bob [arh]

Apare imbracata intr-o rochie alba, diafana. Paseste usor, parca pe apa. Se onduleaza sinistru de frumos si zambeste angelic. Pana si parul ii flutura usor ca in reclame. E ireala, e frumoasa, te topesti cand te priveste printre gene, trebuie ca a repetat privirea asta in oglinda de mii de ori pana i-a reusit asa de bine. Apare in fata ta, e inalta, nu poarta tocuri. Te priveste de sus in asa fel incat tu te simti mai inalt. Sa fiu a naibii, nu stiu cum reuseste, asta e trucaj, ma. Se opreste intr-o scurta pauza de suspans, intinde o mana delicata, cu degete lungi si manichiura impecabila, si se prezinta:

- Hi, I'm Bob.

Pufnesc in ras, filmul e incredibil de prost in schimb scena e dementiala. Gadjo in cauza holbeaza si el ochii, i se oprise ceva in gat. Ma rog, scena tipica de film american de doi lei cin'zeci. Rad ce rad si schimb programul mai departe. Clic, clic, clic, clic, ping (asta e intrerupatorul mamei care se actioneaza de la telecomanda si imi mananca mie nervii cand o vizitez), clic, stop.

A, nu, scuze, era doar o reclama. Clic, clic, clic, clic, ping (pizda masii!)clic, clic, ping (gata, nu mai am rabdare), fuck you!

Ma enervez si sting televizorul. Deh, daca acasa nu prea il deschid, in deplasare mi se pare aiurea. Nimeresc si intr-un interval din ala orar in care se dau stiri sau alte aiureli si pe discovery e emisiune cu masini si gata treaba.

Ma zgaiesc pe pereti, chicotesc amintindu-mi de Bob. Bob, televiziunea e ca Bob. O iluzie frumoasa si ispititoare, stralucitoare si fascinanta uneori. Oarecum narcotica. Ramasesem doua saptamani fara televizor si innebuneam acasa, intrasem in sevraj. Ma trezem brusc sa ma uit cat e ceasul, gandindu-ma ca am mai pierdut un episod dintr-un serial american idiot pe care il mai vazusem oricum.

Acuma mi se pare amuzant. Uneori stau cu cartea in mana pe canapea si observ cat e ceasul. Zambesc si ma gandesc ca imediat va incepe un serial. Dupa care ma cufund innapoi in carte si las timpul sa treaca pe langa mine, si serialele, si filmele, si emisiunile cu copii tampiti si mame isterice, si emisiunile pe care le devoram innainte de cum sa-ti pui singur faianta in baie, de parca mi-ar fi dat prin cap sa fac asa ceva vre-odata.

Televizorul, Bob, sta in dormitor, adormit si el, letargic, obosit de chemarea pe care n-o mai asculta nimeni. Ma gandesc ca e oarecum revoltat. Nu il mai baga nimeni in sema de la o vreme. Dragul de Bob, cu genele lui false si sanii reci de silicon, doarme la mine in dormitor iar eu pe canapea ma fut sanatos cu o femeie adevarata, de carne, fara gene, fara falsuri, cu sani adevarati, o femeie pe care o poti iubi despuiata de toate copertile.

Hm, hai ca mi s-a facut dor de o carte, de o provocare, de o femeie adevarata. Oare ce incepe la zece pe proteveu? Dragul meu, Bob, imi pasa atat de putin de tine. Din ce in ce mai putin.