in foarte mare parte. Il pun aici pentru ca nu vreau sa fie pierduta forma pe care o are acum.

Ce frumos e sa te surprinzi pe tine insuti.

mda...

Am primit pe mail invitatia sa semnez o petitie:
Noi spunem NU abuzului de minori.

Exista oameni care sa spuna DA la treaba asta?

Mi se pare tarziu, foarte tarziu si stupid, foarte stupid, un rahat online cu care sa dai o bifa ca sa te simti cu constiinta impacata. asta am mai spus-o. Si de fiecare data am spus-o. De fiecare data cand mi se cerea sa semnez petitii cretine despre politia animalelor sau cine stie ce bazaconii. Le-am spus: am sa semnez, are sa-mi pese, atunci cand nu vor mai exista copii maltratati de propria familie. Ce pacat ca unora nu le pasa decat atunci cand i se pune o funda rosie gandului de dreptate.

Despre girafa si frunze cazatoare

Imi amintesc acum un banc. Un pui de girafa se lauda unui alt animal cu gatul sau cel lung. Vezi, spunea ea, gatul meu e atat de lung. Intotdeauna cand mestec frunze le simt savoarea o periada mai indelungata decat tine. Sunt un animal fericit. La care interlocutorul replica: Serios, si cand vomiti cum e?

Asa si eu, acum, vomitandu-mi fericirea semidigerata si regurgitata intr-un mod atat de violent, "o savurez" pe din plin, precum un pui de girafa. N-am crezut niciodata ca dramele sau tragediile mele ar fi mai mari decat ale altora. Credeam ca exista multa lume care moare pe interior ca si mine doar ac sa se trezesca un fel de semi-om in fiecare dimineata neavand puterea sa renasca.

In schimb atunci cand am simtit fericirea am avut sentimentul ca nu exista fericire mai mare, ca nu poate fi un om mai fericit decat mine si imi parea rau. La fel cum mi-a parut mereu rau de oameni, cum am incercat sa ii fac fericiti intr-un mod cretin fara sa impartasesc din fericirea lor cu adevarat.

Cand am simtit fericirea, a fost ca un orgasm, ca primul orgasm, o explozie in interior care mi-a daramat din ziduri si mi-a vindecat din rani. Nici macar nu am stiut sa o urlu in gura mare pentru ca oamenii nu doresc sa afle fericirea ta ci mai degraba se consoleaza cu durerea. Cand am fost fericita, mi-era rusine de fericirea mea si eram mandra de ea in acelasi timp. Simteam nevoia sa cresc in mine ca sa o pot cuprinde si sa o pot impartasi cu cel ce mi-o daruia atat de generos.

Acum, cu zidurile daramate si cu sufletul umflat ca un balon de fericirea pe care ma straduiam sa o merit nu mai am decat un gol imens in interior. Un gol pe care nefericirea mea de azi il umple ranjind si mi se infiltreaza in fiecare coltisor din mine.

Partea cea mai amuzanta si cea care ma face sa urlu este ca nici macar nu imi mai doresc sa pun zidurile la loc. Vreau in continuare sa cresc in interior si vreau sa caut lucruri cu care sa umplu golul. Inainte, cand ramaneam cu goluri din astea, incercam cu disperare sa ma agat de lucruri, de ziduri, de ura, de amintiri, de resentimente si de remuscari. Acum parca e altfel. Acum vreau sa nu ma mai vindec cu ziduri. Vreau sa ma vindec cu soare si sperante si frumusete. Vreau sa plang si sa ingrop ceea ce am pierdut ca sa pot sa gasesc ceva.

Niciodata nu m-am apropiat de frumos, de perfectiune, de fericire, de sperante si de viata suficient de mult ca sa le doresc asa cum le doresc acum. Si niciodata nu am regretat ratarea mea pana cand ea m-a facut sa nu fiu omul care sa poata face pe cel care ma poate face pe mine fericita, atat de fericit cum ar merita.

Intotdeauna m-am vazut ca o ciuperca, care nu poate creste decat in beciuri, la umbra, mucegai si umezeala. Intotdeauna m-am vazut ca un paianjen, pandind in colturi intunecoase pe panze a caror frumusete n-o va admira niciodata nimeni. Acum ma simt ca un lastar plapand ce a inceput sa creasca la umbra unui copac. Ca o iedera care are nevoie de ceva pe care sa urce, cu care sa se hraneasca, pe care sa il sufoce. Si care si-a pierdut copacul. Si acum e doar o suvita cu frunze batute de ploi si vant care nu mai are unde sa se ascunda de toate astea. Din ciuperca iedera, si acum ma chinui sa ma metamorfozez din nou, sa pastrez seva pe care am apucat sa o iau copacului si sa devin si eu copac. Si daca a fost usor ca din ciuperca fericita de intuneric care eram, sa devin iedera atunci cand mi s-a arata lumina si mi s-au oferit trepte pe care sa urc, acum metamorfoza e mult mai grea. Fara punct de sprijin in spatiu, fara truchi pe care sa ma inalt, vulnerabila la prima furtuna iminenta, lupt cu teama, cu dorinta inaltarii prea bruste, cu dorinta unui copac pe care sa ma catar, si incerc sa imi infig radacinile suficient de adanc incat, chiar daca toate frunzele imi vor fi smulse din nou, sa pot sa ma ridic din nou spre soare ca ceva mai puternic. Si poate intr-o zi voi fi din nou fericita cand coroana mea se va intrepatrunde cu cea a unui alt copac. Si cand radacinile mele vor atinge radacinile unuia. Si cand trunchiurile noastre poate se vor alatura sa formeze un copac mai mare.

Si lupt din nou cu teama ca nici un copac nu va fi vreodata prea aproape ca sa il pot atinge. Si cu dorinta de a ma intoarce intre ciuperci la umezeala si la siguranta pesterii pututroase. Si cu soarele care ma arde si ma ofileste acum atat de dureros. Si cu pasii mici pe care trebuie sa ii fac, cu munca de sisif pe care mi-e atat de teama sa nu o fi inceput prea tarziu ca sa mai pot prinde radacini. Si cu apa care e atat de adanc ingropata in pamant incat mi-e teama ca ma voi usca inaite sa ajung cu radacinile la ea. Si cu duritatea pamantui prin care trebuie sa sap. Cu sentimentul de tradare, de singuratate, cu toate sentimentele atat de puternice si acum atat de dureroase.

Dar nu ma mai simt obosita. Seva copacului, pe care am supt-o atat de nemilos si de crunt in incercarea mea de a urca, pulseaza in mine cu o energie noua pe care nu am mai avut-o niciodata. Care alimenteaza in continuare speranta, visurile si iubirea. Acum sper o speranta a mea, si visez visurile mele si iubesc atat de mult copacul. Tanjesc dupa seva lui pe care acum trebuie sa o cresc in mine. Si mi-e atat de greu, mai greu ca inainte, dar nu mai sunt obosita asa cum m-am tot simtit. Mi-e mult mai greu sa ating acum visurile noi pe care le visez acum. Si simt o indarjire, o forta prospata in mine care nu ma va mai lasa sa renunt ca inainte.

Si totusi, cat de mult poate sa doara. Lipsa pe care o aveam inainte era mult mai mica decat lipsa pe care o am acum. Pentru ca am avut totul. Pentru o clipa am avut totul si fericirea cu care n-am stiut ce sa fac si acum vreau sa invat. Si, ieri, am mintit. Nu am avut mereu dreptate. Demonstratia pe care mi-a facut-o Alexandru inca sta in picioare. Totul e sa pornesti de la premizele corecte. Si de la putina seva de copac.

Pur si simplu

Acum ceva vreme scriam despre Alexandru. Recitesc si zambesc amar. Iata ca a venit dimineata in acre visele raman in patul cald iar eu trebuie sa ies tremurand de sub asternuturi.

Azi totul doare. Urasc ca totusi am dreptate mereu. Buna dimineata. Imi vreau visul innapoi.

Traditie sau modernitate?

Deseori m-am gândit dacă să fiu pro sau contra tradiţiei. Eu, fiind o fire mai revoluţionară, înclinam către modernizare şi eliminarea parcticilor cu iz de barbarism sau de mucegai. Pe de altă parte sunt o fiinţă spirituală şi nostalgică şi îmi vine greu să "ucid corola de minuni a lumii". Aşa că, de o vreme, eram prinsă între două tendinţe, care ambele îmi aparţineau dar care se băteau cap în cap şi care, în viziunea mea nu coexistau decât ca un compromis. Globalizare, uniformizare sau conservarea unor valori de mult expirate? Greu de ales.

Până când am înţeles adevărata valoare a tradiţiei. Tradiţia este acel organism viu care ţine laolaltă o comunitate care se defineşte prin ea. Tradiţia este foarte importantă atâta timp cât ea este necesară şi utilă. Atunci când ea devine o reminescenţă lipsită de încărcătură semantică şi de funcţionalitate nu este decât un cadavru puturos care se cere îngropat.

Unii nostalgici se agaţă de aceste cadavre şi încearcă să convingă şi să se convingă că ele trăiesc şi îşi mai îndeplinesc funcţiile originale. Ca un pui de prepeliţă care piuie lângă cadavrul prepeliţei mamă cerând de mâncare în continuare. El este destinat să moară de foame dacă nu se desprinde de imaginea tradiţională şi nu porneşte să îşi caute singur hrana.

Îi înţeleg pe tradiţionalişti. Înţeleg drama lor de a fi rămas fără mama-ghid în viaţă. Dar este doar natural ca ea să moară, şi este natural şi normal ca puiul să îşi continue viaţa în ciuda acestei drame.

Tardiţionaliştii monoteişti uită că şi monoteismul a fost o revoluţie şi că este natural ca el să fie înlocuit din nou prin acelaşi procedeu (si aici mă refer exclusiv la Europa). Politeismul a murit simplu şi natural din cauză că a devenit perimat, din cauză că au venit zei mai interesanţi, care ofereau ceva mai bun, mai nou, şi cu care omul vremii îşi satisfăcea mai bine nevoile mistice. Politeismul fiind si el tot o revoluţie, tot o înlocuire a unor tradiţii ce devenisera nesatisfăcătoare pentru un om ce evoluase ca gîndire şi percepţie a lumii care făceau vechile tradiţii şi "zeităţi" neverosmile. Creştinismul, cu care sunt ceva mai la curent decât cu restul ideologiilor mistice, a evoluat şi el odată cu vremea. Dumnezeul răzbunător a lui Noe şi Moise a murit pentru a fi înlocuit cu mai verosimilul şi mai degraba acceptabilul Dumnezeu milos şi iertător a lui Isus. Şi de atunci percepţia asupra acestui zeu ce trebuia să fie atemporal şi imuabil s-a schimbat mai mult sau mai puţin radical modernizându-se până la forma sa de astăzi.

Acum mulţi ani era un atac asupra bunurilor moravuri ca o femeie să fumeze. În America scalvagistă era de neimaginat ca un negru să deţină proprietate. Şi nu cu atât de multă vreme înainte doar ideea ca o femeie să voteze era pur şi simplu ridicolă. Şi acum 30 de ani în România era de neconceput să te exprimi liber şi critic la adresa preşedintelui ţării. Şi toate astea au intrat într-o normalitate, spun unii, forţată. De fapt nu revoluţiile au schimbat ordinea socială, ci ordinea socială a dus la revoluţiile care au normalizat o stare de fapt.

Acolo unde aceste tradiţii şi-au găsit justificare şi funcţionalitate, ele au rămas. Dar, precum justificarea şi funcţia lor este izolată, şi cei care le urmează sunt izolaţi. Sunt familii în care femeia nu are drept de vot şi acele familii funcţionează foarte bine în interiorul lor, sunt comunităşi care trăiesc izolate de civilizaţie, fără apă, curent sau tehnologie avansată şi acele comunităţi funcţionează excelent (desigur vorbesc de consimţământ şi alegere aici). Dar faptul că ele rezistă şi funcţionează în acest fel nu le legitimizează la nivel de societate.

Astăzi se ridică polemici aprinse cu privire la GayPride şi la legiferarea căsătoriei între homosexuali. Şi la vremea când se aproba legea care da drept de vot femeilor au existat manifestări feministe care astăzi ne-ar provoca râsul. Ar fi ridicol, desigur, ca astăzi să iasă în stradă o grămadp de femei care să poarte pancarte care să strige egalitatea lor cu bărbaţii. Pentru că asta a intrat în normalitate de mult.

GayPride este o manifestare care tinde să nu aibă foarte multe legături cu homosexalitatea în multe părţi unde aceasta a intrat într-o normalitate cotidiană. Ca şi festivalul berii unde se şi mănâncă mici şi se bea şi Coca Cola. La noi încă mai sunt de făcut nişte paşi. Încă mai este o demonstraţie de forţă, o campanie de adunat fonduri şi un motiv de bătaie cu extremiştii creştini.

Felul în care este organizată mă face să nu îmi doresc să am vreo legătură cu ea. În nici un caz nu simt nevoia să particip pentru ca să arunce popii în mine cu ouă şi să am motiv să apar la Otv să mă plâng în direct ca sunt discriminat. Până nu mă va întreba cineva la interviu dacă sunt sau nu lesbi, dacă fac sau nu sex oral şi până nu mă arestează nimeni pentru că mă sărut cu iubita mea pe stradă, nu simt nevoia să iau vreo atitudine publică vizavi de subiect.

Căsătoria pe de altă parte, e un subiect cu totul separat. Nu pot să nu fiu de acord cu punctul de vedere creştin cum că homosexualitatea era la un moment dat o practică blamată de către biserică. Şi care blam se mai păstrează şi astăzi, aşa anemic cum e. Nu sunt de acord ca biserica să fie obligată să căsătorească altfel decât după legile ei. În schimb, legile statului trebuie să fie libere de cele bisericeşti, chiar dacă sunt asemănătoare prin punctele principale.

Căsătoria, ca formă de organizare socială, nu mai aparţine de mult cuplurilor el-ea. Nu exclusiv. Aici mă refer evident la coabitare şi celelalte etc-uri, mai puţin acel certificat de la stat. Deci această tradiţie perimată şi ieşită din normalitatea cotidiană este un cadavru care trebuie îngropat. Este cazul, timpul şi nevoia ca legislaţia să urmeze cotidianul. Şi asta, evident, în afara comunităţii creştine care, tot mai izolat, se defineşte prin tradiţiile ei, pe care membrii comunităţii le înţeleg tot mai puţin, şi le asumă tot mai puţin şi, în afară de câte o vină răzleaţă, nu mai au legătură practică cu ele decât la Paşti şi la Crăciun.

Şi tradiţia căsătoriei în sine este o practică perimată social, ce ar trebui să dispară total şi să rămână la nivel de cult religios. Dar încă este o tradiţie prin care majoritatea se definesc, pentru care are o încărcătură semantică şi funcţionalitate. Chiar şi homosexualii. Chiar şi lesbienele.

Sexul si politica

Am, de ceva vreme, ocazia să mă confrunt cu ideile obositoare ale conservatorilor. Şi aici vorbesc de conservatorii înrăiţi, pentru care lumea şi realitatea se află în spatele unor ochelari de cal.

Din ideile pentru care militează şi pentru care se strofoacă aceşti oameni, eu deduc că au probleme cu viaţa pe care eu, ca persoană suicidală cu tentative la activ, mi-e greu să mi le imaginez şi mi-e groază la gandul că aş putea să le am vreodată.

Oamenii ăştia militează pentru evul mediu. Le tremură chiloţii la gândul schimbării, îl admiră în secret pe Hitler, îşi bat copii şi îşi sodomizează nepoţii, îşi ţin femeile la cratiţă şi îşi urăsc viaţa cu îndârjire. Îşi urăsc sistematic vecinii şi pe cei care par să fie fericiţi în viaţă şi indiferenţi la opiniile prăfuite ale conservatorilor.

Singura lor preocupare este similară cu a babelor din vecini, ştiţi, fiinţele alea expirate care traiesc din barfe şi îşi trag energia vitala din ura pentru ceilalţi şi care te pândesc ca vrăjitoarele de dupa vizoare sau perdele.

In primul şi în primul rând, conservatorii sunt creştini. Nu de altă religie, ci de cea mai "conservatoare" posibila, evident. Acest fapt nu este în sine unul negativ, în definitiv, dacă erau atei sau musulmani sau budisti ar fi fost la fel de bine, cu singurul impediment că nu ar mai fi putut fi conservatori. Pentru ca, conservatorul adevarat este creştinul din vremea arderii pe rug a vrajitoarelor, cel pentru care nu e de ajuns sa fie creştin ci trebuie să îţi scoată şi ţie ochii cu credinţa lor. Şi nu doar atât, dar adoră preceptul conform căruia bătaia e ruptă din rai şi în consecinţă nu se sfiesc să o aplice, bătaia sau orice alte metode care mai de care mai iritante, ca să îţi salveze ţie sufletul, indiferent daca tu ai chef sau nu să ţi-l salvezi.

Dacă avem în vedere această legătură între creştinism şi conservatorism lucrurile devin oarecum logice. Ce interesează pe conservator? Felul în care tu îţi trăieşti viaţa, cu cine, când, în ce poziţii şi de câte ori. Pe conservator nu îl interesează dacă tu eşti sau nu fericit, nu îl interesează că trăieşti fără să deranjezi pe nimeni, că îţi vezi de treaba ta cu oameni ca tine, că faci alţi oameni fericiţi. Nu, pe el îl interesează daca trăieşti sau nu cum are el chef. Şi dacă nu trăieştu tu cum are el chef, vrea să te schimbe, pentru, evident, binele tău. Fericirea şi libertatea ta nu au nici un o relevaţă pentru el pentru că, evident, el îţi oferă posibilitatea de a avea o viaţă de căcat, pentru ca dumnezeul creştin să îţi dea după moarte hârtie parfumată să te ştergi la guriţă.

Dom-ne, mai lasă-ne dracu să ne trăim viaţa. Că destul ne-au spus alţii cum s-o trăim pe vremea lu Ceauşescu. Lasă-mă să aleg eu ce vreau pentru mine, nu îmi băga ideile tale pe gât, lasă-mă să păcătuiesc dacă vreau, sunt majoră, vaccinată, am un creier, îl şi folosesc. Lasă-mă să mă fut cu cine vreau la mine în dormitor, nu mă obliga să îmi distrug viaţa cu un copil daca mi se rupe un prezervativ sau dacă mă violează un nenorocit. Nu mă pune să fac temenele la biserici pline de jigodii în sutane, lasă-mă să îi dau posibilitatea copilului meu să îşi aleagă singur religia, nu mi-l îndoctrina în şcoli. Lasă-mă să fumez iarbă şi să merg la curve dacă vreau, că nu deranjez pe nimeni. Daca valorile mele nu sunt aceleaşi cu ale tale e ok, promit eu. Dar, lasă-mă, nene!

mesaj pentru Elena Băsescu

Măiculiţă doamne, am dat să văd o manevră politică clasa întâia. Una bucată fufuliţă blondă din America şi-a făcut a mai tare manevra pre-campanie pe care am dat să o văd în ultimele zile.

Ui aici: la fufe.

Băi, deci gagica asta a avut unu tare rau care i-a tras sforicelele. După faza asta s-a asigurat că toţi redneck-ii din America, toate babele bolânde şi toţi spălaţii pe creier din America o vor vota şi subvenţiona în orice căcat o să facă. Şi cu siguranţă că o să facă un căcat în următoarea perioadă.

Bravo, fătucă! ţi-ai asigurat de o pită!

Eba tatii, ia ezemplu, mă. Nici aia nu vorbeşte corect şi n-are creier da' pun pariu că o să aibă cohorte de idioţi cărora nu o să le pese. Deci zi lu tati să îţi însceneze şi ţie ceva aşa deştept.


Acu' sunt curioasă pe ce cale va merge fătuca. O să meargă înainte pe linia asta pe principiul că proştii sunt mulţi şi au bani gârlă sau se dă pe brazdă şi emoţionează restul prostimii americane politically corect? Eu pariez pe varianta a doua, da' om trai şi om vedea.

De ce votez cu PNL

Scriam acu' trei posturi despre căsătorie şi homosexuali. Băi şi nu scriu io bine că UEle face şi el o treabă pozitivă vizavi de problemă. Adicătelea adoptă o rezoluţie (nuş' cu ce nume tâmpit, da asta nu contează aşa tare) prin care sfătuiesc (nu obligă) statele membre să adopte căsătoria gay. Bravos! Într-un sfârşit se dau băieţii pe brazdă (nuş' de ce nu s-or fi dat până acu că io credeam că asta e mai demult).

Aflu (nu spui de la cine, persoană importantă) că ai noştrii europarlamentari au votatără aşa: liberalii pentru şi democraţii contra. Deci frate, oare cu cine votez?

Acu' să vă esplic de ce e de bine chestiunea asta. Pen'că dacă se adoptă şi la noi legea, e primul pas spre normalitate. Pen'că evident biserica o să facă mutre şi o să zică "da, pe dracu!". Şi o să refuze să facă treaba asta. Şi atunci se separă în mod firesc căsătoria religioasă de cea socială. Şi statul de biserică. Sau o să facă sluj ca de obicei şi o să zică "hai, mă că o facem şi pe asta, da nu ne luaţ' fondurili ca să avem cu ce ne îngrăşa cururili ca şi până acu'". Caz în care numa tâmpiţii o să mai creadă în popime.

Deci nu se adoptă la noi, că la noi încă e evul mediu prezent, da' e un pas. Şi orice drum cu un pas se începe.

Poveste cu coae şi nani nani.

Noi românii ne-am pierdut ceva ca popor la un moment dat. Sau poate ca nu. Poate că doar avem nevoie acum de ceva ce istoria ne-a mai dat şi în alte vremuri. Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş, măreţele umbre din istoria noastră. Avem nevoie de un conducător cu coae. Că parcă e vremea. După ce ne-am lăsat călcaţi în picioare de comunişti, avem nevoie de o gura de aer românesc. Românii, de oriunde, nu au fost niciodată comunişti. Întotdeauna am fost manipulaţi de o mână de oameni cu puterea în dinţi.

Şi acum la fel. În România ne lăsăm aiuriţi de Băsescu, un comunist, aproape recunoaşte el însuşi. Poporul bagă botul la fanfaronada lui de maimuţoi aşa cum, în 1990 au băgat botul minerii la Iliescu. Se pare că românul de rând judecă mai greu şi tind să uite că Băsescu le-a dat mijlocul de transport minerilor să vină şi să omoare intelectualii care voiau, şi probabil că ar fi obţinut, eliberarea de KGB şi Moscova a poporului Român. Uităm cine ne sunt duşmanii şi îi lăsăm să ne conducă.

Şi asta doar pentru că nu avem un român care să se ridice, să pună mâna pe sabie şi să demonstreze că avem coae.

UE, Moscova, America. Astea sunt marile puteri de care ne fofilăm noi? Românii au o istorie întreagă de pişat pe marile puteri. Imperii de care s-ar teme acum şi Americanii. Ne pişăm ca popor pe oricine vrea să ne fută în cur. Doar de-am avea un conducător cu coae...

A fost Revoluţie în Moldova. S-a stins. Au stins-o cei care trebuiau să o conducă. Marţi Moldova ar fi trebuit să fie liberă. N-a fost, pentru că revoluţia a fost trimisă la culcare de către primar şi alţii, liberali şi democraţi. Şi revoluţia încă doarme somnul cel de moarte din care românii din Moldova nu se mai deşteaptă. Nu pentru că le-ar fi frică, ci pentru că nu au un conducător cu coae.

Stalin, Lenin, Ceauşescu, Iliescu, Voronin, Băsescu, câţi papiţoi mai avem de suportat până să se ridice acea sabia românească care să taie coaele duşmanului şi să se ridice pentru noi? Cât mai avem de dormit?

Am râs că Moldova transmitea la televizor desene animate în timpul revoluţiei. În România văd tineri cu belciuge în nas, ca sclavii africani. Şi nu mă deranjează că au belciuge, ci că sunt sclavii sistemului. Văd tineri beţi, drogaţi, care nu ştiu cum să se mai adoarmă ca să nu se mai deştepte niciodată. Văd prostimea cu lanţuri de aur la gât făcând legea. Văd curvuliţe fără creier devenind targetul televiziunilor şi nulităţi devenind idolii tinerilor.
Pe de o parte e bine, că se alege mai bine şi mai curat grâul de neghină. Pe de alta e rău, suntem adormiţi, ni se cântă nani nani de la preşedenţie, ni se cântă nani nani de la Europa, ni se cântă nani nani din America. Şi noi dormim. Prostimea se îmbată cu apă rece.

Deşteaptă-te române!

Dar şi când ne-om deştepta... şi când s-o ridica unul cu coae cu sabia... să te ferească toţi zeii pământului. Şi ştii la ce visez eu? La unu cu coale cât caru, mă. Să taie şi să spânzure tot ce e ipocrit în ţară. Să îi pună pe toţi la locul lor. Să taie tot ce e hoţie şi minciună, şi Băseşti, şi Becali, şi popi, şi udemerişti, şi Vadimi. Că eu m-am săturat.

M-am săturat să vină un maimuţoi să le povestească ardelenilor cât de unguri sunt ei când în Ardeal 90% din "maghiari" n-au pic de sânge unguresc în ei dar le cântă Lazlo Tekes nani nani; ca să vină Vadim să le explice românilor nemaghiarizati din Ardeal că vecinii lor le sunt duşmani şi hai să le dăm în cap. Nani nani, nani nani, m-am săturat de nani nani!

M-am săturat să văd popii imbecilizând poporul numa ca să îşi îngraşe ei burţile. Nu mai vreau să văd copii care sunt manipulaţi religios prin manuale. M-am săturat de popi. M-am săturat să îi văd tălâmbi şi guşaţi la televizor trădând pe faţă credinţa. M-am săturat ca Dumnezeu să fie murdărit de religii, m-am săturat de cruciaţi şi talibani care să omoare în numele unui dumnezeu sau altul. M-am săturat să ne murdăreacă credinţa. M-am săturat de intrigile popeşti şi de manipulearea bisericească. Din catedrale se aude nani nani.

M-am săturat. M-am săturat să îmi amintesc de zilele din 89 cand eram doar un copil şi strigam în stradă şi îmi spunea tata că de acum o să fie bine. M-am săturat să mă mai doară anul 1990. M-am săturat de trădare, de minciună, de hoţie, de ipocrizie, de somn. Ridică-se acum un Vlad cu sabia, eu l-aş urma oriunde. E vremea să ne deşteptăm o dată dracului. Să ne amintim de demnitatea noastră ca popor.

Deşteaptă-te române! De oricare parte a prutului ai fi.

Să fiu acum în locul lui Băsescu şi să am coae, m-aş ridica şi aş cere lui Voronin să plece din Moldova. Şi cu mine aş ridica tot poporul român. Şi m-aş duce în Moldova, aş lua sabia, le-aş tăia capul tuturor trădătorilor şi l-aş proclama pământ românesc. Dar eu nu sunt Băsescu, şi nu am coae şi aud, chiar şi acum de la palatul Cotroceni un cântec suav: Nani nani...